Un procent de 40 la sută dintre primăriile din judeţ au probleme cu aplicarea grilei unice de salarizare. Verificările demarate de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Botoşani, ce se vor încheia pe 31 martie, au scos la iveală socoteli aiurea ale salariilor angajaţilor din administraţie, sporuri cu nemiluita, multe nejustificate şi lista ar putea continua.
Metoda adoptată de reprezentanţii AJPS Botoşani, anume a discuţiilor directe cu responsabilii din primării, are menirea de a explica unde şi cât s-a greşit, pentru o mai bună însuşire a modului de calcul privind grila de salarizare. S-au constatat diferenţe mari, foarte mari la salariile din administraţia publică locală între minim şi maxim, şi nu vorbim de primari şi viceprimari, ci de angajaţii primăriilor şi ai Consiliilor Locale, există salarii de 3.500 lei şi de până la 705, minimul. Diferenţa dintre salarii este extraordinar de mare, a spus fostul director al AJPS, Radu Drăguş.
În această situaţie se află circa 40 la sută dintre primării, potrivit sursei citate. Cei care au greşit vor fi ajutaţi să înţeleagă mecanismul care pune în mişcare Legea unică a salarizării. De asemenea, avem un exemplu la directorul de la Spitalul TBC, domnul Viorel Lefter, care are un salariu de 10.000 lei brut. Aici este îndreptăţit să ia salariul acesta, este legal şi moral. Acolo sunt sporuri destul de mari. Avem de asemenea şi în sistemul sanitar o asistenta şefă cu un salariu de 4.200 lei într-un spital. Nu vreau să dau nume pentru că urmează să avem discuţii în vederea modificării acestor salarii. În general, cei care muncesc au salarii mici, cei care joacă Solitaire au cele mai mari salarii şi tot ei greşesc a mai spus Radu Drăguş.
Acesta a menţionat că în foarte multe dintre cazuri, capitolul alte sporuri este paravanul perfect pentru a se calcula salarii foarte mari. (Lavinia Preda)