Clienții operatorului botoșănean de apă s-au plâns oficial comisarilor de la Protecţia Consumatorului, acuzând abuzuri fără precedent din partea Nova Apaserv.
Reprezentanțșii operatorului de apă au decis în urmă cu două săptămâni că nu mai fac nicio concesie când vine vorba de adunat datoriile celor rău-platnici. Și după somații repetate, șefii Nova Apaserv au tăiat apa la 30 scări de bloc.
Această măsură a stârnit reacții dure din partea celor care își plătesc la timp apa consumată. Supărarea lor s-a concretizat în plângeri la Direcția de Sănătate Publică, la Protecția Consumatorilor și la toate forurile care puteau să sancționeze acțiunea celor de la Nova Apaserv. În doar câteva zile, au fost depuse la Protecţia Consumatorului zece astfel de reclamaţii.
,, Am primit reclamații la sediul Comisariatului, le-am înregistrat, este vorba de cei care sunt cu plata la zi, pentru că în mare parte ei sunt afectați de întreruperea pentru că ceilalți care nu au plătit probabil nu se sperie așa de tare. Noi o să cercetăm reclamațiile, ne adresăm celor de la Nova Apaserv să vedem în ce măsură găsim la ei înțelegere să poată da drumul. E vorba totuși de igienă, de sănătate, este o problemă a populației", a declarat Mirel Rogalschi, directorul adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani.
Măsura aplicată de societatea Nova Apaserv este una de sancţionare colectivă, de-a valma, a persoanelor aflate în culpă dar şi a celor corecte. La un bloc pe strada Tomoroveanu locatarii s-au îndreptat cu violenţă aupra a doi răi platnici. Numai că datornicul de pe scară, cu suma cea mai mare, familia Străinelu, a decedat de ani buni, apartamentul fiind părăsit. Societatea a continuat să factureze consum de apă şi să mărească artificial debitul.
Un alt locatar de pe aceeaşi scară, dator la bancă, a părăsit apartamentul confiscat de bancă şi a plecat de vreo doi ani la muncă în străinătate. Deşi încuiat, la apartamentul respectiv societatea a facturat consum de apă. Dar a sancţionat întreaga scară pentru două cazuri pentru care vina aparţine chiar oamenilor societăţii care n-au considerat vreme de ani de zile să verifice ce se întâmplă cu datornicii celor două apartamente.
La blocurile ANL Bucovina de asemenea câţiva locatari cu plata la zi au trecut la ameninţări faţă de cei cu datorii. Faptul că prin măsura luată, de sancţionare colectivă, în stil comunist, se poate ajunge la cazuri grave de violenţă, cei din conducerea societăţii Nova Apaserv să ia aminte că pot răspunde penal pentru instigare la violenţă.
În acelaşi timp, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, dacă chiar vreas să fie corect şi obiectiv cu botoşănenii, să trimită un control la societate şi să-i întrebe pe cei din conducere de ce au lăsat să se adune datori în timp de ani şi ani de zile fără a interveni în timp oportun şi să prevină datoriile uriaşe la care s-a ajuns în momentul de faţă.
Tot controlul să fie dispus în condiţiile în care preşedintele Ţurcanu nu are vreo obligaţie de partid sau de altă natură faţă de managerul Gabriel Cârlan (foto), cel care conduce acum destinele societăţii şi aplică sancţiuni represive de tip comunist.
(Liana Anuței)