Casele Antipa în care s-a născut cel mai valoros naturalist al României şi al cărui nume îl poartă astăzi Muzeul de Ştiinţe Naturale din Bucureşti, prin falsuri în documente rămase nesancţionate de lege, au ajuns pe mâna unor escroci care, pentru a-şi pierde urma, le-a vândut omului de afaceri Tudose. Acum au fost transformate în săli de jocuri de noroc în loc să fi fost amenajat muzeu de ştiinţe naturale, mai ales că în Botoşani avem şi un liceu de profil (foto 2).
Casa Sofian (foto 3), încăpută pe mâna unor preoţi lacomi şi indiferenţi la valorile istorice ale Botoşaniului sunt pe cale de a se autodemola. Mitropolia Iaşi, care este proprietara casei în prezent, n-a mişcat un deget pentru a salva clădirea de la ruinare.
Casa lui Mihalache Iorga, unchiul marelui istoric Nicolae Iorga, a fost retrocedată, tot prin acte false, unui avocat bucureştean care a primit şi imobilul şi, culmea, contravaloarea acestuia achitată de Direcţia Judeţeană a Finanţelor Botoşani. Nici un procuror n-a dorit să ancheteze cum a fost posibil ca unui proprietar să i se restituie şi imobilul în natură şi contravaloarea acestuia, mai ales că documentele pe baza cărora s-a solicitat retrocedarea au fost măsluite. Oricât s-a străduit fostul preşedinte al CJ, Constantin Conţac, n-a reuşit să atragă atenţia organelor de cercetare penală asupra

Dar cele mai importante pagube le-a adus istoriei oraşului Fundaţia Caritatea, o fundaţie a evreilor plecaţi din România şi care s-au înfiinţat primii la masa cu bucate a retrocedărilor. Reprezentanţii Fundaţiei sunt persoane fără mamă, fără tată şi care nu fac rabat de la nimic. Au revendicat imobilul în care ani la rând au funcţionat Atelierele şcolare (foto 1), imobil situat în vecinătatea bisericii „Sf. Ilie”. După revendicare, pentru că n-au găsit cumpărători, imobilul a fost lăsat pe mâna boschetarilor şi a hoţilor de materiale. Acum nu mai există decât terenul, pe care Fundaţia aşteaptă să scoată bani frumoşi. Clădirea era reprezentativă pentru oraş prin stilul său arhitectonic.
Aceeaşi Fundaţie a revendicat şi clădirea Şcolii nr. 4 de pe strada Ştefan Luchian, fostă Karl Marx. Clădirea a fost ridicată de comunitatea evreiască pentru a fi local de şcoală. Este preţioasă prin arhitectura cu specific evreiesc. În lipsă de cumpărători şi această clădire va fi furată bucată cu bucată dar sub nici o formă evreii nu vor să doneze Primăriei Botoşani pentru a fi conservată ca simbol al culturii evreieşti, care a marcat cultura şi civilizaţia Botoşanilor vreme de peste două secole.
Pe strada Independenţei se află în ruină clădirea unei sinagogi. Fundaţia n-a găsit şi nici nu va găsi cumpărători dar nici n-a voit s-o lase în administrarea Comunităţii evreieşti din Botoşani. Acum stă ruină medievală şi

Şi pe clădirea teatrului „Vasilache” a pus ochii Fundaţia Caritatea. Au fabricat documente cum că ar fi fost proprietatea comunităţii evreieşti, lucru total neadevărat, cădirea având iniţial destinaţia unui fel de club de dans pentru comunitatea armenească. Am demonstrat acest lucru într-un reportaj al meu, difuzat pe Tele’M Botoşani. Managerul teatrului, actorul Florin Aioniţoaie, nu s-a lăsat „încălţat” de dovezile evreilor şi a demonstrat în instanţă că imobilul este proprietatea Primăriei Botoşani.
În schimb, vecin cu imobilul teatrului se află casele „Goilav”. Casele sunt un simbol arhitectural al culturii armene, cândva cea mai numeroasă comunitate din Botoşani, mai numeroasă ca românii. Cum au ajuns acest case armene pe mâna unor evrei şi apoi a Fundaţiei Caritatea, regretatul prof. Ionel Bejenaru, tot într-un reportaj televizat, spunea că s-au comis falsuri grosolane de către nişte vrei aflaţi în Israel. Dealtfel profesorul spunea că Fundaţia Caritatea n-a dovedit cu documente convingătoare proprietatea evreilor asupra imobilelor revendicate ci cu martori care au relatat din amintiri. Cert este că Fundaţia şi-a atins scopul şi a pus mâna pe imobile.
Acum, Fundaţia Caritatea a scos la vânzare casele „Goilav”. Nu le va cumpăra nimeni şi vor ajunge să fie furate şi acestea bucată cu bucată aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte clădiri revendicate. Este vizibil interesul Fundaţiei nu pentru a fi conservate imobilele, ca mărturie a culturii evreieşti, ci eliberarea lor de sarcina istorică prin demolare bucată ci bucată pentru ca, apoi, să se poată valorifica la un preţ bun terenul.
Ioan Rotundu