Despre Ioan Deneş este bine să ştiţi că s-a născut şi copilărit prin Beclean pe Someş, un orăşel eterogen locuit de unguri, ţigani şi români, a lucrat ca electrician la CFR, profesor la un centru de plasament şi a trecut prin câteva SRL-uri unde funcţia de director este ocupată de toţi cei care ştiu să citească, scrie şi să semneze. Î
Încălţămintea roşie (foto detaliu) a ministrului este purtătoarea a mai multor mesaje. Papucii roşii sunt tradiţionali pe la bulibaşa ţiganilor, însă nu cred că Deneş, deşi numele l-ar trăda, ar aspira la o astfel de funcţie. Tot roşii sunt şi papucii starostelui ţiganilor care se ocupă de hoţii şi tâlhării. Cine a citit romanul Groapa al lui Eugen Barbu a putut lua act de modul în care se îmbrăca şi încălţa starostele hoţilor din Cuţarida Bucureştiului, papucii roşii fiindu-i nelipsiţi.
Dacă avem în vedere că prin pădurile noastre se fură ca-n codru, cred că ministrul obişnuieşte să se încalţe cu papuci roşii ca să fie recunoscut de şef de către toţi hoţii şi tâlharii de lemne care au defrişat şi continuă să defrişeze dealuri şi munţi întregi. Stă în tradiţia hoţilor ca o parte din pradă să fie cedată starostelui. Aşa văzute lucrurile, putem trage concluzia că ministrul în papuci roşii a ieşit la colindat apele şi pădurile ţării pentru a-şi primi partea.
La Botoşani, papucii roţii l-au purtat pe Deneş prin mai multe zone care mustesc de social-democraţi ca nu cumva să existe riscul ca vreun botoşănean cinstit, văzând papucii roţii ai starostelui-ministru şi descifrându-le mesajul , să înceapă a-l huidui.
La Vf. Câmpului Deneş a fost urcat pe barajul care ar fi trebuit de peste 25 de ani să ferice apele răului Siret pentru a nu mai produce inundaţii dar să producă energie electrică. Generos, Deneş le-a promis celor care-i admirau papucii roţii că va aloca suma de 800 mii lei pentru a se continua lucrările, bani care n-ajung pentru întreţinerea

A mai promis Deneş bani pentru amenajarea cursului superior al râului Jijia, mai ales pe raza comunei Hilişeu Horia după care a rezumat investiţiile curente cuprinse în planul din acest an al celor de la Oficiul de Gospodărirea Apelor şi Direcţiei Silvice Botoşani. A prezentat aceste investiţii de parcă ar fi fost rodul muncii sale şi nu al ministrului din Guvernul Tudose.
S-a fălit ministrul cu întreţinerea unor drumuri forestiere pe raza Ocolului Silvic Mihai Eminescu şi Flămânzi, ocoale pe raza cărora se fură cel mai mult lemn şi se fac tăieri ilegale. Starostele a decis să-şi apere gaşca, aşa că le va netezi drumurile de prin păduri ca nu cumva să le sară hoţilor roţile de la maşină, aducându-le ghinion.
Nu se putea ca starostele pădurilor să nu fie generos şi cu nevasta şoferului, senatorul Doina Federovici, aşa că a nominalizat un drum forestier şi în zona Coşula, satul de baştină al Doiniţei, zonă bogată în bruneţei precum şliBecleanul lui Deneş.
Există în pădurile de pe raza Ocolului Silvic Flămânzi un drum forestier de 2 km care dacă ar fi fost întreţinut s-ar fi scrutat drumul spre Schitul Balş cu câteva zeci de kilometri şi s-ar fi înfăptuit acel drum al Credinţei: Botoşani Zosin Coşula Vorona Schit Balş, întreg traseul pe raza judeţului Botoşani şi nu parţial pe raza judeţului Iaşi cum este în prezent traseul prin Frumuşica - Hârlău Pârcovaci.
Dar o astfel de gândire tehnico-cultural-credincioasă depăşeşte capacităţile nevestei şoferului iar electricianul cu papuci roşii nu avea de unde şti ce bijuterii ale credinţei ortodoxe se ascund prin codrii de la izvoarele Bahluiului. Concluzia vizitei lui Deneş prin judeţul Botoşani a punctat-o extraordinar de pragmatic deputatul PNL Cristian Achiţei: prin Botoşani au fost mulţi miniştri PSD, au promis şi mai multe dar niciunul nu s-aţinut de promisiuni.
Eu l-aş completa şi aş puncta faptul că oricâţi miniştri ne-au vizitat judeţul, numai Ioan Deneş a purtat papuci roşii de staroste. Nu m-aş mira să aud că din staroste al hoţilor pe seama apelor şi a pădurilor să promoveze staroste a hoţilor din Parlament. Că Păun şi Voicu ş-au făcut breasla de râs lăsându-se prinşi de Koveşi!