La mijlocul săptămânii trecute, reprezentanţii Primăriei Frumuşica au semnat la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din Iaşi contractul de finanţare al unui proiect, depus prin Grupul de Acţiune Locală Colinele Moldovei, care vizează reabilitarea şi modernizarea vechiului Cămin Cultural.
Situat chiar în centrul localităţii, pe locul unei vechi biserici evreieşti, Căminul Cultural Frumuşica a constituit, zeci de ani, punctul central de atracţie al localităţii, aici funcţionând, ani de zile, biblioteca, cinematograful, discoteca şi sala de spectacole, plină ochi la fiecare manifestare importantă.
Din păcate, după 1990, spaţiul public s-a degradat de la an la an, lipsa fondurilor necesare reparării făcându-l impropriu folosirii publice, motiv pentru care şi biblioteca a fost mutată într-o anexă din fosta primărie.
Reabilitarea lăcaşului de cultura, care va include schimbarea şarpantei, realizarea tencuielilor interioare şi exterioare, schimbarea uşilor şi ferestrelor şi realizarea de grupuri sanitare, va costa 489.597 lei (circa 4,9 miliarde lei vechi), contribuţia Primăriei Frumuşica fiind de circa 150.000 lei (1,5 miliarde lei vechi), bani care vor fi plătiţi, în două tranşe, anul acesta şi anul viitor.
Lucrarea va fi licitată în cel mult trei săptămâni prin sistemul electronic SEAP şi dacă caietul de sarcini va fi bine întocmit şi nu vor apare probleme neaşteptate, sperăm ca în cel mult o lună şi jumătate să înceapă lucrul efectiv, ne-a spus Costel Rădeanu, primarul comunei Frumuşica. (Gabi Gomboş)