Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
26158
De la 07 Ianuarie 2003
103044142

Mesaj pentru dezmorţirea anchilozatului primar Cosmin Andrei

  • Ioan Rotundu
  • 25 March 2022, 22:04

Tot mai puternic devine corul de voci care susţine că Botoşaniul pare să nu mai aibă primar. De când a fost ales primar, socialistul Cosmin Andrei n-a mai fost zărit printre oamenii de rând, prin cartierele mărginaşe ale municipiului sau pe la puţinele lucrări publice care mai există prin oraş.
Dacă dăm deoparte modernizarea trotuarelor pe segmentul Bulevardului „Mihai Eminescu” de la strada Marchian la Octav Onicescu, nimic altceva nu arată că municipiul Botoşani ar avea primar.
Deocamdată am ales să-mi concentrez atenţia şi investigaţiile asupra instituţiei Teatrului „Mihai Eminescu”, instituţia cea mai reprezentativă pentru cultura botoşăneană. Voci din interiorul instituţiei dar şi din afara eu, adică din rândul puţinilor intelectuali botoşăneni interesaţi de soarta culturii noastre, mi-au reproşat că şi eu am abandonat lupta de a păstra identitatea noastră culturală aşa cum este istoricul ei şi nu cum vor socialiştii din POSD s-o rusifice prin angajarea în fruntea instituţiilor de cultură de moldoveni aduşi de peste Prut şi dublu şcolarizaţi la Moscova: profesional şi informativ de fostul KGB.
Am rămas singurul jurnalist din generaţia postdecembristă care continuă să investigheze corupţia din poliţie, justiţie, instituţiile statului şi mediul politic. Nu am alături, în lupta mea cu corupţia, pe nimeni pentru că toţi se tem de consecinţe, de represalii, de pedepse asupra lor şi a familiilor lor. Iar ce care , neavând altă profesie pe care s-o practice, au ales să facă ziaristică în beneficiul partidelor aflate la guvernare sau a politicienilor corupţi, dar pe care-i laudă pentru că le-au aruncat în dispreţ nişte bani.
Totuşi, chiar şi aglomerat de problemele corupţiei şi hărţuit prin justiţie de către magistraţi plantaţi în aceste instituţii de către politicieni, mi-am făcut timp şi pentru a verifica informaţiile, aproape incredibile, despre cum teatrul din Botoşani a ajuns din nou prizonierul unei grupări mafioto-kaghebiste, aşa cum a mai fost pe vremea primarului socialist şi informator al Securităţii, Florin Egner care l-a susţinut director de teatru pe bolşevicul Ioan Bordeianu adus de peste Prut.
Până voi publica concluziile anchetei, îi cer primarului Cosmin Andrei, ce pare a fi străin de modul în care această instituţie este bolşevizată şi jefuită financiar, să trimită o echipă de control formată din profesionişti şi nu din impostori precum actorul Marius Rogojinschi.
Îi sugerez primarului Cosmin Andrei să treacă răzbunările politice cu fostul primar Flutur pe planul doi şi să-şi facă datoria pentru că marile probleme actuale ale Botoşaniului el le-a creat câtă vreme a fost viceprimar în echipă cu socialistul primar Ovidiu Portariuc iar, acum în plinătatea funcţiei sale de Îi mai informez pe primarul Andrei că istoria oraşului nu-l va consemna erou pentru că-l laudă linguşitorii din presa de partid, dar o va consemna nepriceperea, impostura, cârdăşia politică bazată pe imoralitate publică etc. Adevărata istorie se va scrie când noi nu vom mai fi şi în ea se va consemna ce-am lăsat în urmă ca zestre culturală, educativă ş mai ales învăţăminte pentru generaţiile care vin din urmă.
Suflecă-ţi mânecile şi râneşte oraşul de mizera morală şi materială în care se află datorită PSD-ului şi a dumitale Începe cu Teatrul „Mihai Eminescu” şi impostorul actor Marius Rogojinschi pe care l-ai împuternicit să fie mâna dreaptă a bolşevicului director Alexandru Vasilache, pionul otrăvit al Moscovei în cultura botoşăneană alături de alţi pioni mai vechi. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Horoscopul săptămânii 21 - 27.03.022
Bancul săptămânii: Ipocrizie amicală
I-au fericit pe ucraineni cu 5 TIR-uri de ajutoare
Ioan Rotundu
Priviţi-l în ochi pe acest demon numit patriarhul Daniel
Ioan Rotundu
Când ai 7 case dobândite obscur, protejezi corupţia, n-o loveşti
Ioan Rotundu
Cum am ajuns pacientul Spitalului „Mavromati” Botoşani
Ioan Rotundu
Sfârşitul dezastruos al carierei unui politician fals erou naţional
Ioan Rotundu
Demonizarea lui Băsescu şi idolatrizarea lui Iliescu
oan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă