Când se liniştesc elevii şi nu se mai bat prin şcoli se iau la bătaie profesorii. Asta s-a întâmplat, din câte se pare, la Şcoala generală din Răchiţi. Cel puţin asta a reclamat directorul unităţii, care a înştiinţat Inspectoratul Şcolar că a fost lovit de un cadru didactic din unitatea pe care o conduce.
Inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean a plecat la şcoala respectivă imediat ce a aflat de scandalul iscat între cadrele didactice. A fost declanşată o anchetă administrativă în unitate, după ce ambele cadre didactice au început să se acuze reciproc: directorul declara că a fost bătut în cabinetul său de profesorul de matematică iar acesta din urmă a negat acuzaţiile, susţinând că de fapt cel ce conduce unitatea din această toamnă este un adevărat zbir, ţipă şi se poartă urât cu subalternii.
Ce s-a întâmplat de fapt va trebui să clarifice o echipă de la inspectorat, şefii acestei instituţii considerând că este foarte grav ce s-a întâmplat. Se aduc acuzaţii că ar fi incident cu substrat politic, dar eu le-am spus că în şcoală politica nu are ce căuta. Domnul director a fost întâmpinat cu ostilitate în şcoală încă de la numire, asta mi s-a spus. Dar de aici până la a se ajunge la acte de violenţă ... Domnul director spune că a fost lovit în biroul său, că a primit o palmă şi a fost lovit şi la gură, dar profesorul de matematică neagă. Sunt declaraţii contradictorii şi trebuie văzut de care parte este adevărul, a spus Ada Macovei, inspectorul şcolar general.
Reprezentanta Inspectoratului Şcolar nu a precizat ce sancţiuni se vor aplica în acest caz, declarând că este mai întâi necesar să se afle adevărul, să se clarifice cum au decurs lucrurile, cum a izbucnit scandalul. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţin că Eugen Nistor, directorul şcolii, nu ar fi fost agreat încă de la numire de către şi profesorul de matematică Gabriel Apetrei.
Acesta din urmă era nemulţumit că postul de director i-a revenit unui cadru didactic din afara şcolii şi nu unuia care predă în unitate de mai mulţi ani. În plus, profesorul de matematică a sesizat de mai multe ori la inspectorat că directorul ţipă şi îl înjură. De această dată scandalul a izbucnit, ieri dimineaţă, de la un premiu de 2% la salar, pe care profesorul de matematică nu l-a acceptat. (Doina Marcu)