Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23274
De la 07 Ianuarie 2003
122883341

Măsuri contra grevei anunţată de profesori

  • 21 April 2010, 23:00

Mii de elevi nu merg astăzi la şcoală. Dascălii lor s-au hotărât în cele din urmă să facă grevă. Însă nu toţi. Cele mai multe şcoli au închis azi porţile pentru elevi, dar sunt şi unităţi în judeţ, puţine la număr, unde toate cadrele didactice vor veni la ore iar activitatea se va desfăşura normal, dar şi şcoli unde o parte dintre cadrele didactice vor face ore iar altele nu.
„Nu este o acţiune unitară şi arată că profesorii sunt dezbinaţi, de parcă nu ar urmări aceleaşi interese. Medicii au putut să fie uniţi şi au obţinut ce şi-au dorit, noi nu. Nu se înţelege că această grevă nu este doar pentru salarii, ci în primul rând pentru păstrarea posturilor, pentru că vor urma vremuri grele. în învăţământ”, spune profesorul Mircea Duduc.
În municipiul Botoşani doar patru şcoli nu îşi vor avea astăzi porţile închise. Ministerul Educaţiei a transmis ieri, o notă inspectoratelor şcolare judeţene în care sunt precizate măsurile pe care trebuie să le ia conducerile unităţilor de învăţământ privind desfăşurarea activităţii în condiţiile anunţării unei greve generale.
”Astfel, directorii unităţilor de învăţământ vor lua act de decizia cadrelor didactice din unitatea respectivă de a-şi exercita dreptul legal la grevă şi, în funcţie de aceste decizii, vor stabili orarul elevilor în ziua de joi, 22 aprilie. Cadrele didactice care nu sunt în grevă îşi vor desfăşura activitatea în conformitate cu programul stabilit împreună cu directorii şcolilor. Conducerea unităţilor de învăţământ şi cadrele didactice care nu sunt în grevă au obligaţia de a asigura siguranţa preşcolarilor şi a elevilor, acordând o atenţie sporită preşcolarilor şi elevilor de vârstă mică. De asemenea, directorii unităţilor de învăţământ vor asigura comunicarea permanentă cu elevii şi părinţii pentru a-i informa în timp util cu privire la modul de desfăşurare a activităţii didactice în data de 22 aprilie”, anunţa ieri, Ministerul Educaţiei.
Pentru cadrele didactice care nu au aderat la mişcarea de protest, directorii şcolilor au obligaţia de a le asigura posibilitatea desfăşurării activităţii aşa cum era prevăzută în orarul şcolii. “Pe de altă parte, dacă întreg corpul profesoral decide să participe la greva generală, directorul unităţii are obligaţia să ia în calcul siguranţa elevilor care vin la şcoală. Cu precădere vorbim de preşcolari şi de şcolarii mici în sensul că se asigură un program care să nu pericliteze sau să pună în dificultate aceste categorii de elevi. Greva generală nu înseamnă că punem lacătul pe şcoli”, se mai arăta, ieri, în comunicatul trimis inspectoratelor de Ministerul Educaţiei. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Carabină descoperită în curtea unui botoşănean
Comunicat de presa - AJOFM
Infracţiuni mai puţine, siguranţă crescută în zona Flămânzi
Hackerii romani s-au răzbunat pe jignirile aduse romanilor
Mergând de 9 mai la Moscova Ghimpu ar recunoaşte ocupaţia sovietică a Basarabiei
Care e păcatul naţional
Miniştrii independenţi ai guvernului Boc II
România va avea în 2011 cea mai mare creştere economică din UE
Şofer depistat cu microbuzul plin cu copii
Locuri de joacă moderne
Şcoli militare pentru viitori jandarmi
Persoane nevăzătoare dar cu permis de conducere auto
Horoscop
Bancul zilei: Poliţist… impotent!
Proba de Bac a fost reprogramată
La Botoşani nu vor mai putea fi făcute investigaţii medicale RMN
În sănătate, concurs de angajare pentru cine trebuie, nu cine ştie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog