La Mănăstirea Petru Vodă n-am fost niciodată până sâmbătă. Am trecut de multe ori prin localitate, în drum sau venind din Ardeal, dar niciodată n-am cârnit de la drumul principal pentru a străbate cei 5 km până la mănăstire.
Am ajuns la poarta mănăstirii cam în jurul orei 11 dimineaţa. În biserică (foto 1) se ţinea obişnuita slujbă din postul Paştilor. Am dat peste un călugăr bătrân dar vioi la minte şi sfătos la vorbă. I-am spus cam cu ce gânduri am venit la mănăstire. M-a privit pătrunzător şi mi-a spus că părintele stareţ tocmai a fost operat şi s-ar putea să mai fie în perfuzii. Dar să cobor 2 km, la Aşezământul spital de călugăriţe, că duhovnicul a fost luat acolo în grija lor. M-a mai avertizat că părintele duhovnic este bine păzit şi că va fi greu să ajung la el, nu să-i mai iau şi un interviu.
La ieşirea din curtea mănăstirii se afla o florăreasă care vindea flori. O călugăriţă negocia să cumpere mai multe ghivece. Am intrat în vorbă cu dumneaei, rugând-o să ne explice cum ajungem la Aşezământul spital. Aflând că suntem de la televiziunea Botoşani s-a bucurat mult, pentru că şi ea era botoşăneancă. Măicuţa Iustina ne-a explicat, apoi, că va fi foarte greu să ajungem
ajungem la părintele stareţ pentru că a fost bolnav şi nu primeşte pe nimeni. Este şi slăbit din cauza postului ne-a destăinuit . În schimb, măicuţa ne-a dat alte două nume de călugăriţe, tot din Botoşani, care au intrare la părintele. Aşa am ajuns la Aşezământul spital şi le-am căutat pe cele două măicuţe: Porfira şi Haralambia. Pe măicuţa Porfira am găsit-o în pavilionul unde sunt cazate persoanele neajutorate. I-am spus ce intenţionam noi. N-ea privit cu atenţie, ne-a cântărit cu privirea de după ochelarii de vedere şi s-a decis să ne ajute.
Părintele a fost operat la un picior, a ieşit din perfuzii dar este tare slăbit. De două zile mai stă o televiziune din Bucureşti tot pentru un interviu dar părintele nu i-a primit am aflat noi de la măicuţa Porfira. Ne-am deplasat la pavilionul spital, unde are cameră părintele Iustin (foto 2). Noi am rămas la uşă iar măicuţa s-a dus să-l informeze despre dorinţa noastră. A revenit peste un sfert de oră să ne spună că părintele se simte mai bine dar că nu poate acorda interviul pentru că le-ar face o nedreptate celor de la Bucureşti, care aşteaptă de două zile. Ne-a spus să reveni săptămâna aceasta.
Măicuţa Porfira ne-a dat un număr de telefon s-o sunăm pentru a afla ziua când vom putea obţine interviul. Îmi doresc un interviu despre mai multe aspecte ale vieţii actuale: ce crede părintele despre credinţa românilor de azi, despre rolul Bisericii în a fi un sprijin moral şi spiritual românilor în această perioadă de deznădejde, cum vede viitorul credinţei şi al Bisericii dar şi despre unele subiecte sensibile cum ar fi Mişcarea Legionară, Masoneria în vremea lui Sadoveanu şi anumite similitudini din comportamentul clasei politice actuale cu acele evenimente ale
ale istoriei trecutului nostru. Vreau un interviu pentru sâmbăta Paştilor, cu relele şi bunele istoriei noastre spovedite înaintea Învierii.
La Mănăstirea Petru Vodă măicuţele botoşănene ne-au spus că mai există un schit cu preot botoşănean. Ne-am dus la Schitul Poiana, un schit nou, întemeiat de preotul stareţ botoşănean Hariton, Schitul se află cam la 3 km de Poiana Largului, în coada Lacului Bicaz. Este în curs de construire, slujbele ţinându-se într-o capelă de la etajul pavilionului cu chilii.
Părintele s-a bucurat mult să fie vizitat de o televiziune din Botoşani. Am discutat despre cele bisericeşti, despre osteneala sa de a ridica schitul. De la el am aflat că mai întâi s-a ostenit şi a întemeiat Mănăstirea Lacuri, de lângă Hârlău. Apoi a ostenit la Mănăstirea Petru Vodă, alături de părintele Iustin, pentru a consolida mănăstirea a cărei primă cărămidă de temelie s-a pus în anul 1991. La propunerea unui locuitor bogat din zonă, se osteneşte acum să ridice Schitul Poiana. Priveliştea este minunată. În vale se află apa lacului Bicaz iar dincolo răsare din ceaţă imaginea maiestuoasă, regească, a Ceahlăului (foto 3).
Se spune că în munţii Neamţului sunt multe locuri binecuvântate de Dumnezeu, de aceea munţii sunt plini de mănăstiri şi schituri. Schitul Poiana este şi el un loc binecuvântat de Dumnezeu.
Părintele Hariton ne-a invitat la masă. Am mâncat un borş călugăresc, cu cartofi, cum numai pe la mănăstiri poţi mânca aşa ceva. O minunăţie! La fel şi iahnia de fasole. N-am să-mi pot explica niciodată de ce mâncarea de la mănăstiri n-are asemuire şi nu poate împrumuta gustul mâncării din lumea de afară.
Ne-am despărţit de părintele Hariton cu promisiunea că vom reveni la schitul său în ziua de 1 octombrie, când este hramul bisericii care tocmai se construieşte.
Justiţia este vulnerabilă la influenţe politice 
