Fost primar, viceprimar şi iar primar din 2000, în cei peste 15 ani petrecuţi în administraţia locală lui Rusu i-a fost dat să vadă multe, să se confrunte cu multe situaţii aparent fără rezolvare, să piardă şi să câştige în lupta cu schimbarea mentalităţii localnicilor, o mentalitate de târg patriarhal creată de-a lungul secolelor, cu oameni docili, apatici chiar, dar cu simţul ascuţit de a câştiga din orice oportunitate ivită, chiar şi acolo unde românul de rând nu vede rost de căpătuială. Lucrurile s-au urnit greu din loc, pentru că oamenii au tendinţa de a se opune schimbărilor, mai ales la nou, preferă mai mult să privească la încercările altora decât să se implice.
Baza modernizării infrastructurii, ca pentru toate localităţile, o constituie accesarea de fonduri structurale. Dar este greu de obţinut astfel de fonduri, de vreme ce comisioanele de întocmire a programului, de deschidere a finanţării au ajuns şi pe la 50%. Apoi, la fondurile structurale contribuţia primăriei este substanţială. Şi mai există o piedică. Întâi cheltuieşti de la tine, după

Ştefănel Rusu s-a descurcat, ca mulţi alţi primari din judeţ. Şi s-a descurcat bine! Cam 90% din drumurile de pământ cu care Ştefăneştii au devenit oraş au fost pietruite. Mai are un hop de trecut şi vor putea fi asfaltate. Grădiniţa locală (foto), o clădire sordidă, a fost transformată în una de nivel european. Acum se lucrează de zor la reparaţiile capitale ale Grupului Şcolar, finanţare de la Banca Mondială. Are ceva probleme cu constructorul, nimeni altul decât ieşeanul Nova Construct, cel care ne mănâncă şi nouă zilele la refacerea bulevardului Eminescu. Tot cu banii de la BM au fost renovate şcolile din Stânca şi Bobuleşti. Din fonduri proprii se repară capital şcolile cu clasele I-IV şi V-VIII din Bădiuţi şi Bobuleşti.
Pe masa primarului odihneşte un ditamai dosarul cu proiectul unui campus şcolar preuniversitar şi universitar. Da, universitar, pentru că Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi s-a lăsat convinsă să deschidă un campus universitar la Ştefăneşti. Totul este pregătit pentru începerea construcţiei. Să se îndrepte vremea şi să se termine de reparat şcolile începute, după care se vor declanşa lucrările la campusul care, deocamdată, pe hârtie arată încântător.
Primarul Rusu se mai laudă că a reuşit să refacă întreaga reţea de canalizare a localităţii. „Este o reţea tip nekerman” se laudă el. În aducţiunea de apă un rol important l-a

Şi sediul primăriei şi-a schimbat faţa. Arată a primărie de oraş, pe dinafară şi prin interior. Cei 14 salariaţi lucrează în birouri modernizate, dotate cu calculatoare şi acces la Internet, încălzite centralizat, cu grup sanitar şi apă curentă.
Chiar şi AJOFM s-a simţit atras de proaspătul oraş Ştefăneşti şi a înfiinţat aici o filială. Numai că le lipseşte, de pe plan local, forţa de muncă specializată, aşa că tot cei de la Botoşani vin periodic aici şi rezolvă problemele.
„Dacă s-ar găsi cineva să ridice un supermarket” este dorinţa ardentă a primarului. Numai că nici un investitor nu se simte atras de zonă, pentru că vadul încă este scăzut. Dacă traficul la vama Stânca-Costeşti se va revigora, dacă pe terenurile din spatele satului Stânca, aflate pe malul lacului de cumulare vor apărea primele vile, case de odihnă şi agrement, poate că va apărea şi acel investitor. Până atunci baza aprovizionării orăşenilor rămân minimarketurile, nu prea arătoase, dar acceptabile.
Cu primarul Ştefănel Rusu se pot discuta multe, că-i deschis la vorbă şi apropiat de membrii comunităţii. Se bucură de susţinerea comunităţii, de aceea nici nu prea are concurent la scaunul de primar, aşa că apropiatele alegeri nu-i dau prea multă bătaie de cap. (Ioan Rotundu)