Asalt la recolta IAS
Comuna Dângeni se află situată la 25 km, est, nord-est faţă de municipiul Botoşani şi la 20 km. vest de Râul Prut - graniţa cu Republica Moldova. Satele aşezării au o existenţă foarte veche. Satele Dângeni şi Iacobeni datează din vremea lui Ştefan cel Mare, iar sfârşitul secolului XIX - lea şi începutul secolului al XX-lea este marcat la Dângeni de prezenţa familiei Mavrocordat, care stăpânea în totalitate teritoriul actual al comunei.
Undeva, chiar în buza şoselei principale, care leagă Dângeni-ul de municipiul reşedinţă de judeţ, cătunul Şlea se iţeşte mândru din imensitatea terenului arabil care se întinde hăt cât vezi cu ochii. I se mai spune şi „ La şapte hoţi”. De fapt, în total au fost şapte case. Acum una din ele s-a năruit, a rămas doar scheletul şi ferestrele, dar porecla a rămas aceeaşi. Locuitorii care au moştenit din tată în fiu micuţa localitate s-au pomenit cu această „tradiţie” care îşi are originile pe vremea comunismului.
Pe vremea când la Bucureşti se raportau recolte babane de sute de cartofi într-un cuib sau de zece ştiuleţi la un fir de „strujan”, sătenii au prins ciudă pe cei care locuiau în cătunul „La şapte hoţi”. Două dintre cele şase case au şi stupi, au şi grajd pentru animale. E cam greu să le ţină, pentru că nu au unde să pască în imensitatea de teren arabil. Una dintre locuinţe mai arătoase are la poartă o troiţă, închisă într-un chioşc de sticlă, tapetat cu icoane de tot felul, cu candele şi alte simboluri religioase.
Undeva, în incintă, este aşezat un fotoliu frumos îmbrăcat cu stofă, curată ca nouă, unde trecătorii pot intra să aprindă o lumânare şi să se roage în tihnă. Alături de troiţă, o fântână cu apă cum nu este în toată comuna îndeamnă drumeţii să-şi astâmpere setea. „ Aşa ne-am pomenit, iaca cu porecla asta. Era pe vremuri, povestea bunicul meu iaca o casă mai încolo unul din vecini avea un băiat, care umbla cu caii şi cu căruţa, cu pistoalele la brâu. Şi aşa ne-a mers numele. Aici am o troiţă, aşa am prins de la tata meu, aşa am vrut să fac şi eu, pentru că până la biserică e mult de mers şi dacă cineva vrea să se roage, e bun şi locul acesta” a povestit Gheorghe Gheorghiciuc
Slugile boierului Stan Scarlat
Localnicii nu ştiu nici ei să spună cum s-a încropit cătunul. cert este că mai multe variante circulă, una din ele confirmată chiar de Gheorghe Gheorghiciuc. Primele familii de la „Şapte Hoţi” sunt menţionate de pe vremea în care stăpân pe acele pământuri era boierul Stan Scarlat. Acesta avea un conac mândru şi puzderie de pământ şi animale. Ca să lucreze pământul, boierul şi-a luat pe lângă casă şapte slugi credincioase, cărora le-a dat câte o căsuţă din chirpici, cum erau vremurile, acoperită cu stuf, cu tindă şi cu două camere. Fiecare şi-a încropit apoi câte o bucătărioară de vară, mai un grajd, aşa gospodăriile s-au mărit.
„ Aşa vine din istorie. Oamenii aceştia erau slugi la boierul Stan Scarlat. Slugi credincioase, pentru că au primit case şi tot ce trebuia. Conacul acela nu mai este, dar au rămas casele. Aşa le-a prins timpul lui Ceauşescu şi oamenii din sat le-au pus porecla 7 Hoţi, dar nu e vorba de aşa ceva. Adică s-a considerat că dacă stăteau în mijlocul câmpului furau. În faţă aveau sfeclă de zahăr, în dreapta porumb, mai încolo cartofi, cum era pe vremea IAS-ului şi aşa spuneau oamenii că toamna furau recolta. Aşa le-a rămas numele şi aşa le moare” a spus primarul comunei Dângeni, Stelică Trofin.
„ La Coana Stan”
La sfârşitul secolului al XIX-lea, pe când boierul Stan era „pe cai mari”, cătunul se chema „La Coana Stan”. Boieroaica era o femeie mândră şi frumoasă şi avea un tabiet transmis şi astăzi prin viu grai nepoţilor. „Că era frig, că era soare, Coana Stan îşi punea o pălărie largă şi pleca cu caleaşca prin comună. Bunicii spuneau că au auzit că era frumoasă tare. Îi plăcea mult să treacă cu caleaşca să o vadă lumea. Asta am aflat aşa de la rudele mele, că acum cine mai ştie cum era, dar aşa cu mult înainte să mă gândesc eu că am să vin pe lumea asta s-au petrecut toate ce am povestit. Cică nu era prea sănătoasă la cap” a spus moş Gheorghe, care la 72 de ani încă duce tradiţia acelor locuri. Comuniştii au schimbat însă o vorbă proverbială a sătenilor din Dângeni, „la Coana Stan” cu o poreclă „ La 7 Hoţi”.
Cătun fără identitate
Cei 15 săteni din cătunul poreclit s-au obişnuit cu vorba. Demult au încercat să vorbească cu „primarele” să facă ceva să schimbe că le merge buhul, dar e greu tare să închizi gura satului, ââaşa că mai bine trăiesc cu rana provocată de istorie. Acest trup al satului, cătunul Şlea, zis şi „7 Hoţi” a fost o vreme, după 1989, fără o identitate certă. Administraţia locală a comunei Socrujeni revendica locaţia. La fel şi autorităţile de la Dângeni, care veneau cu argumentele istoriei şi cu mărturia „Coanei Stan”. Sătenii aveau buletin de Socrujeni şi plăteau impozit la Dângeni. Situaţia s-a limpezit după anul 2000. „ Este un trup al comunei Dângeni. Acum au buletin aici la noi, aici plătesc impozitele, au curent electric, au telefoane, aşa că situaţia s-a normalizat” a explicat primarul comunei Dângeni, Stelică Trofin.
Pe cale de dispariţie
„La 7 Hoţi”, un cătun cu nouă săteni, trei văduve şi trei familii de vârstnici, este pe cale de dispariţie. După ce s-or petrece din viaţă şi ultimii părtaşi ai istoriei acelor locuri, moştenitorii vor vinde locurile. cel puţin aşa crede Gheorghe Gheorghiciuc. Chiar dacă tehnologia le-a schimbat viaţa, iar Uniunea Europeană şi-a întins tentaculele şi asupra acestui loc, oamenii nu au cum să schimbe porecla. „ Peste drum de ei s-a făcut o fermă prin Sapard, avem internet prin reţeaua de telefonie, deci sunt în ton cu ştirile. E un loc de vis, un loc liniştit, nu se fură, domle. M-am dus la Botoşani să cumpăr ceva nevestei mele şi acolo în Piaţă mă pândeau la bani. Păi aici, iaca suntem nouă suflete, poţi să dormi cu uşile deschise nu se bagă nimeni” a mărturisit moş Gheorghe Gheorghiciuc, pe care l-am lăsat ogoindu-şi un picior măcinat de o suferinţă grea, sperând măcar la câţiva ani în plus de la Dumnezeu, pentru a se bucura de feeria de la „7 Hoţi”. (Lavinia Preda)