Viorel Marian Pană este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Democrat Constanţa şi omul care a mers la braţ cu Traian Băsescu. Prietenia cu Băsescu a fost scurtă, iar scandalul n-a întârziat să apară. Dar până a se încontra cu Băsescu, în anul 2000 Pană a părăsit PD-ul şi s-a înscris în PDSR Constanţa.. N-a stat la acest partid decât o lună şi o săptămână. Pentru că PDSR-ul nu i-a oferit un loc eligibil la parlamentare, Pană a revenit în PD Constanţa. Aşa se face că la alegerile parlamentare din toamna anului 2000 a candidat şi a fost validat senator de Constanţa al Partidului Democrat.
Ca senator, s-a distins în şedinţa de plen din 18 martie 2002, când a luat cuvântul şi a declarat că nu este nevoie de un Cod al parlamentarului român şi un Cod deontologic al omului politic român. La moralitatea sa politică, parte componentă a moralităţii politicienilor români, nici că se putea să aibă altă viziune. Intrând în conflict cu Traian Băsescu, în 15 aprilie 2003 se întruneşte Colegiul Director al Partidului Democrat care retrage senatorului Viorel Mairan Pană sprijinul politic pentru funcţia de vicepreşedinte PD, respectiv vicepreşedinte al Senatului.
"Pană a împiedicat coagularea structurilor PD în judeţul Constanta, ceea ce am considerat că este împotriva intereselor partidului. Era un tip de egoism, pentru că nu se dorea concurenţă la locul 1 pe listă", a explicat preşedintele PD, Traian Băsescu, decizia radicală a Colegiului Director de atunci.
În 7 iunie 2003 are loc şedinţa Consiliului

Cerbicia lui Băsescu a fost alimentată şi de declaraţia lui Pană, care i-a reproşat acestuia că a început să conducă partidul într-o manieră dictatorială. Declaraţiile au atras mânia liderului PD şi au dus la decizia de excludere a lui Viorel Pană din partid.
Exclus din PD, o v reme senatorul Pană se lasă curtat de către PNL şi PUR-ul lui Dan Voiculescu, ce s-a transformat ulterior în PC. Alege partidul lui Iliescu şi, începând cu 1 septembrie 2003, devine membru PSD. Mai ales că social-democraţii erau la acea vreme partid de guvernământ.
Între timp Organizaţia PSD Constanţa intră pe mâna primarului Radu Mazăre. La alegerile parlamentare din toamna anului 2004 Viorel Pană nu prinde nici un loc în parlament. Se conservă, pentru a-şi reface forţele În regăsim candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa, în alegerile locale din primăvara acestui an, dar pe lista Partidului Conservator. În 9 mai 2008 se afla într-o piaţă din Constanţa, cumpărând spanac „ca să aibă forţă”, leuştean, mărar şi roşii. A avut pretenţia ca legumele să fie din gospodăria ţăranilor şi nu aduse de aiurea. A mâncat spanacul, dar în urma alegerilor locale forţa sa politică s-a dovedit s fi numărată în câteva sute de voturi. Nici o mie de voturi n-a adunat pentru preşedinţia CJ Constanţa.
Cu uşa trântită în nas pe la Constanţa, „conservatorul de conjunctură”, constănţeanul Viorel Marian Pană a ajuns să candideze la Botoşani, în Colegiul 3, pentru Senat. De imoral politic, este imoral, că aşa sunt toţi politicienii români. Însă trebuie să privim cu ceva mai multă atenţie faptul că în cariera sa politică a fost senator timp de două legislaturi. În 1996 – 2000, ca independent şi 2000 – 2004 validat ca senator PD, independent o perioadă şi apoi PSD. Pentru că nu-l cunoaştem prea bine şi nu-i ştim metehnele, poate unele bune, să-i spunem „Bine ai venit în infernul de la Botoşani, măi dragă Pană!” că de judecam, îl vom judeca repede. La asta ne pricepem cel mai bine. Cu toţii, adică şi alegători şi ziarişti. (Ioan Rotundu)