Mi-am băut cafeaua şi am decis să trec pe la magazinul din colţul blocului pentru a cumpăra condimentele ce-mi lipseau, başca ouă pentru ciorba de burtă şi drobul de miel.
În colţul blocului stătea nea Costică, om îmbătrânit în necazurile unei vieţi zbuciumate. La viaţa lui n-a avut parte de un serviciu stabil pentru că în copilărie n-a prea dat pe la şcoală, părinţii, săraci lipiţi pământului, ţinându-l să lucreze alături de ei la CAP pentru a aduna zile muncă şi banii din care să trăiască.
Aşa că nea Costică a ajuns la bătrâneţe fără niciun venit. Trăieşte cu soţia din ce poate aduna de pe la ghenele de gunoi, din ce primeşte de la câte unul care face curăţenie în casă şi renunţă la anumite lucruri pe care nea Costică le ia bucuros şi led vinde la bazar.
Acum, bolnav de diabet, nu mai poate nici umbla să adune bruma de lucruri, aruncate de prin case la gunoi, pentru a le vinde şi scoate un ban de mâncare.
La-m găsit plângând că nu are niciun ban în casă şi nu are ce pune pe masă în ziua de Paşti. N-am zis nimic. M-am întors în apartament şi am socotit că mielul primit cadou de la un fan al emisiunii mele Lumea lu Rotundu m-a scutit de cel puţin 150 de lei. Băiatul trecuse cu o zi înainte pe la mine şi mi-a adus un caş proaspăt din lapte de capră în greutate de câteva kilograme, iar eu am economisit alţi vreo 50 de lei.
După o astfel de socoteală, am luat din rezerva de bani 200 de lei şi i-am dat lui nea Costică. A plâns din nou. De această dată de bucurie!
