Aşa cum anunţa cu ceva timp în urmă, prefectul Cristian Roman, a dat publicităţii rezultatele controlului desfăşurat la primăriile din judeţ. De această dată, comisia desemnată de către acesta a verificat registrele agricole, iar neregulile găsite au adus după sine amenzi.
Dintre cele 78 de unităţi administrative verificate de Instituţia Prefectului Botoşani, în primele două săptămâni ale acestui an, doar şapte primării au fost găsite cu registrul agricol în neregulă. Cele şapte amenzi au fost aplicate următoarelor primării: Dângeni, în valoare de 100 lei, Mileanca, o amendă de 100 lei, Gorbăneşti, două amenzi de câte 100 lei fiecare, Unţeni, o amendă de 500 lei, Brăeşti, o amendă de 300 lei, Ibăneşti, o amendă de 400 lei.
Scopul principal a fost pregătirea înainte de recensământul agricol care va începe in luna martie. Îmbucurător pentru noi este că s-au diminuat amenzile, dacă în primul control din luna septembrie am avut 28 de amenzi, în cuantum de 5.300 lei, acum avem 7 amenzi pentru funcţionari şi trei secretari, în cuantum de 2.200 lei, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu, Cristian Roman.
Acesta a instituit o serie de reguli menite să îmbunătăţească gestiunea Registrului Agricol. Una dintre acestea ar fi trasată secretarilor de primării care vor monitoriza şi informa trimestrial Instituţia prefectului despre stadiul completării registrului agricol, ca o acţiune permanentă. Tot secretarii unităţilor administrativ-teritoriale vor trebui să pună în discuţia comisiilor de disciplină persoanele desemnate pentru completarea registrului agricol şi care nu-şi îndeplinesc sarcinile prevăzute de O.G.nr.28/2008. (Lavinia Preda)