La eveniment au fost prezente mai multe oficialităţi române din Ucraina, printre care Petru Grior – istoric (foto 1), şeful Institutului de Cercetări Istorice Cernăuţi pentru crimele comise de Armata Sovietică în spaţiul Bucovinei de Nord, Vasile Bâcu – scriitor şi publicist, preşedintele Fundaţiei „Mihai Eminescu” Herţa, primarul comunei Mahala – Elena Nandris (foto 3), primarul comunei Lunca, poetul Gheorghe Bodrângă – Regăţeanu, personalităţi culturale din raioanele Herţa şi Noua Suliţă.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat de către Asociaţia „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa” Darabani condusă de profesorul Constantin Moroşanu şi Primăria Hudeşti reprezentată de primarul Viorel Atomei.
Evenimentul s-a desfăşurat în sala Căminului cultural Hudeşti şi a cuprins o evocare a momentelor istorice când s-a produs masacrul de la Lunca dar şi starea de spirit a românilor din această zonă a Bucovinei aflată sun autoritatea statului Ucraina, totul urmat de un moment artistic susţinut de fanfara şi formaţia de dansuri ale Şcolii Hudeşti şi de solişti de muzică populară veniţi din Ucraina.
Aşa cum s-a arătat şi în ediţia Jurnalului de sâmbătă, 21 februarie, masacrul de la Lunca – Târnauca, azi Ucraina, s-a comis de către grănicerii ruşi în noaptea de 6/7 februarie 1941, când un grup de tineri români din satele aflate sub ocupaţie rusească au dorit să se refugieze în ţara mamă, România, încercând să treacă graniţa. Grănicerii ruşi i-au mitraliat la lumina rachetelor trase din lansatoare şi din cei peste 400 de tineri doar 57 au reuşit să treacă graniţa în România, restul căzând sub tirul de mitraliere.
Acele groaznice momente au fost evocate de către profesorul istoric Petru Grior, care a studiat documentele aflate în arhivele Statului Ucrainean. Profesorul a
a recunoscut că n-a reuşit să stabilească numărul tinerilor împuşcaţi în acea noapte pentru că în documente nu s-a păstrat o listă nominală a victimelor. Dimineaţa, cetăţeni români din satul Lunca au fost scoşi să adune cadavrele şi să le îngroape în lunca Prutului îngheţat. Mulţi tineri erau numai răniţi dar erau omorâţi pe loc, loviţi în cap cu patul armelor sau cu lopata iar alţii au fost îngropaţi de vii. După 22 iunie 1941, când trupele române au reocupat Bucovina de Nord, rudele celor împuşcaţi au căutat gropile comune dar n-au mai găsit decât nuna, cu 107 cadavre, victimele fiind recunoscute după bucăţile de îmbrăcăminte. Restul cadavrelor au fost luate de apele Prutului şi nu au mai fost găsite.
Dar calvarul românilor nu s-a terminat numai cu acel masacru. Rudele celor împuşcaţi, părinţi, bunici, fraţi şi surori, au fost judecaţi de autorităţile ruseşti drept trădători ai poporului şi condamnaţi la închisoare între 6 şi 10 ani, fiind deportaţi în Siberia de Nord, undeva în Orientul Îngheţat.
Primarul comunei Mahala, localitatea cu cei mai mulţi împuşcaţi, a evocat cu ochii în lacrimi drama consumată în noaptea de 6/7 februarie 1941 dar mai cutremurătoare au fost aducerea în actualitate a chinurilor prin care au trecut rudele victimelor deportate în Siberia. Primarul Elena Nandris a adus şi o supravieţuitoare a deportării în Siberia. Autora Bujeniţă (foto 2), acum la vârsta de 78 de ani, pentru că tatăl ei a încercat să treacă în România şi a fost prins la graniţă, întreaga familie a fost condamnată ca trădători ai poporului şi deportată în Siberia.
Aurora avea doar 4 ani şi un frate de 1 an. Într-o noapte soldaţii ruşi i-au trezit din somn, i-au scos din casă şi i-au urcat în vagoane de vite. O lună de zile a durat călătoria până în Siberia, timp în care mulţi au murit de foame şi sete. Cei care au supravieţuit, au ajuns în pădurile nesfârşite ale Siberiei. Părinţii munceau la tăiatul arborilor toată ziua ca seara să primească 400 g pâine neagră pe care o împărţeau cu familia. Bunica Aurorei a
murit, a murit şi sora mamei, au murit mulţi români. Se bea apă din bălţi iar dizenteria îi secera noapte de noapte. Mulţi mureau prinşi de copaci, alţii de gerul groaznic. În 1947, după ce au ispăşit pedeapsa de 6 ani, Aurora şi mama ei au venit acasă. Iar casa lor era devastată, fără acoperiş, fără geamuri şi uşi. Au luat viaţa de la capăt. Ieri, plângea bătrâna Aurora Bujeniţă amintindu-şi de grozăviile vieţii din Siberia şi şi-a încheiat depănatul amintirilor rostind printre lacrimi, în limbajul românului simplu, crescut în spiritul respectului de neam: „Împăraţii şi prezidenţiabilii de azi să ne lase să trăim în pace. Nu mai dorim o nouă Siberie. Nimeni nu mai doreşte asta.”
A plâns bătrâna Aurora Bujeniiţă, a plâns primăriţa comunei Mahala, au plâns toţi cei aflaţi în sală auzind prin viu grai ce atrocităţi au putut comite ostaşii sovietici, regimul stalinist care i-a tratat pe românii din Bucovina de Nord „trădători ai poporului”.
„A cui trădători ne-au considerat ei, că poporul nostru era cel român şi nu altul?” s-a întrebat retoric profesoara de istorie Ana Gostiuc de la liceul din Mahala, prezentă şi ea la Hudeşti.
Asistând şi filmând la ce se petrecea în sala Căminului cultural din Hudeşti, mi-am dat seama că adevăraţii români erau cei veniţi din Ucraina, adevăraţii români sunt cei din Basarabia, din Valea Timocului, din Gulya şi Seghedin Ungaria. Ca să se poată considera români, ei au trebuit să sufere, să-şi rişte viaţa, să îndure chinuri de neimaginat dar „noi plângem şi râdem în limba română”, a spus cu convingere şi tărie profesoara de istorie Gostiuc de la liceul din Mahala.
Deşi invitaţi, condamnabil este faptul că la acest eveniment n-a participat nicio oficialitate din conducerea judeţului Botoşani, nici un parlamentar, nici un politician de prim rang. Ei o fac pe patrioţii numai atunci când au nevoie de votul nostru, de votul românilor din afara graniţelor ţării. Să le fie ruşine!
Reportajul filmat, pe care nu ştiu încă cum îl voi intitula, va fi difuzat sâmbătă, 28 februarie pe Tele’M Botoşani în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu.
Ioan Rotundu
Nu se va scumpi niciun produs 
