Anul 2017 a început cu o serie de proteste ale cetăţenilor din comunele Mihălăşeni şi Dobârceni dar şi a celor din satul Codreni, comuna Mileanca, proteste menite de a-l sensibiliza pe preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Costică Macaleţi de a moderniza drumul judeţean care străbate aceste localităţi. Despre aceste proteste s-a scris în media locală dar fără vreun ecou din partea preşedintelui Macaleţi.
Bucureşteanul Costel Bardan, fiu al satului Codreni, a trimis un memoriu către Macaleţi prin care îi cerea, în numele locuitorilor satului Codreni, să modernizeze drumul judeţean care leagă satul de centrul de comună Mileanca, drum care devine extrem de anevoios la vreme de ploaie, mai ales primăvara şi toamna.
Au trecut de mai multe ori câte 30 de zile, termenul maxim prevăzut de lege pentru autorităţile statului să răspundă în scris la solicitările cetăţenilor, iar Bardan n-a primit niciun răspuns la preşedintele Macaleţi. Omul se luptă cu morile de vânt.
Nici cetăţenii comunelor Mihălăşeni şi Dobârceni n-au primit vreun semn din partea preşedintelui că a luat act de protestele lor şi că va crea o prioritate a instituţiei în a le rezolva problema.
În schimb, Macaleţi a anunţat că în acest an se vor moderniza alte trei segmente de drum judeţean. Este vorba de segmentul Ionăşeni Măşcăteni pentru care s-a alocat suma de 22 milioane lei. Pentru segmentul Corlăteni Dimăcheni alte 4 milioane iar pentru Manoleasa - Zahoreni suma de 12 milioane lei. Ce au în comun aceste trei segmente de drum? Au faptul că primarii de la aceste comune sunt membri ai PSD.
Niciunul dintre aceste trei segmente nu reclamă o urgenţă mai mare ca drumul judeţean Dângeni Mihălăşeni care ar scurta drumul spre Botoşani al celor din Ripiceni cu cel puţin 30 km. Drumul dintre Codreni Mileanca ar scurta calea spre Dorohoi şi mai departe spre Suceava a cetăţenilor din comuna Coţuşca tot cu vreo 30 km.
Drumul judeţean Ionăşeni Măşcăteni nu este un traseu puţin circulat. Satul Ionăşeni aparţine de comuna Truşeşti şi au un drum direct. Traseul Manoleasa Zahoreni, 3 km, este drum pietruit bine întreţinut şi nu ar fi o prioritate. Cel puţin în raport cu cel de la Codreni şi Mihălăşeni (foto la intrarea în satul Brăteni) . În ce priveşte segmentul Dimăcheni Corlăteni iarăşi nu este o urgenţă pentru că el leagă două comune despărţite de doar 4 km iar Dimăchernii au drum asfaltat prin localitatea Roma care-i leagă de Botoşani pe cel mai scurt traseu posibil.
Din câte mi s-au spus, alegerea făcută de preşedintele Macaleţi nu a fost determinată numai de faptul că beneficiarii ar fi primarii social-democraţi ci şi de alte interese pe care nu le enunţ deocamdată ca să nu cad în capcana speculaţiilor
Cert este că protestatarii au rămas cu buzele umflate. Cel puţin pentru acest an.