Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
15329
De la 07 Ianuarie 2003
112805555

Ţâbuleac i-a tras în piept pe contrabandiştii cu alcool

  • 23 January 2006, 23:00

Despre modul în care a fost privatizat Vinalcool SA Botoşani şi cum a ajuns Mihai Ţâbuleac acţionar principal n-are rost să mai revenim, fiind un subiect răsuflat pentru media locală. Însă cum a fost implicată Vinalcool SA în contrabanda cu alcool cu Ucraina şi Republica Moldova, date inedite ne oferă Jurnalul de Chişinău. Potrivit publicaţiei în cauză, între gruparea Cotorobai, alias „Gorbatâi” din Republica Moldova, care a controlat contrabanda cu alcool pe întreg teritoriul republicii şi care avea legături directe în România, şi Vinalcool Botoşani s-a derulat o cantitate de alcool de contrabandă în valoare de 1,9 milioane de dolari. La 18 octombrie 2000, Iurie Chevdari, reprezentantul grupării de contrabandişti din Moldova, în baza unei procuri fictive ale societăţii „Lamek” SRL din Belgorod a semnat cu Vinalcool SA Botoşani un contract tot fictiv. Potrivit contractului, alcoolul urma să fie transportat în Federaţia Rusă, câte 60 tone săptămânal, la preţul de 0,68 dolari/litru. În realitate alcoolul rămânea în Republica Moldova. Primul lot de alcool, de 38.160 litri, urma să intre în Republica Moldova la 1 noiembrie 2000. În momentul când tirul trebuia să plece din Botoşani, de la sediul Vinalcool SA, persoane din vama moldovenească i-au avertizat pe contrabandişti că la vama Leuşeni, pe unde urmau a ieşi din România, se pregăteşte o operaţie de reţinere în flagrant a încărcăturii de alcool. Aşa că, la Botoşani, s-a pus la cale schimbarea rutei prin postul vamal românesc Cristeşti-Jijia, transportul urmând a fi făcut pe calea ferată. Numai că printre contrabandiştii moldoveni se afla şi un membru al grupului de anchetă penală, aflat în România sub acoperire. Acesta a prins firul schimbării rutei şi a anunţat la Chişinău o persoană de încredere din procuratură şi una din securitate. Dar şi contrabandiştii aveau oamenii lor. Ei au fost anunţaţi că la Cristeşti sunt aşteptaţi. Pentru a evita orice surpriză, contrabandiştii dirijează alcoolul din nou spre Vinalcool SA Botoşani. Operaţiunea este reluată peste două luni. De această dată s-a ales ieşirea din ţară pe ruta vama Siret cu intrare în Ucraina. „Apoi, prin Moghiliov, intră în vama Ostaci. Acolo, transportorii obţin, prin falsificarea documentelor, permisul de transportare a lotului de 38.160 litri alcool în zona Economică Liberă Tvardiţa, din sudul Moldovei. Pentru aceasta, reprezentanţii grupării perfectează un contract fictiv între SRL Vinimpex, agent economic al ZAL Tvardiţa şi SA Vinalcool Botoşani. Uimitor de interesant este calitatea alcoolului. În expertiza din 12 aprilie 2001, Centrul Naţional de Standarde, Metrologie şi Certificare din Republica Moldova interzice utilizarea alcoolului în industria alimentară, deoarece este de provenienţă necunoscută şi de calitate inferioară…” au descoperit investigatorii Jurnalului de Chişinău. Aşadar, Vinalcool SA Botoşani le-a oferit contrabandiştilor alcool de proastă calitate. Unul din tertipurile folosite de contrabandişti era şi acela de a declara în vamă că butoaiele cu alcool conţineau apă. S-a ajuns până acolo încât Judecătoria Râşcani din Republica Moldova atestă că butoaiele nu conţin alcool, ci apă chioară. Culmea, potrivit documentelor vameşilor ucraineni Vinalcool SA Botoşani apare şi ca importator de alcool etilic din Ucraina. Atât în Republica Moldova cât şi România s-a declanşat câte o anchetă penală. Până la ora actuală n-am reuşit să aflăm cum s-a încheiat ancheta de la Vinalcool SA. Ştim doar că, în perioada contrabandei cu alcool, Mihai Ţâbuleac era vicepreşedinte PNL Botoşani. Mai ştim că el a încercat să-l determine pe senatorul Dinu Secrieru să intervină la Dinu Vamă, şeful vămilor din România, pentru a-l sprijini în problema TVA-ului. Pentru că, descoperindu-se că exportul de alcool al Vinalcool SA către Moldova nu era decât o activitate de contrabandă, societatea a fost pusă în situaţia de a returna statului român TVA-ul de care a beneficiat. Dinu Secrieru nu l-a putut ajuta pe Ţâbuleac, iar acesta s-a supăra pe PNL şi a părăsit partidul. A reveni câţiva ani mai târziu, reuşind să-l debarce pe Secrieru de la cârma partidului. (Adrian Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Printre aburii alcoolului şi beţia banului
Mari botoşăneni masoni – făurari ai Unirii Principatelor Române
Conţac porneşte o nouă furtună împotriva lui Flutur şi Ţâbuleac
Ţăranii murmură a răzmeriţă
Lozneanu nu consideră oportună ieşirea PC de la guvernare
Şefa dictatorilor poştaşi şi Operaţiunea „Ariel”
Bordeianu redevine oficial directorul Teatrului „Mihai Eminescu”
Înălţarea domnitorului Cuza
Ioan Rotundu
PSD rezistă cu tărie la atacurile primite
Comunicat de presă
Gerul dă bătăi de cap Autogării şi lasă călătorii blocaţi în traseu
Primarul Trofin i-a dezarmat pe americani
APC va primi un sediu mai spaţios
Programul SAMTID continuă
Al 13-lea salariu, un vis pentru angajaţii SJA
Noi controale ITM privind munca la negru
Minor delicvent amator de ţigări
Hoţi de traverse prinşi în flagrant
Autoturisme distruse din neatenţia şoferilor
Noi victime ale gerului
A pus pe foc până i s-a aprins acoperişul casei
Efectiv de deţinuţi constant la PMS Botoşani
Deţinuţii botoşăneni au adus statului 2 miliarde lei ROL
Aniversare sărbătorită prin artă
Ziua Unirii marcată la filiala Primăverii a Bibliotecii Judeţene
Precizări pentru elevii de la olimpiada de biologie
Gerul şi elevii din mediul rural
Ministerul Culturii şi Cultelor obligat să retrocedeze Castelele Peleş şi Pelişor
A fost ultima zi de procesare manuală a Ordinelor de plată
23 ianuarie - cea mai deprimantă zi a anului
În curând, cursuri despre fantome într-un castel englez bântuit
Homosexualii câştigă mai bine decât heterosexualii
PD dezminte înlocuirea lui Sebastian Bodu
Dinu Patriciu audiat din nou în dosarul Rompetrol
Theodorescu dezminte că ar avea loc o întâlnire a simpatizanţilor lui Ion Iliescu
PSD nu funcţionează cu mai multe centre de comandă
Senatorul Vasile Dâncu vorbeşte despre locuri de parlamentari obţinute pe bani
Social-democraţii trec la 'conducerea unică'
'Mircea Geoană trebuie să renunţe să-şi mai apere colegii de partid'
Theodor Stolojan, în fruntea topului celor mai buni premieri de după 1990
Două treimi dintre români ştiu cu cine ar vota la viitoarele alegeri parlamentare
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă