Considerat o arhivă vie, profesorul avea o memorie fenomenală şi putea să vorbească ore în şir despre evenimentele din istoria modernă a României dar mai ales despre istoria judeţului Botoşani. Ca şef al Secţiei de memorialistică în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani, profesorul se specializase şi în istoria militară a unităţilor de pe raza judeţului nostru, fiind nelipsit de la orice seminar, conferinţă sau consfătuire pe astfel de teme.
Ca profesor la catedră a predat la Şcoala din Stăuceni şi diferite licee din Botoşani între anii 1973 – 1975, după care s-a angajat muzeograf la Muzeul Judeţean Botoşani, şef al Secţiei „Memorialistică”, funcţie deţinută până la pensionarea din anul 2010.
De-a lungul carierei sale a publicat sute de articole pe teme istorice atât în reviste de specialitate cât şi în cele două reviste istorice editate de Muzeu: Acta Moldaviae şi Septentrionalis. A fost prezent aproape în toate publicaţiile locale postdecembriste cu articole dedicate diferitor evenimente istorice sau cu caracter literar.
Profesorul s-a dovedit a fi un pamfletar de forţă, un atent observator al vieţii sociale, ironizând diferite aspecte din viaţa cotidiană a comunităţii locale şi naţionale, satirizând anumite trăsături negative de gândire şi acţiune ale românilor.
Poezia satirică i-a fost de asemenea familiară. A publicat volumele intitulate „Dintre sute de rondeluri” şi „100 de crocodili de Botoşani”.
Cu profesorul Bejenaru am pornit la drum în 1003, când am pus bazele publicaţiei săptămânale Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi. Cu el am continuat să editez cotidianul Jurnalul de dimineaţă. La sugestia sa am fondat publicaţia bilunară de satiră şi umor „Crocodilul de Botoşani” a cărei redactor şef a fost.
Tot cu profesorul am fondat şi publicaţiile săptămânale „Jurnalul de Poliţie” şi „Jurnalul literar”.
Însă creaţia cea mai valoroasă a profesorului va
rămâne „Dicţionarul botoşănenilor”, volum editat în 1994 la Editura „Moldova” din Iaşi. Acest dicţionar a cuprins toate personalităţile botoşănene decedate de pe la 1800 până la anul editării, fiind consemnată opera lor creată de-a lungul vieţii. Ştiu că profesorul era foarte avansat să predea Editurii Agata o nouă ediţie revăzută şi adăugită dar n-a mai apucat. Nu ştiu dacă manuscrisul a rămas familiei sau a fost ţinut în alt loc.
O altă lucrare pe care profesorul o încredinţase tiparului Editurii Agata era o Monografie economică scrisă de economiştii Băncii Naţionale a României la nivelul anului 1938. Nu ştiu de unde avea manuscrisul dar ştiu că s-a luptat mult să vadă tipărită această monografie. N-a mai apucat. Am discutat cu directorul editurii, economistul Ioan Istrati, iar acesta mi-şa garantat că monografia va fi tipărită, chiar dacă doi neisprăviţi inspectori de la ANAF, veniţi în control la editură i-au imputat lui Istrati contravaloarea cheltuielilor angajate cu editarea volumului pe motive inexplicabile decât prin idioţenia de care suferă cei doi inspectori.
Profesorul mai deţinea şi câteva zeci de dosare manuscris ce-au aparţinut fostului medic Crauciuc. Medicul voia să editeze o monografie de atestare documentară a tuturor localităţilor din judeţ, scop în care a muncit toată viaţa prin arhivele din ţară să adune date. După moartea medicului, familia i-a încredinţat dosarele profesorului Bejenaru. Dosarele sunt extrem de valoroase prin conţinutul informaţiilor consemnate dar nu ştiu unde le ţinea. Lucica Pârvan, directorul Mzelului, mi-a spus că la pensionare profesorul şi-a luat acasă tot ce-i aparţinea ca arhivă personală.
Despre opera şi munca profesorului se pot spune multe lucruri frumoase. Din păcate s-a pierdut prea repede şi înainte de a apuca să-şi vadă tipărite principalele lucrări ale vieţii sale, el având credinţa că mai are mult de trăit şi glumea spunând că-i un matusalemic aidoma celor din Biblie.
Lipsa profesorului se va simţi încă mulţi ani de acum înainte, chiar dacă unii l-au desconsiderat din cauza beţiei. Eu am spus întotdeauna că nu-l dau pe profesorul Bejenaru beat pe o sută de profesori de istorie treji.
Să-iu fie ţărâna uşoară!
Ioan Rotundu
