Delegaţia botoşăneană condusă de prefectul Cristian Roman a revenit în Botoşani, după vizita efectuată în perioada 12 – 20 octombrie în Suedia, ţară care a aderat la Uniunea Europeană în anul 1995, având deja, ca membru al Uniunii, o experienţă de 11 ani. Deplasarea a avut loc în cadrul programului iniţiat de Ministerul Afacerilor Externe „Promovarea comunităţilor locale din România în spaţiul Uniunii Europene”, ce cuprinde toate cele 41 de judeţe ale ţării. Obiectivele prioritare ale programului au constat în prezentarea modului de administrare al judeţului, structurile de conducere de la nivelul atât al municipiului cât şi al judeţului, sistemul electoral, prezentarea potenţialului economică a judeţului şi a oportunităţilor de afaceri. S-a mai urmărit problematica socio-culturală, aspecte educaţionale de mediu, potenţialul turistic al judeţului în Regiunea Nord – Est, în vederea realizării de parteneriate şi colaborări specifice precum înfrăţiri, proiecte economice comune, colaborări şi schimburi culturale şi educaţionale, parteneriate cu finanţare europeană. Coordonatorii tehnici ai proiectului au fost Viorica Timofte, directorul Direcţiei de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani, Ecaterina Niculăieş, şefa de cabinet al primarului Cătălin Flutur şi Paul Secrieru, director de cabinet al prefectului. Aceştia au organizat programul vizitei împreună cu reprezentanţii Ministrului Afacerilor Externe şi ai Ambasadei României în Suedia, asigurând traducerea în şi din limba engleză pe toată perioada vizitei. Programul a fost structurat în două părţi şi locaţii diferite. În perioada 12-15 octombrie, delegaţia botoşăneană s-a aflat la Stockholm, unde au avut loc întâlniri la nivelul reprezentanţilor Ambasadei României în Suedia, inclusiv cu Ambasadorul Victoria Popescu, care a însoţit şi sprijinit delegaţia botoşăneană şi pe parcursul vizitei la Malmo. Cea de a doua parte a vizitei a prilejuit popasul botoşănenilor în oraşul Malmo, în perioada 16-20 octombrie. Oraşul este situat în regiunea Skane, în sudul Suediei, foarte aproape de Copenhaga.
„În prima zi a vizitei Annika Annerby Jansson, consilier judeţean, a fost cea care a deschis programul cu o prezentare a regiunii Skane din perspectivă organizatorică. Prezentarea industriei Regiunii a fost făcută de Jan Seebas, consilier în cadrul departamentului de Dezvoltare din Consiliul Regional Skane, ce ne-a însoţit pe întreg parcursul vizitei”, a precizat prefectul Roman. Regiunea Oresund, care cuprinde şi o parte din Danemarca, a făcut obiectul unei prezentări ample a Managerului de Proiect, Kajasa Jacobsson. Recepţia oferită de Guvernatorul regiunii Skane, Goran Tunhammar la reşedinţa sa din Malmo a oferit ocazia prefectului şi primarului municipiului Botoşani să poate discuţii pe diferite teme de interes comun pentru cele două regiuni.
„Goran Rosberg, arhitectul şef al oraşului Malmo ne-a însoţit în turul oraşului, prezentând
proiectele deja încheiate şi cele în curs de aplicare din punct de vedere urbanistic”, a mai precizat prefectul. Întâlnirea de la Primăria oraşului Malmo, cu primarul Kjell Arne Landgren, a fost deosebit de fructuoasă în primul rând pentru autorităţile locale de la nivelul municipiului, acesta fiind direct interesat de oraşul Botoşani, în perspectiva unei înfrăţiri şi a începerii unor proiecte comune. De-a lungul vizitei a fost prezentat mediul de afaceri din Malmo, au fost organizate deplasări la o fermă pomicolă, la Universitatea de Agricultură şi la o fabrică de lapte din regiunea Skane, fabrică ce se situează pe locul doi în Suedia în ceea ce priveşte producţia de lapte. Au fost prezentate de asemenea proiecte europene de succes privind tradiţia culinară, de către un coordonator european, precum şi proiecte din domeniul mediului înconjurător. Au avut loc întâlniri la nivel înalt cu Guvernatorul regiunii, Goran Tunhammar, cu primarul Consiliului Local din Malmo Kjell Arne Landgren, cu subprefectul din Malmo, precum şi cu specialişti, reprezentanţi ai Universităţii Agricole din regiune. Cu acest prilej au fost făcute cunoscute aspecte din sistemul de învăţământ, inclusiv cel universitar, modele de succes ale micilor fermieri şi ale companiilor din domeniul alimentar.
„Suedia este un bun exemplu în ceea ce priveşte managementul integrat al deşeurilor, inclusiv sistemul de colectare selectivă şi utilizarea deşeurilor menajere pentru producerea energiei electrice, aşa cum am constatat vizitând uzina SYAV din Malmo”, a precizat primarul municipiului, Cătălin Flutur. Pe parcursul prezentărilor şi discuţiile purtate cu factori de decizie, s-au identificat teme şi proiecte comune de colaborare, având în vedere că de la 1 ianuarie 2007 România va fi membră cu drepturi depline a UE şi pentru accesarea fondurilor structurale va avea nevoie de parteneri din comunitatea europeană.
„S-a convenit ca în luna ianuarie a anului viitor, primarul din Malmo să facă o deplasare la Botoşani, pentru a stabili domeniile de colaborare şi partenerii interesaţi din mediul economic al judeţului precum şi pentru a discuta condiţiile şi cadrul legal pentru înfrăţirea oraşului Malmo cu municipiul Botoşani”, a precizat edilul municipiului Botoşani. Se pare că reprezentanţii regiunii Skane s-au arătat interesaţi de dezvoltarea de proiecte comune cu judeţul Botoşani în domeniul învăţământului, schimb de copii din unităţi şcolare pe probleme specifice, precum educaţia pentru un mediu curat şi sănătos, prevenirea violenţei în şcoli şi în alte domenii care vor fi identificate odată cu intrarea în UE. Autorităţile consideră că vizita şi-a atins obiectivele principale şi mai mult de atât, a constituit un prilej de cimentare a relaţiilor dintre cele trei instituţii principale de la nivelul judeţului. (Bianca ALBU)