Vestea că a murit Wily Ungurean m-a luat prin surprindere. Mi-a luat ceva timp să realizez că vestea nu este una de prost gust, ci dureros de adevărată. La vârsta de numai 55 de ani, Wily a părăsit lumea noastră pentru a păşi pe calea Eternităţii, dar a făcut-o prea devreme şi într-un mod neaşteptat nici pentru ce din familia sa. O bală cruntă, incurabilă, l-a răpus în numai o lună de zile, lăsând în urmă o soţie îndurerată şi prietenii destrămate brutal de o moarte pe care nici el n-o aştepta.
Wily a fost pionul de bază al echipei tv Lumea lu Rotundu, supranumit pentru hărnicia şi neobosita sa muncă de as fi mereu cu camera de filmat alături soldatul japonez
.
Indiferent dacă era zi sau noapte, era suficient un telefon scurt ca Wily să-şi ia camera şi să ajungă la locul de filmat indicat.
Cu Wily am început să lucrez, adică să filmez, pentru emisiunea Lumea lu Rotundu în aprilie 2010. De atunci a fost mereu prezent la filmările emisiunii prin judeţ, în ţară şi în străinătate.
Cu el alături, echipa era mult mai dornică de muncă, mult mai mobilizată ar el nu evita să filmeze din unghiurile cele mai dificile, din poziţii periculoase. Îmi amintesc că filmam la cota cea mai înaltă a Pasului Bran. Filmam taraba cu produse alimentare a unei argeşene, iar Wily, căutând unghiul potrivit a călcat pe marginea prăpastiei.
Cu un ultim zvâcnet, în loc să se prăbuşească în gol, s-a prins de marginea tarabei şi s-a salvat, dărâmând expoziţia argeşencei. Nu s-a supărat femeia. Dimpotrivă, a rămas extrem de mirată că Wily, în loc să se prăbuşească în hău s-a prăbuşit peste taraba ei, protejând şi camera de filmat să n-o lovească.
Tot Wily a fost cel care, filmând pe Vf. Curcubăta în Munţii Apuseni la cota 1.800, a fost înconjurat de către herghelia de cai a moţilor curioşi să-i miroase camera de filmat. Wily s-a lăsat împins de botul cailor spre peretele muntelui şi a evitat să fie împins spre coasta abruptă a muntelui, riscând să se rostogolească peste o sută de metri în josul muntelui
Cu Wily am filmat la cota 2000 în Munţii Alpi dar şi la sticlăria Murano din Veneţia.
Sunt multe întâmplările petrecute cu Wily care acum, în mod dureros, s-au transformat în amintiri post-mortem.
Acum 2 ani, singurul fiu al lui Wily, aflat cu mama sa la muncă în Franţa, s-a înecat în Marea Mediterană. Avea doar 27 de ani! Durerea familiei a fost extrem de mare ar Wily a suferit o schimbare de comportament, devenind dintr-o fire veselă, una închisă, introvertită. Se pare că moartea fulgerătoare a fiului i-a agravat ii lui boala despre care nu ne-a vorbit niciodată dar pe care ştia că o are şi că-l pândeşte când să-i dea lovitura finală.
Cameraman fiind, Wily a fost mereu în căutarea luminii potrivite pentru filmat. Poate că acea lumină mult căutată îi luminează acum calea pe drumul către Eternitate. Mircea, Popică, Andreea, Claudia ş cu mine îţi spunem Adio, prietene!
În Lumea lu Rotundu, umbra ta va fi mereu prezentă ar numele tău nu va dispărea de pe buzele noastre!