O afacere cu cântec, dar cu notele pierdute prin CEC Botoşani, a fost abandonată în negura uitării de către procurori. Principalii vinovaţi, un expert şi un executor judecătoresc, au scăpat basma curată după ce au adus la sapă de lemn un întreprinzător agricol din Dorohoi. Protagoniştii s-au folosit de relaţiile cu vedetele justiţiei locale, pentru zădărnicirea eforturilor păgubitului de a etala adevărul. Cel puţin aceasta este părerea fermierului păgubit, care de vreo 4 ani s-a reprofilat în petiţionar. Rodul noii sale activităţi însumează peste 1000 de pagini înghesuite într-un dosar. După ce a umblat pe la toate instanţele posibile, păgubitul Ioan Calancea(foto1) a schimbat foaia. Acesta a formulat mai multe plângeri penale împotriva procurorilor implicaţi. Inclusiv la Consiliul Superior al Magistraturii. Culmea „sfidării” a fost că şi de la CSM plângerea sa a fost trimisă spre „soluţionare” chiar la cei pe care Calancea îi reclama. Totul a pornit de la un împrumut contractat de către Calancea, de la CEC Botoşani, în anul 2000. Aflat la un moment dat în imposibilitatea efectuării plăţii ratelor, fără a se respecta clauzele contractuale, Calancea a ajuns pe mâna executorului judecătoresc, prin voia CEC – ului. Executorul, după legi proprii, a vândut fraudulos o serie de utilaje şi tractoare sechestrate de la Calancea. Expertul, de ale cărui servicii a fost nevoie pentru rezolvarea problemei, a făcut jocul executorului şi al fostului director al CEC – ului, Constantin Gavril. Prima pagubă pricinuită lui Calancea a fost de 130 milioane lei, pusă de acesta în sarcina CEC Botoşani. A doua pagubă a fost de circa 400 milioane lei, urmată de o alta de 1,3 miliarde lei. Dar cea mai mare pierdere a dorohoianului Calancea a fost de 2 miliarde lei, prin imposibilitatea acestuia de a-şi continua afacerea pe care o avea. Luni, 23 ianuarie, perseverent, Calancea a mai depus o plângere la Judecătoria Botoşani, împotriva procurorilor Pintea şi Palaghiu. În ceea ce-i priveşte pe executorul şi expertul acuzaţi, aceştia
„au făcut ca hoţul care este prins şi îţi spune că-ţi duce găinile acasă şi totul este în regulă. La ăştia în procuratură este cumătreală mare, nu ai cum să-i dai peste cap” , crede Ioan Calancea. Primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost acuzat şi el de această cumetrie. În sarcina lui mai cade şi zădărnicirea unei anchete, prin preluarea dosarului de la comisarul Cucoreanu (Poliţia Dorohoi) în momentul în care acesta se afla aproape de adevăr. Popovici mai este acuzat de cârdăşie cu procurorul Roman. Există chiar şi un document din 2003 în care semnătura lui Popovici apare şi în dreptul numelui lui Roman. Pe atunci Constantin Roman era prim procuror, iar Dan Cristian Popovici(foto2) era prim procuror adjunct.
„Mai mult chiar, când am făcut plângere penală împotriva lui Popovici, acesta m-a ameninţat că dacă fac reclamaţii se va ocupa el de mine. Şi l-am crezut. Când era procuror la Judecătoria Dorohoi, în 2001, am fost amendat cu 3 milioane lei fără să fiu vinovat, dar atunci am considerat că a fost o greşeală” , a mai precizat Calancea. Dosarul privitor la litigiul dintre CEC şi Calancea a fost judecat iniţial la Dorohoi. Toţi procurorii acuzaţi de către Calancea şi-au dau, unul în favoarea celuilalt, rezoluţii de ne începere a urmăririi penale. A fost sesizat la vreme respectivă inclusiv Parchetul Naţional Anticorupţie, unde şef era Amarie, tot dorohoian. Înţelegând implicaţiile acestui caz, PNA s-a dezis de această anchetă. Au motivat că

că nu pot ei să facă anchete de acest gen şi au trimis dosarul spre soluţionare tot la Botoşani. Motivele sunt clare pentru acuzator, fost agricultor prosper, adus la faliment de către justiţie şi CEC.
„Fostul director al CEC –ului, Constantin Gavrilă este fiul fostului preşedinte, cu acelaşi nume, al Tribunalului Botoşani. Executorul incriminat Daniel Popa este cumătru cu David Smochină, fost preşedinte al Judecătoriei Dorohoi, ajuns ulterior la Tribunalul Botoşani. Acesta este nepot al judecătorului sindic Valentin Cojocaru. Judecătorul Smochină este cumătru cu actualul prim procuror Popovici” , a subliniat Calancea. În viziunea lui, aceste înrudiri au determinat efectuarea unei anchete superficiale, „ne principiale, făcându-se abuz şi trafic de influenţă”. Utilajele care i-au fost ridicate lui Calancea, în condiţii nu tocmai justificabile, au fost vândute fără a se respecta legislaţia în domeniu.
„O parte dintre aceste utilaje au ajuns la doi poliţişti, cu spirit întreprinzător. Unul dintre aceştia, Danalache, este ofiţer la serviciul crimă organizată din cadrul Poliţiei Dorohoi. Acesta mai are un magazin de piese auto şi o fermă agricolă pe la Havârna. Celălalt poliţist este Popa Ciomârtan, şef de post la Hilişeu şi are şi el o asociaţie la care avea nevoie de utilajele mele” , a adăugat Ioan Calancea. Contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere referitor la cele relatate mai sus, Dan Cristian Popovici, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a infirmat toate acuzaţiile aduse. Cu argumente plauzibile, Popovici a cromatizat tabloul prezentat de către petiţionarul care a întors armele împotriva justiţiei locale.
”Nu ştiu ce vrea Calancea. Cunosc cazul lui. Dar ce spune el este eronat. Nu ştiu de ce crede că procurorii sunt vinovaţi. El a mai avut probleme cu justiţia, pe la Dorohoi. Atunci era învinuit, dacă-mi amintesc bine, pentru muncă la negru, sau ceva de genul acesta. Eu am avut o discuţie cu el aici, prin 2004. I-am explicat care ar fi soluţia în dosarul tău. Nu l-am ameninţat. Ca prim procuror nu-mi pot permite aşa ceva. Dar omul acesta pricepe greu. Nici cu Smochină nu sunt cumătru. Nu ştiu de ce a spus aşa. Dar despre rudenia sa cu procurorul Burlacu de ce nu v-a spus dacă este aşa de corect? Cât priveşte adresa în care semnătura mea apare şi în dreptul numelui domnului Roman, nu-i nimic ieşit din comun. Roman lipsea atunci şi, aşa cum se procedează, am semnat eu cu apostrof. Nu e nici o ilegalitate în asta. Eu mă bucur că aţi venit să mă întrebaţi şi pe mine. Ştiu ce înseamnă munca de investigaţii la ziar. Munca dumneavoastră seamănă cumva cu ceea ce facem noi. Doar că nu aveţi instrumentele de lucru de care dispunem noi” , a explicat Dan Cristian Popovici. El a mai recunoscut şi că, uneori, anchetele publicate de noi i-au ajutat pe procurorii care instrumentau anumite dosare.
„Cât priveşte acuzaţia că, abuziv, i-aş fi luat dosarul de la comisarul Cucoreanu, iar nu este adevărat. Dimpotrivă, dosarul mi-a fost trimis spre cercetare de la Dorohoi. Vă rog să mă credeţi că acest comisar este un bun profesionist. Nu cred că cineva poate să-i ia un dosar când şi cum vrea” , a mai adăugat Popovici. Coroborând datele problemei expuse de Calancea cu declaraţiile prim procurorului, demersurile petentului par să fie un cadou, posibil impozabil, oferit lui Popovici. Având în vedere natura acestui caz, aşa cum ni l-a prezentat Ioan Calancea, vom continua investigaţiile. (Marian MOROŞAN)