În articolul publicat ieri şi intitulat „Ziua Unirii sărbătorită la Dorohoi profanată de apărătorii corupţiei” am explicat intervenţia senatorului PSD Doina Federovici neadecvată evenimentului. Au fost multe comentarii la adresa sa dar administratorul de reţea nu le-a validat pentru că în conţinutul lor erau folosite expresii şi cuvinte jignitoare care nu aveau nimic în comun cu critica democratică sau exprimarea unei opinii personale în mod civilizat.
Un comentariu semnat de „Dorohoian” a fost construit decent şi la obiect, motiv pentru care mi-am propus să-l iau spre analiză şi să-l comentez completându-l cu anumite informaţii despre ce s-a petrecut în cadrul evenimentului de la Dorohoi.
Iată cum a fost formulat comentariul: „Ce nu înţeleg eu la cei care vremelnic ocupă o funcţie politica este faptul că mereu îşi doresc să ia cuvântul. Au habar sau nu, mai mult nu, copie de pe net sau le fac alţii discursurile, ei simt nevoia să ia cuvântul. Ce avea de spus Federovici despre Unire, normal că nimic, dar dacă tot era acolo hai cu bătut câmpii, mai bifez o acţiune.”
Senatorul Doina Federovici a apărut la eveniment cam pe la jumătatea desfăşurării lui iar organizatorul, istoricul prof. dr. Vasile Adăscăliţei a simţit nevoia să-i anunţe prezenţa cu apelativul de „cel mai înaltă personalitate politică botoşăneană”. Titlul acordat nu i-a impresionat pe românii veniţi din Ucraina şi Republica Moldova care erau deja familiarizaţi despre ce pot parlamentarii botoşăneni din prezenţa lor ani la rând la Darabani unde era nelipsit şi deputatul liberal Costel Şoptică care nu de puţine ori era luat public peste picior pentru lipsa prestanţei sale de ales al comunităţii.
Intervenţia senatorului PSD pe tema vămii de la Racovăţ a fost de fapt o continuare a discuţiei pe această temă începută de Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla din partea PSD, care s-a plâns că vama Racovăţ stă închisă de ani buni şi autorităţile române nu se grăbesc s-o deschidă.
A fost temeiul de curmei al senatorului să ia cuvântul. Un discurs scurt, neangajat şi total deplasat faţă de conotaţia evenimentului, motiv pentru care l-am inclus integral în reportajul ce va fi televizat, chiar dacă sonorizarea a fost dezastruoasă pentru că Federovici a vorbit pe alt microfon decât cel al camerei de filmat.
Dacă am în vedere că Doina Federovici este juristă şi membru în Comisia juridică a Senatului, cu o asemenea educaţie ar fi trebuit să-şi fi construit discursul pornind chiar de la tema simpozionului, respectiv Unirea Principatelor. Ca studentă, dacă a fost vreo zi, a urmat cursul intitulat Istoria dreptului român.
La acest curs a învăţat cum a reformat Cuza statul român în domeniul justiţiei prin adoptarea Codului civil şi penal. Pornind de la acest început de discurs putea foarte uşor face trecerea la istoricul vămii Racovăţ, uzând de cunoştinţele învăţate la cursul Drept internaţional privat. Ajuns la acest punct, în calitatea sa de preşedinte al PSD Botoşani, partid de guvernământ, putea spune că va cere viitorului prefect de Botoşani să-şi facă o prioritate în deschiderea vămii iar ea, în calitate de senator, va interveni la ministrul de Externe şi premierul Grindeanu pentru rezolvarea cu prioritate a problemei.
Nimic din toate acestea, doar vorbe goale şi fără noimă, ceea ce dă dreptate comentatorului că politicienii noştri, au sau na-u vreo legătură cu evenimentul la care participă, ei iau cuvântul. Îl iau, dar nu fac decât să-şi arate ignoranţa în cunoaşterea istoriei poporului şi lipsa de cultură generală.
Ca licenţiată la Academia de Poliţie „Al. Ioan Cuza” Bucureşti, cum stă scris în biografia sa de la Senat, altele ar fi trebuit să-i fie pretenţiile când se înfăţişează în public şi mult mai atentă când ia cuvântul. Veşnicul înţelept al satului românesc, anonimul „Moş Gheorghe”, ar fi spus: „De unde nu-i, nu cere!” Nu cerem, dar să-şi ţină ignoranţa în casă şi să n-o mai lase să se plimbe pe bulevardul public îmbrăcată zoios. Părerea mea!