Demagogia şi birocraţia au micşorat harta judeţului şi a României

Premergător alegerilor locale şi parlamentare din anul 2004, noi am declanşat o anchetă referitoare la împrejurările în care, în zona Horodiştea, România a pierdut din teritoriu pentru că râul Prut şi-a schimbat albia, fără ca autorităţile ţării să fi intervenit cu ceva în recuperarea pierderilor. Am consultat arhiva Jurnalului şi am putut reciti declaraţiile politice din acea vreme. Prefectul PSD, Costică Macaleţi se lăuda că a luat legătura cu Guvernul Năstase şi că autorităţile române vor interveni energic, prin Ministerul de Externe, către guvernul Republicii Moldova, în vederea revizuirii graniţelor. Tot în acele vremuri ale anului 2004, pe atunci ministrul Culturii, Răzvan Theodorescu, proaspăt desemnat candidatul PSD Botoşani la Senat, s-a lăudat în mai multe rânduri că a preluat „problema Horodiştea” şi nu o va lăsa până ce n-o va vedea rezolvată. Pentru că de atunci au trecut doi ani, am considerat de datoria noastră să ne informăm cititorii cum s-a rezolvat această spinoasă problemă de graniţă.
Mia întâi să rezumăm istoricul întregului eveniment. În urma inundaţiilor de prin anii 1970, în zona Horodiştea, considerată ce mai nordică zonă geografică a României, Prutul şi-a modificat albia. A părăsit cursul vechi, creându-şi altul nou, în urma căruia o buclă de pământ, apreciată de unii la 110 ha, de alţii la numai 80 ha a fost desprinsă din trupul României şi alipită Republicii Moldova. Pentru că în acele vremuri Moldova era republică în cadrul Uniunii Sovietice, Ceauşescu, oricât de mare s-ar fi dat, nu ar fi reuşit să obţină de la Moscova recunoaşterea oficială că acea suprafaţă de teren ruptă de Prut aparţine Republicii Socialiste România. Totul s-a rezumat la o încercare de a se construi o reţea de diguri, care să oprească apele Prutului de a mai rupe noi teritorii româneşti. Numai că investiţiile s-au făcut pe bucăţi, fără o coordonare de ansamblu, iar când apele nervoase ale Prutului se umflau la cota de inundaţie, totul era măturat din cale. Ultima dată, când s-a rupt şi cea mai mare bucată de teren, s-a petrecut prin anii 1980. Tot de atunci se pare că Ceauşescu a renunţat la a mai revendica de la Uniunea Sovietică suprafeţele de teren pierdute. Între timp, demnitarii comunişti aflaţi în fruntea judeţului Botoşani n-au pierdut vremea. În insula creată de apele Prutului s-a format un ecosistem original şi sălbatic. Un rai pentru porcii mistreţi. Aşa că, organizarea unor vânători urmate de chefuri straşnice erau privilegiile liderilor comunişti judeţeni. Unul dintre organizatorii acestor vânători a fost şi Dumitru Hudişteanu, actual om de afaceri din Horodiştea. El îşi aminteşte cu mândrie, dar şi cu adâncă nostalgie de acele vremuri fericite.
Revenind asupra „problemei Horodiştea”, am vrut să aflăm de ce, măcar după 2004, nu s-a mişcat de către autorităţile române măcar un deget pentru a ne recupera teritoriile furate de ape. Prefectul Cristian Roman susţine că fiind o problemă care impune revizuirea graniţelor, potrivit uzanţelor internaţionale, astfel de probleme le rezolvă o comisie formată cu acordul ambelor state implicate în litigiu. Apoi, revizuirea graniţelor se face din zece în zece ani. Numai că din 1970, şi chiar din 1990, au trecut de mai multe ori câte zece ani, fără a se schimba ceva. Mai susţine prefectul că ar funcţiona o astfel de comisie, care şi-a început revizuirea graniţelor cu republica Moldova de la Dunăre, pe Prut, spre Oroftiana şi că în curând va ajunge şi la Horodiştea.
Dealtfel, cred că prefectul Cristian Roman este singurul demnitar al judeţului Botoşani care a trecut dincolo de faza vorbelor cu vădit conţinut demagogic. El mi-a prezentat un document, înaintat deja Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, în care figurează, ca prioritate o investiţie intitulat㠄Consolidare mal şi refacere traseu râu Prut zona Horodiştea”. Investiţia a fost propusă pentru c㠄în zona de graniţă cu Republica Moldova, se desprinde o suprafaţă de cca 80 ha din suprafaţa României. Sunt necesare lucrări de executare a unui canal „pionier” pe 3,5 km şi consolidarea zonei de închidere de meandră pe o lungime de 200 m. Valoare estimat㠖 4.000.000 Ron.” Întrebat şi când va demara investiţia, prefectul Roman n-a mai putut da un răspuns concret. Totuşi, un prim pas s-a făcut.
Un dialog s-a purtat şi cu ing. Vasile Cercel, directorul Oficiului Judeţean de Gospodărirea Apelor. Crecel susţine că în momentul de faţă o suprafaţă de 81,7 ha teren, fost românesc, nu mai este al nostru, fiind tăiat de albia Prutului şi alipit Moldovei. Mai pesimist decât prefectul Roman, inginerul Cercel nu crede că investiţia propusă va demara prea curând, nefiind bani. Deocamdată, sub controlul Regiei Naţionale a Apelor, Agenţia Iaşi, la Horodiştea s-au demarat lucrările de amenajare a drumului de acces către viitoarele lucrări de amenajare a albiei Prutului. Numai că suma alocată este de vreo patru miliarde lei vechi, mult prea puţin faţă de necesar. Există riscul ca lucrarea să fie înghiţită de apele Prutului la prima învolburare, aşa cum s-a mai întâmplat.
Cam acestea-s demersurile făcute de autorităţile române în ce privesc modificările de graniţă intervenite în zona Horodiştea. Cât privesc laudele politicienilor din campania electorală a anului 2004, acestea au rămas… laude. Nu exclud posibilitatea ca, în caz de noi alegeri, anticipate sau de drept, aceeaşi politicieni să ne ameţească cu aceleaşi promisiuni, formulate, ce-i drept, mai europeneşte. M-aş prăpădi de râs dacă, în degringolada lor nebunească, apele umflate ale Prutului ar reveni la vechea matcă şi să ne restituie, de bună voie şi nesilite de vreun dig, teritoriul luat. Ce s-ar întâmpla oare, într-o astfel e situaţie, cu politicienii?! Să ne lăsăm imaginaţia să lucreze! (Ioan Rotundu)