Constantin Conţac: Mă aşteptam să nu mai fie ales preşedinte. Cât a deţinut funcţia supremă în partid a dat oameni afară fără a exista motive serioase. Este un om diabolic dar şi laş. Ştiţi cât de greu şi-a recunoscut şi învingerea la preşedinţie, căutând motive de fraudă electorală, motive aflate numai în mintea lui diabolică. A încălcat tot timpul statutul numai pentru a ieşi aşa cum avea el interesul. Dar era şi vulpoi. Niciodată nu-ţi spunea în faţă că are ceva să-ţi reproşeze. Dar te lucra pe la spate. L-au citit toţi cât este de viclean, laş şi diabolic şi l-au abandonat.
2. I.R. - Puteţi fi mai concret în a relata modul său de a proceda?
C.C. - Concret, s-a înconjurat cu Nichita şi Oprişanu, doi potlogari, şi s-a îndepărtat de oamenii de bază din partid precum Năstase, Mitrea, Andronescu. De aceea oamenii l-au ales pe Ponta, un tânăr deştept şi capabil, care vorbeşte patru limbi. România a mai avut domnitori tineri. Nimeni nu ştie ce vârstă a avut Ştefan cel Mare când a preluat domnia Moldovei. Se spune că avea 25 de ani, dar a făcut treabă bună. Şi Ponta va face treabă bună în PSD. Este procuror şi poate înţelege actul democratic, răspunderea faţă de lege şi nu este implicat în nici un fel de afaceri dubioase. Eu nu spun că este omul ideal, dar are bun simţ şi nu o să încalce statutul şi legile aşa cum a procedat Geoană, care era un mic dictator. În faţa lui nu aveai nici un fel de libertăţi, nu aveai voie să spui nimic contra la ceea ce spunea el.
3. I.R. - Nu credeţi că-l vor sabota tocmai cei din partid, care nu vor fi de acord cu anumite principii ale sale?
C.C. - Este o problemă aici. Secretarul Liviu Dragnea, chiar dacă l-a susţinut pe Geoană, nu-l va sabota pe Ponta. Au fost şi cazuri nefericite, cum este cel al lui Diaconescu. Cine l-a băgat în jocul lui Geoană nu ştiu, dar Diaconescu nu va mai sta prin PSD. Sunt sigur de asta (n.n. interviul a fost luat luni 22 februarie a.c.). Sunt convins că insistenţa asta diabolică a lui Geoană de a urmări ce fac oamenii în partid l-a urmărit şi pe Diaconescu, de care Geoană se temea în partid. Sunt convins că în pauză Geoană l-a forţat să facă acea declaraţie nefericită. Pe Ponta îl vor susţine Mitrea, Năstase şi chiar iliescu, oameni grei în PSD, dar şi mulţi tineri, chiar şi năbădăiosul Mazăre.
4. I.R. - Cum explicaţi faptul că Nichita de la iaşi a fost ales vicepreşedinte?
C.C. - Modul diabolic de a lucra al lui Geoană şi-a spus cuvântul şi aici. Soarta lui Nichita s-a hotărât la Botoşani, când Geoană i-a adunat pe toţi din Moldova ca să dea impresia lui Marcu că îl susţine. Dar Geoană n-a făcut decât să-l păcălească pe Marcu, să primească voturile de la Botoşani iar de susţinut l-a susţinut pe Nichita. Geoană n-are nici un respect pentru Botoşani. Nici pentru Marcu, nici pentru Dolineaschi. Dealtfel, Geoană n-a avut niciodată respect pentru Botoşani, dovadă că nu ne-a sprijinit niciodată cu nimic, deşi numai eu ştiu cât am insistat la el să ajute judeţul nostru.
5. I.R. - Înţeleg de la dvs. că delegaţia de la Botoşani a votat cu Geoană. Aşa este?
C.C. - Da, prostia lor a fost că s-au încrezut în spusele lui Geoană şi i-au dat voturile. Nu toţi. Cred că Viorica Afrăsânei, care este apropiată de Mitrea, a votat cu Ponta. Poate că au votat şi alţii, dar majoritatea cea mare a votat cu Geoană, în frunte cu Marcu. Aşa cum şi-a bătut joc de mine, Geoană şi-a bătut joc şi de Marcu. Geoană a aranjat candidaturile şi a ieşit pe a lui. În Congres s-a întors scorul împotriva lui la preşedinţie, dar vicepreşedinţi au ieşit cei pe care i-a vrur el. Ponta n-a mai putut întoarce jocul făcut de Geoană decât numai la preşedinţie. Ponta nu prea are printre cei 15 vicepreşedinţi oameni de-ai săi. Singurul vice ales fără aranjamentul lui Geoană este Adrian Severin.
6. I.R. - Şi Ponta ce sprijin mai are şi din partea cui?
C.C. - Ponta va face jocurile în Consiliul Naţional., El îşi va pune la conducere oamenii lui de încredere. Ponta va mai căuta să mute centrul de greutate în Consiliul Naţional şi nu în Biroul Executiv Permanent controlat de oamenii lui Geoană.
7. I.R. - Ce credeţi că se va întâmpla cu organizaţia de la Botoşani. Va avea ea un rol important la centru sau va rămâne la grămadă cu restul ţării?
C.C. - Organizaţia de la Botoşani a fost înşelată. Păcălită cu adunătura de la Vaslui, Iaşi, Bacău dar fără a i se da garanţii că va obţine un post important în Congres. Marcu a candidat, dar n-a avut susţinerea lui Geoană şi a oamenilor săi şi n-a fost ales decât poate votat de cei de la Botoşani. Marcu a păţit ceea ce am păţit şi eu. Şi pe mine m-a prostit Geoană şi l-am susţinut iar el şi mafioţii lui m-au abandonat apoi. Prostia lui Marcu a fost că n-a înţeles că el nu poate câştiga în faţa lui Nica, Vanghelie, Prioteasa, Nichita, Zgonea, Niţă, Chelariu de la Neamţ sau Oprişanu de la Vrancea. Organizaţia Botoşani nu mai reprezintă nimic pentru Bucureşti. Iar Ponta nu-i va acorda vreo importanţă, el bazându-se pe sudul ţării şi Transilvania, mai puţin pe Moldova.
8. I.R. - Ce credeţi că se va întâmpla cu securistul Darie? Va deveni el om de încredere şi pentru Ponta?
C.C. - Din câte ştiu Darie a părăsit PSD-ul înainte de Congres. Probabil că a simţit că Geoană va pierde şi alegerile în partid după cele prezidenţiale. Am informaţii că acum Darie este consilierul lui Blaga. Însă pot spune că Darie este un om mintos şi de aceea este şi căutat. O fi umblat el pe unde a umblat dar Blaga dacă l-a luat consilierul său ştie el de ce. Rămâne să-i fie fidel lui Blaga.
9. I.R. - Nu prea a demonstrat el fidelitate, dar cine ştie, poate că de data aceasta va fi corect cu Blaga. Ce credeţi că se va întâmpla cu Cozmin Guşă? Va fi şi consilierul lui Ponta cum a fost şi pentru Geoană?
C.C. - Cozmin Guşă cred că nu mai are ce căuta în PSD. Este un om terminat. A umblat pe la toate partidele şi nu mai are credibilitate. Geoană a renunţat la orice mândrie personală şi s-a înconjurat de toţi cei pe care i-a considerat că-i sunt de folos să obţină puterea. Aşa a ajuns şi Guşă consilierul său. Geoană spera ca Guşă să-l facă preşedinte. Iaca că nu l-a făcut. Guşă în afară că face show la televizor, nu-l mai ascultă nimeni.
10. I.R. - Ce credeţi că se va întâmpla cu PSD-ul sub conducerea lui Ponta?
C.C. - Geoană n-a ştiut să apere oamenii din partid. Când am fost făcuţi corupţi şi baroni, el n-a reacţionat public şi a accepat eticheta care ni s-a lipit. Nu l-a apărat nici pe Năstase, de care s-a temut tot timpul că-i va lua puterea. Geoană a luat bani şi a pus în consiliile judeţene, candidaţi la parlament oameni fără valoare. Asta a distrus PSD-ul. Cred că Ponta va evita să facă aceleaşi greşeli şi nu va mai vinde locurile ca Geoană. Dealtfel, în zilele ce urmează partidul se va curăţa de cei care numai au profitat de pe urma PSD-ului. Li liberalii şi pedeiliştii au corupţi şi baroni dar şefii lor de partid nu i-au expus batjocorii publice aşa cum a făcut Geoană cu cei din PSD. Ponta va trebui să ţină la oameni, altfel îl vor părăsi şi se vor duce la Băsescu.
11. I.R. - Ce viitor va avea organizaţia Botoşani?
C.C. - Unul trist. Spuneţi-mi mie cine poate candida acum din PSD Botoşani la preşedinţia Consiliului Judeţean? Nimeni. N-au un candidat ca lumea şi cunoscut în judeţ. Au candidat la funcţia de primar în locul lui Flutur? N-au. Nici măcar la Dorohoi n-au un om ca lumea. Actualul primar s-a dovedit a fi un dezastru pentru dorohoieni.
12. I.R. - Ce părere aveţi de dorohoianul Domonco, care a vrut să fie preşedintele PSD împotriva lui Geoană?
C.C. - Este un om vrednic. Este ambiţios şi are voinţă să facă ceea ce fac şi alţii. Cred că poate fi un bun primar pentru Dorohoi dar îl văd şi un bun preşedinte de organizaţie PSD pe judeţ. Omul are un principiu: dacă ei pot, pot şi eu! Şi să ştiţi că poate!
13. I.R. - Ce credeţi că va face preşedintele Băsescu?
C.C. - Cred că are un plan extraordinar. Am informaţii, chiar de la moldoveni din Chişinău că Moldova este pregătită pentru unire. Se va întâmpla ca acum 151 de ani. Băsescu va fi ales preşedintele Moldovei şi aşa se va face unirea. O să vedeţi că aşa va fi.
14. I.R. - Se spune că Băsescu pregăteşte un nou partid. Ce ziceţi?
C.C. - Preşedintele Băsescu vrea să-şi asigure o majoritate parlamentară. Pentru asta va face orice. Sunt pe la toate partidele profitori care abia aşteaptă să prindă un post mai în faţă. Probabil că-i va aduna pe toţi nemulţumiţii şi va mai face un partid ca cel cu Stolojan.
15. I.R. - Veţi fi interesat să participaţi la formarea unui nou partid?
C.C. - Nu mă interesează. Afacerile îmi merg bine şi trebuie să mă ocup de ele. Acum am câştigat nişte lucrări în judeţul Iaşi. Toţi dau oameni afară, eu angajez. Am peste 400 de salariaţi care trebuie să aibă de lucru. Nu vreau să mă mai arate cu degetul toţi leneşii. Nu mă plâng, am tot ce-mi trebuie ca să trăiesc bine.
Mulţumesc pentru interviu!
Şi eu mulţumesc!
N.R. Interviul a fost înregistrat luni, 22 februarie a.c. dar a necesitat timp pentru prelucrarea casetei, motiv pentru care s-a întârziat cu publicarea lui.