Am reuşit să prind finalul slujbei de pomenirea morţilor. Numai că, intrând în biserică, am rămas stupefiat. Părintele ţinea slujba fără ca să fie prezent vreun credincios. Am fost primul şi singurul.
După slujbă am fost invitat la masă, la o ciorbă de peşte şi un peşte prăjit însoţit de mămăligă şi mujdei de usturoi. Numai că peştele, adus de la iazul Dracşani, mirosea neplăcut a nămol, ceea ce nu m-a prea îndemnat să respect tradiţionala zicală Peşte, peşte, mămăliga prăpădeşte!.
Am discutat multe aspecte cu părintele stareţ Isidor, pe numele mirean Ioan Bucătaru,originar din localitatea şi comuna Călăraşi, judeţul nostru.
Viaţa la schit este tot mai grea. Obştea este formată din 5 fraţi: stareţul, ieromonahul Cleopa şi 3 călugări, cu toii destul de în vârstă. Pentru preparat mâncarea a fost angajat un cetăţean din comuna Frumuşica.
Drumurile de acces, două la număr, respectiv prin localitatea ieşeană Pârcovaci şi pe coama dealului Holm, mai scurt şi acum ceva mai bine întreţinut, sunt greu de parcurs cu autoturismele joase iar cu piciorul şi mai greu pentru că distanţa, indiferent de varianta aleasă, cea mai mică este de 8 km.
Tradiţia este ca cel venit la mănăstire să nu vină cu mâna goală. De obicei se aduce ulei, orez, zahăr, mălai, făină de grâu, fasole etc. Dar când credincioşii nu vin nici la slujba de pomenire, la cea de duminică, cu atât mai puţin în cursul săptămânii, cămara schitului este mai mult goală iar mâncarea cât să amăgeşti foamea.
Schitul fiind cunoscut
în lumea mănăstirilor ca fiind unul sărac, călugării de la mănăstirile aglomerate se feresc să ajungă aici. Nu departe de Schitul Balş, tot într-o pădure, la vreo 2 km de o aşezare umană, pe teritoriul ieşean se află Schitul Lacuri. Aici viaţa este şi mai grea. Schitul are doar un singur călugăr care este şi stareţ, sora acestuia fiind cea care acoperă treburile la bucătărie. Sărăcia este mare dar călugărul stareţ nu-şi pierde speranţa că vor veni şi acele zile când credincioşii vor fi atraşi de aceste locuri împădurite şi pline de linişte. Cu toate că viaţa la Schitul Balş este grea şi plină de exigenţe, oameni de bine care au considerat că pot da o mână de ajutor la îmbunătăţirea vieţii la schit nu lipsesc. Botoşăneanul Titi Băiceanu, patronul unui Service Auto, s-a oferit să ajute la extinderea spaţiului de cazare prin construcţia de noi chilii.
Lui i s-a alăturat Ioan Matei, botoşănean din satul Rediu, comuna Rădăuţi Prut, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie la S.C. Cramele Cotnari SA.. Matei donează schitului în fiecare an partea lui financiară ce i se cuvine de pe urma acţiunilor ce le deţine la Cotnari. Sunt sume importante!
Aşa s-a ajuns ca acum la schit să fie finalizate construcţia a 6 camere, dotate cu mobilier, gata să-ş primească oaspeţii. Verdele în zeci de nuanţe al pădurii ce înconjoară schitul, liniştea odihnitoare, aerul extrem de curat şi binefăcător pentru organism, sunt condiţii excelente pentru a-ţi reface energia şi cheful de viaţă petrecând aici câteva zile.
Părintele speră că aceste noi condiţii de cazare create va atrage şi turiştii care să aducă odată cu ei şi ceva prosperitate vieţii membrilor obştii frăţeşti.
Dar până la o viaţă prosperă, aşa cum este prin alte mănăstiri, drumul este încă lung iar cei 5 fraţi întru credinţă au încă a se nevoi.
IIoan Mamaische
