Satul Sinăuţi în care locuieşte Panovia Manziuc este situat pe graniţa cu Ucraina şi aparţine de comuna Mihăileni. Locuit aproape în totalitate de ucraineni, satul a fost sub ocupaţie austriacă începând cu 1775 până la 1918. Obişnuiţi cu educaţia austriacă, o educaţie formată sub o disciplină socială de fier, sătenii mai păstrează vechile obiceiuri deprinse în Imperiu, una dintre ele fiind întrajutorarea. Când unul dintre ei se află în necaz, ceilalţi îi sar în ajutor fiecare cu ce poate şi după posibilităţile sale materiale.
În noaptea de 19 spre 30 iulie peste satul Sinăuţi s-a abătut o tornadă care a afectat mai multe case. Dar casa bătrânei Manziuc a fost distrusă în întregime, fiind şi o casă foarte veche. Ajutorul sătenilor a fost să-i recupereze materialele lemnoase dintre dărâmături în vederea refolosirii lor la construcţia unei noi locuinţe.
Primăria Mihăileni, prin primarul Laurenţiu Barbacariu, i-a pus la dispoziţie un container în care să locuiască provizoriu până i se va rezolva situaţia. Totodată de la Primărie s-a anunţat Prefectura Botoşani pentru na veni o comisie la faţa locului care să constatate paguba şi să întocmească documentaţia pentru ca bătrâna să primească un ajutor financiar guvernamental ca să-şi ridice altă casă.
Numai că de la nivelul Prefecturii Botoşani lucrurile au fost privite altfel. Veşnicul director Emil Moga, mare şi tare în instituţie indiferent dacă prefectul este liberal sau social-democrat, a decis că bătrâna nu poate beneficia de ajutor guvernamental pentru că nu a avut casa asigurată. Idiotă motivaţie!. Dacă bătrâna avea casa asigurată primea despăgubiri de la firma de asigurări şi nu mai avea nevoie de ajutor guvernamental. Ori, tocmai lipsa asigurării

Primăria Mihăileni a făcut un demers şi la Protecţia Copilului Botoşani în speranţa că bătrâna va fi ajutată financiar. De aici s-a răspuns că instituţia nu are temei legal să acorde ajutoare financiare dar dacă bătrâna are probleme de sănătate, la vreme de iarnă va putea fi internată într-o instituţie socială aparţinătoare de Consiliul Judeţean Botoşani.
Pentru că iarna bate la uşă, câţiva săteni au solicitat ajutorul emisiunii Lumea lu’ Rotundu. Săptămâna trecută am fost în zonă dar n-am putut sta de vorbă cu autorităţile locale întrucât erau pe teren cu treburi. Ieri m-am deplasat din nou în satul Sinăuţi. De această dată lucrurile stăteau cu totul altfel. Primarul Barbacariu a găsit soluţia să-i acorde bătrânei un ajutor de 5000 lei în materiale de construcţie iar asistaţi sociali cu obligaţie de a presta munci au fost repartizaţi ca forţă de muncă. Deja se lucra la turnatul temeliei (foto 2) iar fiul bătrânei, Mihai Manziuc, şi-a exprimat speranţa că dacă totul merge bine, până ce timpul se va răci va termina măcar o cameră în care bătrâna să locuiască peste iarnă.
Cu bătrâna n-am putut dialoga. La cei 82 de ani este bolnavă, cocârjită de bătrâneţe, şi a început să plângă arătându-mi containerul în care locuia (foto 3). Prin vecini s-a răspândit repede zvonul că a venit Lumea lu’ Rotundu, aşa că mai mulţi săteni au ţinut să-şi exprime nemulţumirea că „hoţii de parlamentari fură pentru ei şi n-au grijă de noi”, „ţara asta este condusă de infractori”, „nu

La Primăria Mihăileni am stat de vorbă cu Ştefan Apetrei – consilierul primarului şi viceprimarul Constantin Răileanu. Cei doi mi-au explicat situaţia care a dus la întârzierea ajutorării bătrânei. Au aşteptat ca Prefectura Botoşani să depună la Guvern documentaţia pentru ajutor financiar dar au primit răspuns că nefiind casa asigurată nu se poate face nimic.
Ciudat că acest veşnic director Emil Moga l-a întâlnit din nou în astfel de situaţii. Tot el s-a ocupat de despăgubirile de pe urma inundaţiilor din 2010 când am descoperit la Cândeşti prinse la despăgubiri case în care apa nu ajunsese nici la poartă. La Hilişeu Horia, la Dorohoi materialele de construcţie primite ca ajutor guvernamental au fost „gospodărite” tot de acest Moga, L-a apărat atunci prefectul Cristian Roman. Eu rămân la convingerea că la mijloc fiind soarta unei bătrâne amărâte, Moga a considerat că nu-i nicio sfârâială de ordin personal aşa că nu s-a mai interesat de caz. Este convingerea mea şi nu abdic de la ea.
Viceprimarul Răileanu mi-a mai explicat că bătrâna va mai primi în aceste zile ajutoare de la doi lideri ai PSD Botoşani: Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi senatorul Doina Federovici. Şi conducerea primăriei Mihăileni speră că până va cădea zăpada bătrâna se va muta în casă nouă.
Ciudat mi s-a părut şi graba cu care s-a sărit în ajutorul bătrânei imediat ce s-a aflat că vine Lumea lu’ Rotundu, de vreme ce toată vara n-a mişcat nimeni niciun deget. Important este că bătrâna a primit ajutorul de care avea nevoie. Mai bine mai târziu decât niciodată. Voi reveni asupra subiectului după câteva săptămâni ca să fiu convins că totul este o treabă serioasă şi nu una de imagine publică.