Talentatul Andrei Maxim se află în faţa celei mai mari realizări din viaţa sa. Săptămâna trecută şi-a adăugat în palmares cel mai important premiu din cariera de până acum, trofeul emisiunii concurs difuzată de Antena 1
„Vreau să fiu mare vedetă”, dovedind astfel că se poate şi că Botoşanii au fost şi rămân o adevărată oază de talente. Deşi concursul nu a fost deloc uşor, Andrei concurând alături de alţi 10 copii, toţi înzestraţi cu aptitudini şi calităţi deosebite în varii domenii, trofeul i-a revenit, încununând-i munca şi dragostea pentru pe care o nutreşte necondiţionat pentru muzică. În marea finală, micul talent a cântat la numai puţin de şese instrumente muzicale, chiar dacă nu şi-a putut etala măiestria şi la celelalte patru pe care le mai stăpâneşte. Andrei a cântat la fluier, nai, tilincă, caval, fluiere îngemănate şi ocarină.
„Concurenţa a fost foarte mare, nu am avut emoţii, dar aşteptarea rezultatului a fost foarte grea. Cel mai redutabil adversar a fost Cezar, povestitorul de numai 7 ani. Am legat chiar o prietenie deosebită cu el. Vom ţine legătura”, a declarat Andrei Maxim. Considerat cea mai completă micuţă vedetă, Andrei a convins juriul alcătuit din muzicieni să îi acorde marele premiu şi titlul concursului. Mai mult decât premiul de 10.000 euro, pe Andrei îl bucură pianina primită, de la o firmă din Braşov. Pentru că nu a ajuns încă la Botoşani, Andrei o aşteaptă cu nerăbdare, deoarece nu îşi permitea achiziţionarea unui asemenea instrument muzical extrem

de costisitor, deşi şi-l dorea cu ardoare. Aceasta cu atât mai mult cu cât studiază pianul la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”. Aşa cum şi-a propus la intrarea în concurs, Andrei va împărţi premiul său cu Eduard Leancă, copilul orb ce cântă muzică populară şi care este câştigătorul primei ediţii a emisiunii, şi sora sa. Micul „fenomen” a fost însoţit la concurs şi susţinut de către părinţi, sora, naşul şi verişorul său de la Bârlad. Trofeul concursului îi deschide lui Andrei Maxim noi perspective şi noi posibilităţi de lansare chiar peste hotare. A fost invitat să plece într-un turneu în Franţa, dar nici Andrei şi nici părinţii nu sunt foarte încântaţi de idee. Aceasta din cauza oboselii micului talent ce îşi doreşte să meargă vara aceasta la mare. Noul statut nu îl absolvă de tezele şi examenele de sfârşit de an, iar Andrei este consecvent în intenţia sa de a deveni cel mare instrumentist al Moldovei. Cu multă modestie Andrei consideră că, deşi trofeul este o mare realizare, cu o floare nu se face primăvara. Andrei va continua să studieze pentru că doreşte să meargă la Conservator, pentru a profesionaliza actul muzical şi talentul nativ cu care a fost înzestrat din plin.
„Este cea mai mare realizare din cariera mea şi a fost cea mai importantă posibilitate de lansare. Sper să aduc o rază de soare pe chipul botoşănenilor la fiecare apariţie a mea în public în emisiuni sau concerte”, a declarat Andrei Maxim. (Bianca ALBU)