Prim procurorul Popovici este bine cotat la nivel de ţară
27 March 2006, 23:00
Un vânt tăios, necruţător, suflând din tabăra nemulţumiţilor justiţiabili, s-a abătut asupra mai marelui peste procurori. În ultimul timp, foarte mulţi conjudeţeni ne-au adus la cunoştinţă insatisfacţia lor legată de rezoluţiile semnate de către Dan Cristian Popovici, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Unii susţineau că Popovici a semnat rezoluţii NUP (neîncepere a urmăriri penale) în dosare privind persoane ce ar fi trebuit consemnate altfel în răbojul procurorilor. Alţii cred că, în cazuri penale, Popovici ar fi admis chiar sancţiuni administrative de câteva milioane lei. Cele mai multe reclamaţii la adresa prim procurorului au venit din zona Dorohoiului, oraş în care Popovici a fost procuror o perioadă de timp. Despre Dan Cristian Popovici se spune că ar fi fost unul din oamenii de încredere ai lui Ioan Amarie şi că acesta l-a promovat la Botoşani. Despre Amarie se ştie că a fost procuror la Dorohoi de prin 1972, apoi prim procuror. Mai târziu, la propunerea fostului ministru Octav Cozmâncă, a ajuns şef la PNA. În postura respectivă, Amarie a fost acuzat de un acut trafic de influenţă în dosare cercetate la Botoşani. De curând Amarie este acuzat şi de implicaţii cu interese politice în dosirea dosarelor de la Rafo sau Petrom, în favoarea celebrilor Tender şi Iancu Marian. Cândva, dorohoianul Amarie a fost autorul unui accident rutier, pe trecerea de pietoni, în apropiere de Spitalul Dorohoi. La momentul respectiv s-a vorbit chiar despre o dubioasă schimbare a zebrei, pe timpul nopţii, mai departe de locul accidentului. După acest eveniment, Amarie a fost promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. La Dorohoi, lui Amarie i-a succedat procurorul Prisacaru, apoi procurorul D.C. Popovici. Acesta recunoaşte promovarea sa de către Amarie la Botoşani, dar neagă orice acuzaţie de soluţionare a unor cazuri potrivit cu interesele anturajului. Mai mult chiar, el crede că cineva intenţionează alimentarea unei campanii împotriva sa, din motive încă incerte pentru el. „Cât se poate de adevărat, pentru această funcţie am fost propus de domnul Ioan Amarie, pe atunci procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Că am fost numit de către o anumită persoană într-o anumită funcţie nu este o faptă gravă. În ceea ce priveşte detrimentul sau interesele unora sau altora aşa ceva nu mă priveşte. Cine are ceva a reclama, vizavi de modul în care eu îmi exercit atribuţiile de serviciu, să o facă. Însă de aici şi până la teoria conspiraţiei că vezi dragă doamne pe mine m-o numit Amarie ca să facă bine sau rău altuia, asta este cu totul altă porcărie despre care eu nu vreau să comentez. Asta face parte probabil dintr-o campanie de atenţionare vizavi de Parchet” , a declarat ofensat Dan Cristian Popovici. El ne-a mai cerut ca pentru ceea ce vom mai discuta să închid reportofonul pentru că în birou dumnealui el face legile. Ne-am conformat. Drept pentru care nu vom mai aminti alte aspecte discutate cu primul procuror, deocamdată. Ne-a surprins însă atitudinea sa, în condiţiile în care, cu alte ocazii, primul procuror era cel care insista ca discuţiile purtate să fie înregistrate. Am fi preferat ca prim procurorul să aibă o atitudine de abordare frontală a acuzaţiilor ce-l vizau, în virtutea conturării adevărului fără echivoc. Dar nu a fost să fie. La începutul acestui an, o parte a presei centrale îl catalogase pe Dan Cristian Popovici drept un profesionist curajos. Prin luna februarie, staff-ul tuturor Parchetelor din ţară s-a într-unit într-o şedinţă de bilanţ pe anul 2005. În cazul acelei şedinţe s-a discutat şi problema insuficienţei procurorilor. Ca soluţie, a fost avansată ideea preluării, ca procurori, de către Ministerul Public, a unui număr de 1200 de poliţişti din cadrul direcţiilor de cercetare penală (DCP) ale MAI. Centralele au menţionat curajul lui Dan Cristian Popovici de a-şi exprima îngrijorarea faţă de posibilele consecinţe ale „injectării” poliţiştilor în structurile MP. „Ce garanţii avem că prin asimilarea acestor poliţişti nu va fi afectat statutul profesional al procurorilor? Consider că avem de-a face cu un cal troian introdus în statutul procurorului român” , a fost intervenţia lui Popovici în şedinţa cu pricina. Declaraţia sa de atunci era susţinută şi de către alţi colegi. Mai ales dacă avem în vedere că, la aceeaşi şedinţă, procurorul general Ilie Botoş a avertizat că „într-un stat de drept procurorul are rolul activ în urmărirea penală şi că DCP este o instituţie de sorginte sovietică” . Potrivit unui site care prezenta „16 tineri duri, drepţi şi imuni la firul scurt”, în ziua de 24 martie, Dan Cristian Popovici este cel mai tânăr prim procuror din ţară, la vârsta de 31 de ani. Popovici a absolvit Facultatea de Drept la Iaşi şi a urmat un curs postuniversitar de criminalistică la Universitatea Bucureşti. În investigarea traficului de droguri, a infracţiunilor informaţionale şi a spălării de bani, Popovici s-a specializat ca urmare a unor cursuri organizate de instituţii din SUA, Germania şi Anglia. După absolvire, Dan Cristian Popovici a vrut să se facă avocat. N-a avut noroc pentru că nu a reuşit să strângă semnăturile necesare de la avocaţii definitivi. Ulterior a câştigat un concurs pentru postul de procuror. Potrivit unei declaraţii, preluate pe site-ul unei publicaţii centrale, Popovici şi-a jurat că va ieşi din magistratură doar dacă sistemul i-ar provoca o mare dezamăgire. (Marian MOROŞAN)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.