Joi, aleșii județeni au hotărât că în fruntea Consiliului Județean trebuie să stea un nou vicepreședinte, democrat-liberalul Cristian Achiței, care l-a înlocuit pe social-demcratul. Paul Pavăl. Excelent profesionist, care a dat dovadă de competență și în celelalte două mandate de trei şi respectiv nouă luni, Cristian Achiței a declarat că este pregătit pentru orice în plan politic.
Am experiență în funcția asta, știu despre ce e vorba în CJ, cred că sunt și cel mai vechi consilier județean ca activitate continuă în CJ din 2003 până acum. Sper să pun umărul la proiectele CJ, asta mă interesează: dezvoltarea județului, locuri de muncă, a spus acesta.
Înlocuirea lui Pavăl a stârnit reacții dure din partea social/democraților botoșăneni, care prin vocea consilierului Gheorghe Vâzdoagă și-au exprimat nemulțumirea, menționând că prin înlocuirea viceprimarului se oficializează,, alianța răului.
,,Oamenii au crezut în proiectul numit USL. Acțiunea de azi are o parte bună și una rea. Partea bună este că se oficializează relația pe care noi am spus că există de un an de zile, alianța PNL- PDL, dar în același timp are și o parte rea pentru că cei care au avut această inițiativă ignoră voința electoratului și le spune faptul că votul lor nu contează. Pe 10 iunie, in niciun caz electoratul nu și-a dorit ceea ce se întâmplă aici. Eu cred că la nivelul județului a existat colaborare bună între PNL și PSD, eu am colaborat bine cu colegii liberali, cu toți colegii din CJ, a spus Gheorghe Vâzdoagă.
Punctul de vedere al PSD-iștilor botoșăneni l-au stârnit pe președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu. ,, Nu a fost nicio alianță până acum, dar mă faceți să mă gândesc serios la o asemenea oportunitate! , a spus acesta. Cei doi PPDD/iști s-au abținut de la vot, după ce Dorin Ciuștea a comentat acid intenția de schimbare a vicepreședintelui, dar pus la punct de consilierul Cătălin Flutur, care i/a amintit că jocurile politice erau și în perioada în care PPDD-istul făcea echipă cu Constantin Conțac.
Cristian Achiței i-a luat o povară grea de pe umeri lui Florin Țurcanu. Acesta va avea drept de semnătură în locul preşedintelui, dar și mai multe atribuții decât a avut Pavăl. Toate atribuţiile preşedintelui vor fi delegate către ambii vicepreşedinţi. Cât eu nu sunt aici va semna domnul Sorescu. Când domnul Sorescu nu este, va semna domnul Achiţei. Am chemat directorii.
Voi semna dispoziţia. Nu am făcut nicio diferenţă pentru că am nevoie de o echipă care să creadă în echipa asta şi să nu se gândească când cade Ţurcanu sau când îl facem pe Ţurcanu ca să îi luăm noi locul. Am încredere în această echipă, a declarat Florin Ţurcanu. (Liana Anuței)