În anul 2004, ansamblul Mănăstirii Popăuţi a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani, având codul de clasificare BT-II-a-A-01929 şi fiind alcătuit din următoarele 2 obiective: Biserica "Sf. Nicolae"-Popăuţi - datând din anul 1496 şi Turnul clopotniţă - datând şi el din acelaşi an.
Mitropolia Iaşi a susţinut înscrierea celor două obiective pe lista monumentelor istorice cu gândul la banii de care va putea profita de la Ministerul Culturii pentru refacerea întregului ansamblu. Numai că socoteala Bisericii nu s-a prea potrivit cu cea a miniştrilor care s-au perindat pe la Cultură, miniştri care au fost strânşi la pungă şi n-au alocat toţi banii necesari readucerii obiectivelor la forma lor iniţială. Aşa se face că de peste 10 ani biserica şi clopotniţa se află în lucrări de refacere, lucrări care par să nu mai ajungă niciodată la final. În schimb, în jurul ctitoriei lui Ştefan au apărut chilii luxoase, arhondaric maiestuos şi, contrar legii, alături de ctitoria lui Ştefan s-a ridicat o impozantă biserică nouă, cu hramul Acoperemântul Maicii Domnului.
Cu cât luxul noilor construcţii s-a dovedit a fi cât mai fastuos, cu atât biserica lui Ştefan a devenit mai mică, mai nesemnificativă. S-a ajuns în situaţia că cei care intră prin mănăstire nici nu ştiu că micuţa biserică din piatră este ctitorie a lui Ştefan şi că are respectabila vârstă de peste 500 de ani. În prima duminică de după Paşti am trecut, spre după amiază, prin curtea mănăstirii.
Pe
uşa bisericii trona un lacăt iar trotuarul de acces spre uşă era un fel de bucăţi de plăci de beton puse ca să nu fie pământul gol. În spatele bisericii încă mai sunt urme ale lucrărilor, semn că acestea continuă. Un călugăr bătea toaca iar un altul, urcat în clopotniţă trăgea clopotele. Lumea, îmbrăcată cernit, stătea rânduită pe trotuarul principal aşteptând să li se permită intrarea la vecernie. O impozantă scenă din lemn stă ridicată pentru a servi la slujba de sfinţire programată pentru 4 mai. Vor urca pe ea, de-a valma, preoţii şi ticăloşii din politică. Am mai semnalat faptul că în toată curtea nu se află postată nici o bancă să te poţi aşeza şi reculege, lăsându-ţi gândurile să se întoarcă în timp, în vremurile de glorie ale domnitorului Ştefan.
Este greu să-ţi explici explozia de bogăţie şi avere acumulată de călugării de aici în anii postdecembrişti. Totul este înconjurat cu un gard solid din piatră, gard care costă cel puţin un milion de lei. În vecinătatea clopotniţei, discret pitite după nişte arbori, stau stive uriaşe de lemn de foc. Le poţi observa numai dacă ajungi în spatele clopotniţei.
În opinia mea, modul în care ctitoria lui Ştefan a fost umbrită şi chiar umilită prin ridicarea de noi construcţii monahale de un lux sfidător este dovada cârdăşiei dintre Biserică şi ticăloşii din politică în dauna punerii în valoare a monumentelor noastre istorice.
Duminică, 4 mai, botoşănenii şi alţi creştini de conjunctură se vor înghesui în curtea mănăstirii pentru a participa la slujba de sfinţire a noii biserici. Îşi vor da coate, se vor călca pe picioare, se vor înjura şi îmbrânci şi vor face cruci repezi cu gând de izbăvire a păcatelor şi mustrărilor de conştiinţă. Numai domnitorul Ştefan va privi de unde s-o fi aflând şi se va întreba: Aceasta-i Moldova lăsată urmaşilor, urmaşilor mei?
asistăm la apropierea dintre NATO şi UE în faţa unei primejdii comune, Rusia 
