Botoşani: Cornel Popescu – între mitul politic şi evaziunea fiscală

Când pomenim numele lui Cornel Popescu, care mai de care dintre cititori ţine să-şi exprime câte o opinie. Mai nou, de când Cornel Popescu deţine funcţia de preşedinte – director al Companiei Naţionale de Pescuit, critici la adresa sa vin şi din ţară. Însă cel mai mult i-a supărat Popescu pe botoşăneni prin îndrăzneala sa de a face echipă cu Mihai Ţâbuleac la conducerea PNL, lui Popescu revenindu-i funcţia de vicepreşendinte.
Nu puţini au fost cei care ne-au sugerat să-l prezentăm pe Popescu, omul politic şi de afaceri, aşa cum este el în realitate, fără ca persoana sa să fie cosmetizată cu ceva. Aşadar, vă prezentăm mai jos portretul omului politic şi de afaceri, suliţanul Cornel Popescu. Ca profesor la Şcoala generală din Suliţa, el n-a excelat în activităţi profesionale, după cum afirmă foştii săi colegi.
A creat întotdeauna notă discordantă faţă de colectivul cadrelor didactice, fiind mai mult ignorat şi izolat poate şi din cauza unei anumite doze de aroganţă afişată. În dorinţa de a ajunge directorul şcolii, mai tot timpul a fost în conflict cu conducerea acesteia. Tentativele sale de a ajunge direct s-au soldat cu eşecuri, aşa că, s-a orientat spre alte activităţi, mult mai folositoare sieşi.
A înfiinţat un atelier de confecţii, specializat pe producţia de salopete, pelerine de ploaie şi alte echipamente de protecţie. În paralel şi-a făcut o sumă de relaţii, în special în rândul şefilor bugetari, producţia realizată fiind dirijată spre aceste unităţi, unii zic că pe baza unor comisioane grase. Cert este că afacerile sale s-au extins pe Valea Jiului, în fieful lui Miron Cozma.
În plan local, adică Suliţa, s-a orientat spre achiziţionarea de spaţii comerciale. În preşedintele Federalcoop, Constantin Amironesei, n-a găsit numai un bun prieten de chiolhanuri, dar şi un partener reciproc avantajos în cumpărarea spaţiilor cooperaţiei de consum. Este de pomină prin Suliţa afacerea lui Popescu, când a cumpărat de la Amironesei brutăria. Cică, în acte, i s-a vândut o clădire demolată, la un preş derizoriu, ori în realitate este ditamai construcţia (cu două cuptoare noi, malaxoare performante etc.) pe care suliţenii o ştiu de zeci de ani.
Tot de la Amironesei a închiriat un spaţiu în Botoşani, la fostul Complex Moldova de lângă actuala clădire a Bank Post, spaţiu pe care l-a subînchiriat pe o sumă frumuşică unui comerciant de mobilă. În paralel cu afacerile, Popescu s-a aventurat şi pe tărâmul politic. Un tărâm pe care pare să fi călcat cu stângul. În 1996 a candidat la funcţia de primar al comunei Suliţa. S-a clasat pe penultimul loc, cu un număr ridicol de voturi. Ratând primăria, a revenit în afaceri.
În 1997, împreună cu alţi trei asociaţi, cumpără de la Traian Popa societatea acestuia Traian SRL, pe care a rebotezat-o Traianus, cu obiect de activitate abatorizarea animalelor şi producţie preparate din carne. Se spune că în urma acestei tranzacţii Traian Popa ar fi fost păcălit cu suma de 600 milioane lei. Dar ce mai contează când, printr-un protocol avizat chiar de către cei din Finanţele judeţene, datoriile societăţii lui Popescu sunt mutate la societatea lui Popa.
Popa a intrat cu societatea sa în faliment, iar statul nu şi-a mai recuperat niciodată datoriile. Stăpân peste Traianus, Popescu a uitat repede că mai are trei asociaţi. Principalul lui scop a fost să atragă de partea sa persoane sus-puse, influente, aflate în fruntea celor mai importante instituţii ale statului. Îi invita la chefuri de pomină (restaurantul Perla din Botoşani), menţinând-şi astfel uşile acestora deschise pentru orice nevoie sau afacere.
Cu un spate asigurat, oricine îndrăznea să facă opinie separată de a sa era iute îndepărtat din jurul său. Salariile le plătea în mai multe moduri. Cele oficiale pe statul de plată, apoi în plic cele la negru şi cei stimulaţi special pentru rezolvarea unor probleme şi mai speciale. Maşinile societăţii erau şi ale familiei sale. Încet-încet societatea Traianus a ajuns fă fie falimentată prin transferurile de mijloace materiale şi financiare în buzunarul său.
Însă jaful cel mai mare s-a produs în campaniile alegerilor locale şi parlamentare din anul 2000. O campanie gălăgioasă, cu pachete cu carne şi preparate din carne, cu Sofia Vicoveaca purtată prin judeţ, cu sponsorizări etc. Cunoscătorii au apreciat dimensiunea cheltuielilor sale la 2,5 miliarde lei vechi. Numai că din toată această campanie politică fastuoasă Popescu nu s-a ales cu nimic, el ratând intrarea în Senatul României.
Eşecul n-a întârziat şi în afaceri, societatea Traianus intrând în incapacitate de plată. Pentru a nu fi tras la răspundere, l-a îmbrobodit pe Sorin Nistor pe post de administrator, un tânăr capabil dar neiniţiat în inginerii financiare „gen Popescu”. Afacerea cu Traianus a clacat, datoriile către stat ajungând acum la peste 30 miliarde lei. Printr-un contract de asociere în participaţiuni, întreg patrimoniul societăţii Traianus (clădiri, spaţii producţie, mijloace de transport, reţea alimentare cu apă, energie electrică rtc.) a fost închiriat pe sume simbolice societăţii Euroas Company SA, societate nou înfiinţată de Popescu.
Continuând să conducă şi această firmă după metodele folosite la Traianus (pachete în stânga şi-n dreapta, banii din încasări folosiţi în scop personal etc.) în numai doi ani a fost dusă la faliment, având, în prezent, către stat o datorie de şase miliarde de lei. Dacă cele două societăţi controlate de către Cornel Popescu au ajuns falimentare şi cu datorii la stat de zeci de miliarde de lei, averea personală a acestuia a crescut ca din apa lacului Dracşani.
Deţine două apartamente în Botoşani, numeroase spaţii comerciale în Suliţa şi Botoşani, două case cu terenul aferent tot în Suliţa, circa 20 ha teren de cea mai bună calitate, o casă nou construită cu etaj, din lemn, tot în Suliţa. A mai cumpărat grajdurile fostului AEI Suliţa, deţine autoturisme de lux şi alte bunuri de valoare. În noua s-a funcţie de preşedinte – director al Companiei Naţionale de Pescuit a epurat instituţia de oamenii PSD, promovând liberali cu orientare spre noua sa politică. Cum s-a putut ajunge în situaţia ca un astfel de om politic sau de afaceri să nu fie tras la răspundere pentru pagubele aduse statului, ba, pe deasupra, să mai fie şi promovat şef la o Companie de rang naţional, n-avem un răspuns logic. Dar parcă mai are ceva logic în tot ce fac în prezenta conducătorii Alianţei DA, indiferent de nivelul administrativ? (Ion Mămir)
JD 4 noimbrie 2005