Deşi iniţial acesta a crezut că situaţia este delicată la nivelul întregii ţări, iar vinovat se face Ministerul Sănătăţii, acesta a constatat cu surprindere că disfuncţionalitatea este doar la Botoşani. Câmpanu susţine că Ministerul Sănătăţii a virat banii alocaţi pe acest program Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. „Este vorba de dezinteresul cu care reprezentanţii CJAS tratează partenerii de contract din judeţ, respectiv medicii de familie şi laboratoarele implicate în program. Şi nu este prima dată când se întâmplă acest lucru”, susţine Câmpanu. Deputatul liberal susţine că şi luna trecută Casa a avut o tentativă de a nu deconta toţi bani pe acest program, anunţând medicii că nu va plăti serviciile medicale pentru luna august în totalitate. Liberalul botoşănean susţine că la presiunea medicilor, decontările au fost totuşi făcute integral, însă s-au gândit că luna acesta ar putea face economii.
Şeful PNL mai susţine că ordonanţările de la CJAS sunt

Deputatul dezvăluie că merită analizate firmele care au câştigat în ultimii doi ani de zile licitaţiile de achiziţii publice de reamenajare a CJAS. „Veţi vedea că toate aceste firme aparţin membrilor PD”, precizează liberalul botoşănean. Acesta mai subliniază că 70% din angajaţii Casei sunt veniţi din Dorohoi, oraşul din care vine şi directorul Rodica Huţuleac, de parcă în Botoşani nu s-ar putea găsi oameni capabili.
În plus, deputatul Liviu Câmpanu susţine că are semnale că în Dorohoi medicii de familie sunt obligaţi să facă politica democraţilor. Acesta susţine că toate consultaţiile şi prezentările la medicul de familie au fost însoţite în preajma referendumului de semnături ale pacienţilor pe o listă de susţinere a preşedintelui Băsescu. Preşedintele liberalilor botoşăneni a sesizat deja Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, răsturnând acolo sacul acuzelor culese treptat. Speranţa sa este evident, ca şi directorul Rodica Huţuleac să fie demisă din funcţia de director CJAS. (Bianca ALBU)