Firul roşu care a stat la baza sentinţei pronunţate îl constituie prevederile a două articole din Codul de procedură civilă. Este vorba de art. 500 al. 2 „ Executorul va stabili de îndată preţul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Dispoziţiile Art. 411 alin. 3 sunt aplicabile.”
După cum rezultă din actele de la dosar, dar şi din investigaţia noastră, expertul nici n-a luat legătura cu conducerea societăţii BONINTEX, pentru a se consulta în privinţa evaluării preţului bunurilor supuse executării silite. El s-a folosit de expertiza societăţii „SAB PROIECT EXPERT” SRL Botoşani, expertiză efectuată înaintea declanşării executării silite, fără a se cunoaşte cine a solicitat-o. Mai mult, expertul nici n-a călcat prin curtea sau birourile societăţii BONINTEX, pentru a se documenta în vederea expertizării bunurilor. Ori, specialiştii ştiu, nu poţi efectua o expertiză de preţ fără a consulta actele contabile aflate în arhiva deţinătorului bunului în cauză. Aşa s-a ajuns ca bunuri apreciate la valoarea de două milioane de euro să fie subevaluate şi vândute la numai 300 mii euro.
Şi acum să aducem în discuţie şi prevederile art. 411 al. 3 „Executorul judecătoresc este obligat să identifice şi să evalueze cu acordul părţilor bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie. O copie de pe raportul de expertiza se comunică şi debitorului.”
Din redactarea sentinţei pronunţate rezultă clar şi fără nici un dubiu că executorul judecătoresc n-a respectat nici un cuvinţel din această prevedere legală. N-a contactat conducerea societăţii BONINTEX să stabilească preţul bunurilor supuse executării silite, nu i-a pus faţă în faţă pe cei de la BONINTEX cu Tonino pentru a se înţelege asupra preţului, n-a cerut o expertizare a bunurilor cu respectarea prevederilor legale. Faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită, faţă de probele administrate în dosar, judecătoarei Tincu nu-i rămăsese decât concluzia logică de a anula procedura executării silite, aşa cum prevede legea, şi a dispune refacerea ei în condiţiile legale, fapt ce l-a şi realizat.
Nu la fel au judecat şi colegii săi în urma recursului introdus de Tonino, în numele societăţii sale Emanuel Com, la Tribunalul Botoşani. Recursul a fost judecat în complet de trei judecători, respectiv: Aurel Liviu Dicu (fost Dicoi), Maria Aroşculesei şi Cristina Aniculăesei.
Prin Decizia civilă nr. 742 R,
pronunţată în Dosarul nr. 3428/193/2007, judecătorii de recurs admit recursul societăţii Emanuel Com şi desfiinţează sentinţa Judecătoriei Botoşani şi resping ca nefondată contestaţia la executare formulată de BONINTEX S.A. Botoşani.Este interesant de urmărit logica juridică care a stat la baza admiterii recursului. Practic, judecătorii de recurs întorc în oglindă judecata instanţei de fond, răstălmăcind aceleaşi două prevederi legale: art. 500 al. 2 şi art. 411 al. 3 din Codul de procedură civilă.
Dacă judecătoarea de fond Tincu a considerat logică aplicarea prevederilor art. 411 al. 3, în completarea prevederilor art. 500 al. 2, adică necesitarea expertizării bunurilor, judecătorii de recurs resping această obligativitate de care executorul trebuia să ţină cont. În viziunea juridică a acelor trei judecători, prevederile art. 411 al. 3 privesc numai obligativitatea expertizării bunurilor mobile, nu şi a celor imobile. Mai pe înţeles, dacă se execută o pereche de chiloţi, în urma partajării bunurilor între soţi, iar soţii nu se pun de acord asupra preţului, expertul este obligat să dispună o expertiză care să stabilească preţul chiloţilor. Dar dacă se execută bunuri imobile în valoare de două milioane de euro, cazul nostru, judecătorii susţin că nu este obligatorie expertizarea bunurilor, cel în măsură să stabilească preţul fiind chiar executorul judecătoresc.
Curioasă judecată şi mod de interpretare a procedurii civile. Mai ales că judecătorii de recurs n-au ţinut cont de extinderea prevederilor art. 500 al. 2 şi asupra art. 411 al. 3 în sensul că „Dispoziţiile Art. 411 alin. 3 sunt aplicabile.” Adică expertiza este obligatorie şi în cazul bunurilor imobile, nu numai mobile.
Această trecere sub tăcere, sau răstălmăcire a legii de către judecătorii de recurs poate fi interpretată ca având la bază anumite motive subiective. Sunt zvonuri că Tonino ar fi „negociat” această soluţie. Dar zvonurile nu sunt susţinute de probe, fiind ceva normal ca partea care a pierdut procesul să insinueze una sau alta la adresa judecătorilor.
Aflându-se în faţa faptului împlinit, adică a se vedea jefuită cu acte emise chiar de cei puşi să facă dreptate, conducerea societăţii BONINTEX a constatat că a greşit de la bun început când s-a bazat pe forţele şi cunoştinţele juridice ale consilierului juridic Narcis Ştefan. Lipsa de experienţă a lui Narcis şi-a spus cuvântul. Tonino s-a folosit de serviciile avocaţilor Cristian Adochiţei, fost prim procuror la Parchetul de pe lingă Judecătoria Botoşani şi Aniţie, fost judecător la Tribunalul Botoşani, două avocaţi hârşâiţi în a întoarce legea pe toate feţele şi a-i da interpretarea în favoarea clientului care i-a angajat. Încercând o ultimă şansă de a repara ce se mai poate, conducerea BONINTEX SA Botoşani a recurs la serviciile unui avocat calificat şi a deschis o nouă acţiune juridică. Cu ce şanse de câştig? Veţi afla în ediţia de mâine. (Ioan Rotundu – va urma)
(Ioan Rotundu)
