A aterizat cu elicopterul, dar nu pe stadion aşa cum se aşteptau toţi, ci undeva prin apropiere, de unde l-au preluat maşinile oficiale. Preşedintele României a fost întâmpinat de prefectul Cristian Roman, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, câţiva deputaţi de-i numărai pe degetele de la o mână, şeful Poliţiei, Viorel Şerbănoiu, şeful ISU, Radu Anton, comandantul Inspectoratului de Jandarmi, Constantin Moroşanu şi nu în ultimul rând primarul de Dorohoi, Dorin Alexandrescu. Nici urmă însă de deputat sau senator PDL de Botoşani. Demn de menţionat că doar senatorul Daniel Humelnicu dintr-un colegiu din municipiul Botoşani a fost prezent joi la vizita în teren a doamnei ministru Elena Udrea. A venit cu jeepu-ul, a stat puţin şi a privit la tragedia oamenilor şi a plecat.
Preşedintele Traian Băsescu a fost dus în coloană oficială până pe strada Solidarităţii, acolo unde oamenii s-au pomenit cu apă în plină noapte, fără vreun avertisment în prealabil. Mulţi au pierdut tot ce au avut, până şi casa. Prezenţa preşedintelui României a produs isterie în rândul localnicilor. „ Hai, uăi, a venit Băsescu. Fugi, e în prima maşină” a strigat un tânăr care a luat-o la goană să prindă momentul poate unic pentru dorohoieni. Preşedintele României a fost asaltat de mulţime chiar de când a pus piciorul pe strada noroioasă. A fost condus într-o gospodărie pe dreaptă, unde s-a dezvăluit un adevărat dezastru. Un dorohoian şi-a văzut risipită munca de luni de zile după ceapa a măturat practic serele imense pe care le avea pe pământul său. Roşiile verzi, coapte, erau căzute în mâlul a gros. Nici casa nu a scăpat fără stricăciuni. Omul i-a explicat preşedintelui

„ Domnul preşedinte, cu ce să fac? Daţi-ne un ajutor, că nu am cu ce face, am pensie mică, peste trei milioane” s-a plâns femeia. Preşedintelew nu i-a răspuns pe loc, dar după câţiva paşi s-a întors din drum şi a intrat din nou în casa femeii. „ mamaie dar câţi ani ai muncit?” a întrebat preşedintele. Răspunsul a venit prompt: „ 12 ani de muncă” a spus femeia. „ Puţin pentru o viaţă de om. Alţii au muncit şi 35 de ani pentru pensia asta” i-a replicat Traian Băsescu. După ce a intrat în mai multe locuinţe afectate, privirea preşedintelui a căzut pe o femeie mărunţică, în vârstă, care plângea cu faţa în mâini. „Lasă, nu mai plânge, că trece. Hai să vedem ce e cu căsuţa” a consolat-o preşedintele. O scurtă inspecţie l-a convins pe Traian Băsescu că femeia nu mai poate locui sub acel acoperiş. casa fiind din chirpici riscă să se prăbuşească în orice moment.
„A spus că e casa este din chirpici şi nu am plătit asigurarea şi gata. Nimic. Nu a promis nimic. A spus că o să mă ajute el oleacă. Dar uite mata acolo şi vezi. Şi a fost poliţia a iscălit tot şi mi-a tăiat şi lumina, pereţii sunt căzuţi tot şi a scris acolo. Locuiesc pe la vecini, pe la nepoţi. Am 81 de ani”, a declarat Elena Şipurel, sinistrată. O adevărată lecţie de patriotism şi o analiză sinceră şi succintă asupra vremurilor în care trăim a fost făcută de Remus Termen, un om de 51 de ani, care „l-a făcut praf” pe preşedintele României. Omul i-a arătat înaltului oaspete că instituţiile statului iau bani degeaba, că birocraţia frânează progresul, că acolo unde e libertate românii se simt infractori. „Domnule preşedinte, am tot respectul faţă de dumneavoastră, dar aş fi preferat ingineri. De 20 de ani se fac comisii şi constatări.
Am muncit o viaţă în occident ca un sclav. Toţi banii

Noi suntem alergaţi ca nişte idioţi dintr-un ghişeu în altul. Când am lucrat în afară şi mergeam la un ghişeu, luam loc pe un scaun, acum aici tot cu gratii de fier, bag nasul acoo” a rostit Remus Termen, cu glasul tremurând. Omul l-a rugat pe preşedintele României, aproape plângând, să caute vinovaţii şi să demonstreze ţării că apele au făcut ravagii din greşeala unor oameni incompetenţi. „Eu nu ştiu exact ce atribuţii aveţi acolo, dar acum cu problema asta, puteţi să depistaţi cine e de vină cu viitura asta? Şi să nu daţi vina pe Dumnezeu. Să vină un inginer sau un responsabil să spună că da, eu am greşit” a cerut dorohoianul, care a fost singurul pe care preşedintele l-a ascultat liniştit.
În tot acest răstimp, oamenii prezenţi în stradă au înjurat, au comentat, au condamnat vizita întârziată a preşedintelui în zona calamitată. „ Nu mai striga, lucrurile trebuie rezolvate cu calm, nu strigând” a reproşat Traian Băsescu pe un ton aspru unei dorohoience. După o oră şi ceva de analiză, preşedintele a demarat în trombă spre stadionul unde lăsase elicopterul. Asta cu toate că traseul includea şi casele afectate din zona Gării, dar şi Hilişeu Horia. Deşi sute de oameni îl aşteptau pe străzile din zona podului peste Buhai, preşedintele nu a mai fost acolo. A oprit întâi la stadionul unde a aterizat cu elicopterul şi unde a coborât doar ministrul Apărării Naţionale, în timp ce Traian Băsescu a demarat într-un VW Touareg, lăsând cu ochii în soare atât oficialităţile locale care se întrebau unii pe alţii ce se întâmplă. (Lavinia Preda)