După această dată, Consiliul Local al comunei Roma este la un pas de dizolvare. Până la această dată au avut loc două şedinţe de constituire care au eşuat şi sătenii din Roma sunt foarte aproape de momentul în care vor fi nevoiţi să meargă din nou la urne pentru a alege alţi consilieri.
Ieri, a mai avut loc o invitaţie la conciliere, dar şedinţa de constituire s-a terminat cu scandal. Consilierii liberali au refuzat să se prezinte, nu s-a întrunit cvorumul şi aleşii locali au avut doar de a privi unii la alţii sau la primarul Bârliga, căruia i-a cam pierit cheful de treabă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, care este şi şeful liberalilor, a explicat gestul consilierilor de la Roma ca fiind un gen de protest faţă refuzul PSD de a permit ca ajutorul primarului să fie PNL-ist.
Precizăm că actualul primar, inginer vde profesie, a lucrat în Primăria Roma de mulţi ani şi este fiul fostului demnitar comunist, deputat în două mandate MAN şi Erou al Muncii Socialiste Mihai Bârliga.
Mai precizăm că actualul primar a depus la Primărie un certificat medical din care rezultă că are probleme de natură psihică. Cu toate acestea, locuitorii comunei l-au ales primar. (Lavinia Preda)