Social-democrata Doina Federovici, senatoarea nevastă de şofer, a remis presei locale un Comunicat prin care îi îndeamnă pe liberali la consens politic pentru a-şi uni forţele cu PSD în vederea rezolvării problemelor majore ale judeţului Botoşani.
Propunerea vine după ce sâmbătă, 29 aprilie, liberalii şi-au ales conducerea unică rezultată din fuzionarea PNL-ului istoric cu PDL-ul fondat de Băsescu şi abandonat apoi din interese de o nouă gaşcă politică.
Preşedintele legitim al PNL a fost ales senatorul Costel Şoptică, un personaj politic extrem de controversat şi perceput public ca un marte evazionist fiscal. Este de notorietate faptul că firmele lui Şoptică au derulat şi derulează afaceri pe banii publici şi în cea mai mare poarte cu primarii social-democraţi.
Nu puţini sunt liberalii care-l consideră pe Şoptică un trimis al PSD în interiorul PNL pentru a ţine partidul în anumite limite politice şi electorale, limite care să nu pună în pericol interesele PSD-ului. Ca unul dintre jurnaliştii publicişti care cunosc mediul politic botoşănean postdecembrist din zorii săi, opinez că de când Costel Şoptică şi Verginel Gireadă au pătruns în conducerea la vârf al PNL, acest partid a fost mereu dominat cu succes de către cei din PSD. Cu toate aceste manifestări politice evidente, liberalii l-au preferat preşedinte pe Şoptică în detrimentul democrat-liberalului Cristian Achiţei, în prezent deputat liberal.
Paradoxul este că o mare parte dintre liberali i-au reproşat lui Achiţei că firma sa şi a soţiei sale derulează afaceri cu primarii PSD-ului şi că din acest motiv ei îl suspectează că ar fi controlat de către cei din PSD. Aceste reproşuri i-au fost aduse lui Achiţei în timp ce de cel puţin cinci ani de zile firmele lui Şoptică au făcut afaceri prospere tot cu primarii PSD-ului. Diferenţa dintre cei doi constă în faptul că Şoptică a preferat evaziunea fiscală şi, deci, neplata datoriilor către stat iar Achiţei a fiscalizat toate veniturile.
Revenind la apelul senatoarei PSD Doina Federovici, chemarea la consens este o dovadă de o ipocrizie sfidătoare la adresa bunului simţ. În momentul de faţă judeţul Botoşani se află sub stăpânirea PSD-ului care taie şi spânzură după cum sunt intere4sele liderilor sau ale unor grupări din interiorul partidului. Liberalii n-au nici un cuvânt de spus şi nici un mijloc de a împiedica sau ajuta cu ceva demersurile PSD-ului.
Săptămâna trecută viceprimarul PSD Cosmin Andrei şi consilierii social-democraţi au blocat în şedinţa de Consiliu Local Municipal demersul primarului Cătălin Flutur de a prelua la Primărie o parte din obiectivele componente ale Parcului de distracţie Cornişa. Cu vot negativ în bloc, social-democraţii l-au blocat pe Flutur de a putea pregăti aceste obiective în vederea inaugurării lor şi punerii la dispoziţia botoşănenilor pentru distracţie şi recreare.
Deci, oamenii PSD-ulu8i blochează accesul botoşănenilor la obiectivele de distracţie şi recreare din motive politice meschine dar declarativ senatoarea ipocrită cere liberalilor să de-a dovadă de consens politic şi cooperare în interesul comunităţii judeţene. Este sau nu dovada unei ipocrizii impertinente, sfidătoare şi jignitoare la adresa noastră? Este!
Recent, primarul liberal de Răchiţi, fostul bişniţar Florin Bulgaru, a sărbătorit, chipurile, Zilele satului Cişmea. Au fost participat câteva zeci de oameni, sub 50, dar la masa festivă preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, social-democratul Costică Macaleţi s-a simţit excelent în compania liberalului Costel Şoptică, ocazie cu care s-au pus la cale noi oportunităţi de afaceri pe banii publici. Da, aici putem vorbi de consens politic, de colaborare, dar nu în interesul nostru ci al lor.
Ipocrizia Doinei Federovici este doar o frântură din tehnicile cu care PSD-ul manipulează opinia publică.
Comunicatele de presă conţinând informaţii denaturate, răstălmăcite şi neconforme cu realitatea abundă din partea parlamentarilor PSD. Din partea celor doi parlamentari liberali, Şoptică şi Achiţei, doar tăcere. O tăcere complice manipulării publice promovată de către cei din PSD.
Ştiţi ce nu înţeleg aceşti impostori ipocriţi ai politicii postdecembriste botoşănene care-şi bat joc de noi? Faptul că realizările lor de acum nu vor rămâne nepedepsite în viitor. Numai că nivelul lor de cultură nu le permite să înţeleagă lecţia pe care le-o oferă istoria. Părerea mea!