Ieri, ministrul PSD al Transporturilor Răzvan Cuc (foto) a venit la Botoşani pentru a vedea la faţa locului cum arată un drum naţional de pământ.. Scriam înaintea acestei vizite că ministrul nu v-a face o brână mai mare decât a făcut şi premierul Victor Ponta.
Înainte de a fi prim-ministrul României, Victor Ponta a vizitat acest drum naţional de pământ pe segmentul Rădăuţi Prut – Manoleasa şi a decretat că drumul este „o ruşine naţională” declarând ferm că imediat ce a prelua guvernarea îl va asfalta pentru a spăla această „ruşine”. Ponta a ajuns premier dar „ruşinea” tot n-a spălat-o, neavând bani la buget pentru detergent.
Înainte ca ministrul Cuc să ajungă la Botoşani, gaiţele parlamentare ale PSD Botoşani au umplut presa locală cu comunicate cum că ministrul vine să asfalteze drumul. Eu am scris că ministrul va veni, va vedea şi va pleca fără ca să se producă vreo schimbare în starea de fapt şi am motivat de ce.
Ieri, ministrul a ajuns la DN 24C, drumul devenit de acum celebru şi, ca un bun ministrul PSD ce este, l-a plagiat pe Ponta şi a exclamat „drumul este o ruşine”.
“Am discutat cu un localnic care pe bună dreptate este nemulţumit de starea drumului. În urma analizei şi problemelor care mi-au fost aduse la cunoştinţă am cerut soluţii imediate şi din partea DRDP Iaşi. În momentul de faţă studiul de fezabilitate pentru modernizarea DN 24C este finalizat, dar asta nu înseamnă că poate fi scos la licitaţie şi bugetat.” – a declarat ministrul.
Să traducem ce-a spus ministrul. Studiul de fezabilitate era întocmit din vremea lui Ponta, aşa că nu ne-a spus o noutate. Ce ne-a spus ministrul ascuns sub mesaj diplomatic este că drumul, cel puţin în acest an, va rămâne la stadiul în care se află. Cel mult, dacă cei de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi vor găsi de cuviinţă, vor organiza licitaţie de proiectare iar pe la anul poate şi pe cea de execuţie. Când aceste etape vor fi parcurse, dacă vor mai fi bani pe la buget, prin anul 2019 ar fi posibil să înceapă şi lucrările.
Iar am avut dreptate când am scris că modernizarea drumului este de fapt o problemă de ordin politic. Ministrul a venit la Botoşani pornit să declare că drumul va fi asfaltat în această vară. Dar când a aflat că trece prin două comune cu primar liberal, entuziasmul său s-a muiat până la dispari8ţie. Vreau să aud gaiţele parlamentare ale PSD Botoşani că mai ciripesc comunicate cum că datorită lor drumul va fi asfaltat. Datorită lor drumul va rămâne la acest stadiu cel puţin doi, trei ani de acum înainte.
„Ţinând cont că situaţia este cea pe care o vedem cu toţii, am discutat cu domnul director de la DRDP Iaşi căruia i-am cerut ca în cel mai scurt timp să găsească o soluţie pentru aplicarea unui tratament bituminos pe toată porţiunea DN 24C ulterior urmând ca noi să demarăm procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie.” – a mai declarat ministrul Cuc.
Ei, aşa da!” N-a venit degeaba ministrul până la Botoşani. Celor de la DRDP Iaşi le-a pus Dumnezeu mâna-n cap, graţie ministrului, pentru că bitumatul brumului este o operaţiune unde se consumă sume uriaşe de bani fără a se putea controla cheltuirea lor. Cei de la DPDP Iaşi au firmele lor cu care fac astfel de lucrări. Comisionul deja le face cu ochiul. Practic, bitumatul este o risipă financiară inutilă. Dar ce Guvern PSD n-a procedat aşa? Adică să creeze oportunităţi de afaceri pentru oamenii săi puşi în funcţii cheie.
De ce credeţi că ţipa ca un descreierat Tăriceanu la adunarea Asociaţiei Comunelor din România că DNA-ul nu trebuie să verifice legalitatea şi oportunitatea investiţiilor decise de Guvern şi primari? Ţipa pentru că procurorii DNA au început să caute cine şi cum a încasat comisioane de pe urma acestor investiţii făcute, chipurile, „din oportunitate”. Ieri Ministrul Cuc a prins din zbor critica lui Tăriceanu şi- a constatat că bitumarea este „o oportunitate” şi nu asfaltarea drumului unde se poate fura mai greu iar dacă sunt bani europeni deloc.
Dar ce-a decis ministrul şi legat de soarta drumului Tg. Frumos – Botoşani? A decis că pe la sfârşitul lunii august se va putea desemna firma care va executa lucrarea în valoare de 72 milioane lei. Având în vedere şi contestaţiile care nu lipsesc de la aceste licitaţii, cam pe la primăvara viitoare s-ar putea începe lucrările în mod efectiv.
Ce ne spune această decizie a ministrului? Că gaiţele parlamentare ale PSD Botoşani ne-au minţit în mod neruşinat că drumul va fi modernizat în acest an. Nu va fi pentru că nu este bugetat, fapt lăsat de ministru să se înţeleagă clar.
I-aţi auzit pe mormolocii din PNL Botoşani, adică din opoziţie, să fi avut vreo reacţie la această ipocrită şi manipulatoare vizită a ministrului Cuc? Eu nu i-am auzit şi nici comunitatea botoşăneană. Cert este că de pe urma vizitei ministrului Răzvan Cuc ne-am ales cu „flori de cuc”.