Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
15793
De la 07 Ianuarie 2003
122875860

Botoşani: Noul gropar al Staţiunii Popăuţi şi-a început săpăturile

  • Ioan Rotundu
  • 2 November 2015, 23:00

Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi, singura unitate din ţară care are ca obiect de activitate cercetarea rasei de ovine Karakul va dispărea în curând din peisajul economic botoşănean.
Staţiunea a fost înfiinţată în anul 1909 din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor Statului ca depozit de tauri, unitatea având misiunea de a produce tauri pentru ameliorarea rasei Sură de Stepa, varietatea moldovenească. Apoi i s-a dat ca sarcină ameliorarea rasei de oi karakul, misiune pe care a îndeplinit-o cu mult succes. Din păcate, venirea la putere a USL a însemnat şi începutul sfârşitului muncii de cercetare de la această Staţiune aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti. Ridicat pe coamă de val al USL de către electoratul botoşănean, liberalul oier Florin Ţurcanu a ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani iar amanta sa devenită între timp soţie a ajuns deputat.
Roxana Ţurcanu, însoţită de colegii deputaţi liberali Costel Şoptică şi Verginel Gireadă dar şi de pupila politică a lui Ţurcanu, nimeni altul decât impostorul în domeniul cercetării Ionică Nechifor, au intrat în biroul preşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), prof.univ.dr. Gheorghe Sin (foto 1) şi i-au cerut ferm să-l numească pe Ionică Nechifor director la Staţiunea Popăuţi. Condamnat la 4 ani închisoare cu suspendare în Dosarul ICA a lui Dan Voiculescu pentru privatizarea păguboasă a Institutului de Cercetări Alimentare, preşedintele Sin s-a supus fără crâcnire cerinţei delegaţiei botoşănene. Acceptând solicitarea parlamentarilor botoşăneni, preşedintele Sin şi-a pus semnătura pe planul pus la punct de Florin Ţurcanu şi Ionică Nechifor de a pune mâna pe patrimoniul Staţiunii şi mai ales pe baza genetică a rasei de oi karakul.
Ionică Nechifor s-a bucurat în demersul său şi de sprijinul şefului Secţiei Zootehnie din cadrul ASAS, prof.univ. Dumnitru Simionescu (foto 2), un bătrânel în vârstă de 86 de ani care îşi târâie bătrâneţile prin birourile Academiei punând la cale demolarea cercetării ştiinţifice din domeniul zootehniei româneşti fără ca nimeni să-l întrebe de sănătate. Preşedintele Gheorghe Sin (73 de ani) şi Dumitru Simionescu sunt de loc din judeţul Teleorman şi se bucură de protecţia politică a baronului local ajuns preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi el condamnat de către instanţa de fond. Ionică Nechifor a ajuns director la Staţiune cu încălcarea de legilor din domeniu, preşedintele Sin la cererea pozacererea insistentă a lui Simionescu validând toate aceste încălcări ale legii.
Când puţinii supravieţuitori ai cercetării de la Popăuţi au protestat faţă de numirea lui Ionică Nechifor la conducere, cei de la Academie au făcut un pas înapoi dar nu au renunţat la susţinerea lui Nechifor pe care l-au numit cercetător şi l-au impus în Consiliul de Administraţie, poziţie de pe care şi-a putut continua planul de demolare a Staţiunii.
Spun cercetătorii rămaşi în Staţiune că Ionică Nechifor a reuşit să-i determine pe cei de la Academie să-l trimită director pe Traian Atanasiu, un ieşean care a lucrat ca cercetător la o Staţiune din Bacău, blocând astfel numirea unui director din rândul botoşănenilor celor care vor să menţină Staţiunea în activitate.
Traian Atanasiu s-a prezentat la post şi s-a aliat cu Ionică Nechifor, amândoi lucrând la desfiinţarea Staţiunii. Dealtfel de la bun început Traian Atanasiu a declarat că a primit de la Academie, personal de la Dumitru Simionescu, sarcina de a muta nucleul genetic al rasei de oi karakul la Staţiunea din Bacău, cea de la Popăuţi fiind trecută pe lista desfiinţării. Iată că după 106 ani de cercetare ştiinţifică la Staţiunea Popăuţi, cercetare care a făcut celebru judeţul Botoşani în ţară şi în lume, totul va fi îngropat definitiv de către un individ ce nu are nicio legătură emoţională cu judeţul nostru . Iar cei care au înfipt hârleţul se numesc Florin Ţurcanu, Ionică Nechifor, Roxana Ţurcanu, Costel Şoptică şi Verginel Gireadă, totul sub coordonarea corupţilor care conduc acum ASAS, respectiv preşedintele Gheorghe Sin şi adjunctul său Dumitru Simionescu.
Avem dovada unui act de corupţie care afectează grav cercetarea zootehnică românească. Din păcate prefectul de Botoşani, ing. Costică Macaleţi priveşte totul nepăsător. Procurorii DNA Suceava, care ar trebui să se sesizeze din oficiu şi să-i fi încătuşat pe cei din conducerea ASAS aducându-i la Botoşani să dea socoteală pentru faptele lor dorm liniştiţi. Din când în când se mai trezesc şi fac câte o percheziţie prin Consiliul Judeţean Botoşani, arătându-i mâţa lui Florin Ţurcanu. Florin Ţurcanu se face leu-paraleu iar procurorii îşi iau mâţa şi se duc spăşiţi de unde au venit.
Pe mine mă roade o singură întrebare: Oare dorohoianul deputat Andrei Dolineaschi, omul cu putere în PSD, are somnul liniştit? Mă întreb, nu dau cu parul!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Furia neputinţei
Ioan Rotundu
Reţeta zilei: Gogoşari umpluţi cu varză
Horoscopul zilei de 3.11.2015
Bancul zilei: Leac pentru „bărbatul casei”
Plase monofilament de aproximativ 180 metri pătraţi
Citeva vorbe in apararea lui Alin Anastasescu
Arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu s-a rugat la Clubul Colectiv
Neglijentele, coruptia, minciuna, smecheria pot fi criminale
Statia Spatiala Internationala, unicul laborator al oamenilor in spatiu, sarbatoreste 15 ani de prezenta umana continua
Ambasadele straine de la Bucuresti au coborat drapelele in berna
in memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv
Miting pentru demisia primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, azi, in Piata Universitatii
Judecatorul Cristi Danilet povesteste
cum a incercat un profesor sa recruteze studenti pentru cursul de drept canonic: Halloween-ul si rock-ul aduc satanismul
Alin Anastasescu, unul dintre actionarii clubului Colectiv, a fost retinut de procurori
Klaus Iohannis i-a decorat pe Claudiu Petre si lui Adrian Rugina, doi dintre eroii incendiului din Club Colectiv
Pedeapsă făţărniciei popeşti
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog