Menţionam în articolul apărut săptămâna trecută că voi continua seria relatărilor despre modul de lucru al societăţii bucureştene General Fluid S.A. în executarea unor lucrări licitate şi câştigate la societatea Termica. În primul rând este de precizat că de la articolul anterior a trecut aproape o săptămână, fără ca pe şantierul executantului General Fluid să-şi fi făcut prezenţa vreun muncitor sau măcar vreun responsabil de lucrări. Locuitorii din zona şantierului, notată pe hărţile Termicii ca fiind cartierul Griviţa 2, respectiv porţiunea cuprinsă între strada Octav Onicescu, Calea Naţională, str. Împăratul Traian şi str. Ştefan cel Mare, se tem că îi va prinde iarna fără ca lucrările să fie finalizate. Iar temerile lor par întemeiate, de vreme ce pe întreg şantierul nu mişcă ţipenie de lucrător.
Trecând peste faptul că cei de la General Fluid au câştigat licitaţia în condiţii foarte controversate, se poate constata că de la bun început executantul a considerat lucrarea neimportantă şi neatractivă financiar, motiv pentru care şi-a concentrat forţele pe alte şantiere din ţară, lăsând ca lucrările de la Botoşani să fie executate printre ferestre. De unde şi conflictul care s-a declanşat între executantul General Fluid şi actuala conducere a societăţii Termica. După o analiză efectuată asupra derulării lucrărilor pe trim. I 2007, conducerea societăţii Termica, prin proaspătul director general Ion Diaconu, a constatat că restanţele în derularea lucrărilor faţă de grafic au devenit alarmante. În 22 mai a.c. se dispune un control pe întreg şantierul deschis în cartierul Griviţa 2 şi Victoria 1. Controlul a avut la bază şi o serie de reclamaţii primite de la Poliţia municipiului Botoşani, Oficiul Judeţean de Protecţia Consumatorilor şi a numeroşi locatari din zonă.
Constatările controlului au fost aduse la cunoştinţa executantului General Fluid prin adresa nr. 9551/23 mai 2007.
Spicuim din aceste constatări, care îmbracă două pagini de hârtie format A4: lipsa indicatoarelor rutiere care să limiteze accesul în zona punctelor de lucru şi să orienteze circulaţia auto pe rute ocolitoare; lipsa panourilor personalizate cu denumirea executantului; lipsa benzilor avertizoare care să marcheze şanţurile deschise; neasigurarea podeţelor metalice de trecere cu bare de protecţie; neancorarea podeţelor şi neasigurarea stabilităţii acestora; podeţe metalice subgabaritice, fapt ce limitează şi îngreunează trecerea pietonilor; pe şantier se evidenţiază starea de dezordine, în sensul că peste tot se află împrăştiate resturile rezultate în urma folosirii conductelor, pământul rezultat din săpătură ocupă suprafeţe foarte mari, împiedicând accesul şi libera trecere prin zonă.
În zona la care facem referire, respectiv Griviţa 2, constatările îţi fac părul măciucă: str. Gen. Avramescu a fost blocată cu pământul rezultat din săpătura, fără semnalizare corespunzătoare şi fără limitarea accesului în zonă; pe str. Împăratul Traian se acoperea canalul termic fără ca acesta să fie curăţat şi degajat de corpurile străine şi deşeurile menajere acumulate în timp; nu s-a degajat pământul şi nu s-a reamenajat rampa de gunoi de lângă punctul termic, deşi lucrările în zonă au fost finalizate de mai bine de o lună; nu s-a astupat tronsonul de canal de la bl. K4, K5, deşi proba de presiune s-a efectuat din 14 mai 2007, iar canalul a fost săpat din toamna anului 2006. La controlul efectuat de către conducerea Termicii pe şantier n-a fost găsit picior de şef de la General Fluid.
Primind această notă cu deficienţe, era de aşteptat ca executantul să fie impulsionat, să acţioneze mai ferm şi să încerce să recupereze restanţele în lucrări. Nici vorbă de aşa ceva. Executantul n-a reacţionat în nici un fel. Da ba, a avut o anume reacţie: au crescut restanţele în executarea lucrărilor şi a sporit dezordinea în şantier.
Prin scrisoarea 10.611/6 iunie 2007, conducerea Termicii revine asupra aspectelor sesizate anterior şi adaugă unele noi, inclusiv inventarierea lucrărilor restante. De această dată conducerea societăţii pune piciorul în prag şi dispune, prin aceeaşi scrisoare sistarea lucrărilor până la remedierea tuturor neregulilor constatate şi prezentate mai sus. Ba îi ameninţă şi cu perceperea penalităţilor pentru lucrările neexecutate. Frecţie la un picior de lemn, pentru că scrisoarea Termicii nu i-au speriat pe cei de la General Fluid. Tot conducerea Termicii cedează, neavând altă soluţie, şi prin scrisoarea 11014/12 iunie 2007 înaintată insensibilului executant anunţă că se dispune reluarea lucrărilor de reabilitare a reţelelor termice secundare din ansamblul de locuinţe Griviţa 2 şi Victoria 1, lucrări care au fost sistate prin dispoziţia nr. 10611/6.06.2007.
Cum s-a manifestat executantul faţă de vestea primită aflăm dintr-o nouă scrisoare, cea cu nr. 12.249/28 iunie 2007, din care reproducem: Prin prezenta vă comunicăm că lucrările pe care firma dvs. le execută la obiectivele de investiţii din ansamblurile de locuinţe Griviţa 2 şi Victoria 1 se constată, în continuare, că nu sunt respectate prevederile proiectului tehnic cu privire la organizarea de şantier şi instrucţiunile tehnice de execuţie. În şantiere domneşte starea de neglijenţă, dezordine, nepăsare şi o lipsă totală de responsabilitate din partea executantului. Urmează un întreg şir de deficienţe.
După ce General Fluid a primit şi această scrisoare observatorie, pe şantier n-a mai călcat nimeni, muncitor sau şef. De atunci totul stă împietrit, cum împietrite sunt şi feţele locatarilor, sătui să înoate printre noroaie când plouă, să sară peste şanţuri, să facă echilibristică pe podeţe, să înconjoare sute de metri pentru a ajunge la magazinul de peste drum sau a ieşi la staţia de tramvai etc.
În Consiliul de Administraţie la Termica sunt politicieni cu pretenţii, precum ex-senatorul Dumitru Codreanu, iar în Adunarea Generală a Acţionarilor stau ciopor mai mulţi consilieri municipali. N-am auzit ca vreo unul să-şi manifeste indignarea faţă de umilinţa la care sunt supuşi locatarii celor două ansambluri, care i-au votat şi a căror vot îl vor vrea actualizat şi la anul. Nu le-am văzut indignarea faţă de impertinenţa şi indiferenţa cu care executantul tratează contractul de execuţie. Nu i-am auzit să rostească vorbe de reproş faţă de colegii lor care au format comisia de licitaţie şi care au desemnat câştigător un executant ce a promis că va realiza o lucrare de şase miliarde lei vechi cu numai 3,3 miliarde.
Actuala conducerea a societăţii Termica nu poate face nimic. Ei s-aui trezit în faţa realizării unui contract semnat de alţii, cu clauze generale şi cu prevederi favorabile executantului. Nu le iau apărarea, dar au fost lăsaţi singuri. Toţi cei care s-au înfruptat din preţuiala contractului s-au dat la fund, bucuroşi că numele lor nu-l mai rosteşte nimeni. Chiar aşa o fi? (Ioan Rotundu)