Despre trecutul istoric al satului Borolea a trudit să-l scoată la lumină, ca să nu fie necaz de uitare din partea generaţiilor viitoare, profesorul Ilie Avârvării. Profesorul a aşezat în raftul bibliotecii contemporane nouă volum după volum în care a cuprins faptele răzeşilor din trecut dar şi cele ale vremurilor noastre. Dar despre personalităţile locului voi vorbi mai încolo, acum, cuprins de amintirile copilăriei nu pot să nu caut a reîntregi farmecul spaţiului hăniştean aşa cum l-au văzut eu, urcând dinspre Dângeni pe dealul Hăneştilor pentru a privi spre valea Başeului ce mi se părea mai prietenoasă decât valea Jijiei pe malul căreia se odihneşte satul meu de vreo trei secole, un fel de strănepot dacă mă gândesc la vechimea respectabilă a satelor vecine Strahotin şi Iacobeni.
La vreme de vară, în vacanţa şcolară, pădurea Hăneşti devenea un fel de pastel topârcenean, un loc unde cântecul armonios al păsărilor era concurat de elevii de şcoală din cele trei comune vecine: Dobârceni, Mihălăşeni şi Dângeni, adunaţi să se întreacă în activităţi culturale.
Mă refer la acele serbări ale pădurii la care participau pe rând, în calitate de gardă, toate aceste patru comune. La Dângeni serbările se ţineau în vecinătatea conacului boierului Mavrocordat din Strahotin iar la Dobârceni într-un parc pitoresc vecin cu pădurea pe unde hălăduia pe vremuri haiducul Coroi.
O astfel de sărbătoare făcea pădurea Hăneşti p+lină de cântec joc şi voie bună. Pe scenă echipele de dansuri tropăiau de mama focului, coasa fiind la modă. În jurul scenei, pe sub poalele copacilor se aflau răsfirate chioşcurile cu bere şi grătarele cu mici. Mirosul micilor de leşina de poftă şi era musai să-ţi frigi degetele cu unul pe care-ş întingeai în muştar. Dacă părinţii se înghesuiau să prindă o halbă cu bere, noi ne înghesuiam să prindem un pahar de apă minerală cu sirop sau îngheţată la cornet, galbenă ca floarea de bostan.
Îmi aduc aminte că la una din aceste serbări, în plin spectacol, o căprioară a fulgerat poiana şi s-a pierdut dincolo de gardul casei pădurarului. Probabil aşa o fi gândit ea să protesteze că i s-a tulburat liniştea locului unde se consideră stăpână de drept.
Tot de pe dealul Dângenilor se poate admira priveliştea iazului Hăneşti, un iaz ce se întinde pe câteva sute de hectare şi care, la vreme de vară, răcoreşte aerul de deasupra satului, încins de dogoarea soarelui. Pe vremuri, Hăneştiul mai era renumit şi pentru moara de grâu. Veneau la moara de aici ţăranii de prin satele din jur dar şi de mai departe pentru că aici se făcea o făină fină, spornică la plămădit iar coptura rumenă la coajă avea miezul alb şi pufad.
Dacă în urmă cu vreo 50 de ani baza economică a comunei era CAP-ul, în zilele de acum situaţia nu s-a schimbat în mai bine. Au apărut câteva ferme agricole care încearcă să facă agricultură cât de cât modernă dar oamenii locului încă n-au descoperit avantajele unei agriculturi realizată cu mijloace mecanizate moderne, eficiente. S-a oploşit pe aici o vreme un agricultor danez. A cumpărat pământ, a adus utilaje agricole moderne, a ridicat silozuri pentru depozitat cerealele dar a avut proasta inspiraţie de a lăsa administrarea pe mâna a doi localnici. Praful s-a ales din munca danezului, aşa că a vândut afacerea şi s-a dus în lumea lui, poate pentru a povesti cum este să investeşti la români. Gândirea sătenilor a rămas încă la nivelul anilor 19989 1990. Se mulţumesc cu puţin iar dacă apar schimbări în viaţa lor comunitară, le primesc cu oarecare rezervă.
Actualul primar Costel Matei este un om scump la vorbă dar harnic în fapte. Îi place să gospodărească comuna ca pe propria lui gospodărie. Centriol civic al satului Hăneşti s-a schimbat major, arată ca o casă de oameni gospodari dar mai sunt multe probleme de rezolvat. Şcolile, grădiniţele au fost reabilitate. În satul Sarata Basarabi şcoala a fost refăcută pe cheltuiala trupelor NATO, drumul satului asfaltat pe bani guvernamentali. Asfaltat este şi drumul comunal spre satul Moara Jorii. Acum se lucrează la aducţiunea de apă.
Problemele majore sunt încă în suferinţă din alte cauze. Ghinionul face ca satul Hăneşti să fie tăiat de două drumuri judeţene care au rămas la nivel de pietruire aşa cum erau şi în vremurile vechi. Conducerea judeţului nu s-a arătat prea interesată de modernizarea acestor drumuri care ar deschide civilizaţia locului spre cea a municipiului Botoşani şi poate că ar apărea şi investitorii interesaţi să potenţialul economic al comunei, că există aşa ceva dar care nu poate fi valorificat cu mijloace locale.
C u toate aceste necazuri, la Hăneşti activităţile culturale sunt la o cotă ridicată, mult peste cea a unor comune cu pretenţie cum ar fi Vorona, Tudora sau Corni. Sufletul activităţilor culturale, omul care de peste 40 de ani trudeşte pentru a pune în lumină zestrea etnofolclorică a comunei dar şi a scoate la lumină noi talente cu care să îmbogăţească galeria personalităţilor locului care fac cinste comunei prin prestigiul lor în plan naţional, este profesorul Giorgică Manole.
Profesorul este vrâncean la origine iar la Hăneşti a călcat prima oară în anul 1975, când a fost repartizat aici profesor de matematică. (Va urma)
și se declară îngrijorată de modificările la codurile penale din România 
