Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Horoscop
Umor
Reportaje
Publicitate
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
13107
De la 07 Ianuarie 2003
70911075

Revelionul porcului în vremea bunicilor

  • Ioan Rotundu
  • 4 January 2019, 1:36

În vremea bunicilor Revelionul era o sărbătoare care începea din ajunul Crăciunului şi ţinea până după Sf. Ioan Botezătorul. Apropierea Crăciunului crea zarvă mare prin gospodărie pentru că se făceau pregătiri în vederea tăierii porcului.
Cu mai puţin de-o săptămână până să înceapă colindătorii să vestească Naşterea Domnului, dimineaţa, pe când gerul era mai aspru, că în vremea bunicilor gerurile erau rău ciupitoare de obraji, îşi făcea apariţia casapul. Imediat se auzea ţipătul porcului, câteva horcăituri, iar pe când se lumina de ziuă, pe masa din camera de zi, dezgolită, începeau a se clădi caiuşurile de slănină, picioarele din faţă, cele din spate, costiţele şi oasele de la şira spinării. Era momentul când începeam ronţăitul şoricului şi bătălia pentru a pune mâna pe băşică pentru a o prepara ca un fel de minge de volei.
Dacă la Crăciun mâncărurile din carne de porc erau mai puţine şi fără varietate, cele pentru Revelion deja primeau înnobilarea condimentelor, a preparării în diverse feluri şi a fumului care le dădea aromă dar şi le conserva peste iarnă. Iată cam ce puneau pe masa din noaptea de Revelion bunicii noştri. După ce urările de la geam se răreau, copii retrăgându-se spre casă, începeau urătorii cei mari. Veneau cu buhaiul, harapnicul din care pocneau năprasnic, cu tălănci şi şiraguri de clopoţei şi, unii mai şmecheri, cu câte o mască pe faţă sau o coadă de vacă, de oaie sau de cal atârnată la spate.
După urătură, neamurile şi vecinii erau invitaţi în casă şi aşezaţi la masă. Soba din cameră era prevăzută cu cuptor şi rolă. În cuptor încă se aflau înfundate oalele cu sarmale iar în rolă stăteau să se rumenească plăcintele cu brânză. Pe masă se aduceau din camera alăturată, puse din timp la rece, platourile cu „porcării”, adică cu preparate. Preparatele erau aşezate într-o ordine anume şi cu inventivitate.
Deasupra platoului tronau felii mari de tobă cu gelatină, pofticios mirositoare a usturoi şi o adiere de piper. Sub felia de tobă stătea pitită o felie mai mică de tobă umplută cu sânge şi afumată. Obiceiul era ca din stomac să se umple tobă cu gelatină iar din băşică o tobă mai mică cu sânge care, prin afumare, primea un gust aparte, extrem de plăcut.
Sub felia de tobă afumată odihneau feliile de muşchi afumat. Acest preparat avea farmecul lui. Muşchiul era pus în saramură imediat ce era desprins de la porc. Saramura mai cuprindea căţei de usturoi pisaţi, foi de dafin, boabe de piper, boia iute de ardei , totul completat cu o linguriţă de zahăr ca să se păstreze culoarea rozie a cărnii. După o săptămână de stat în saramură, muşchiul se scotea şi se afuma trei – patru zile la fum rece. Se pătrundea de fum dar nu era fiert, aşa că rămânea semicrud iar gustul sărat-piperat şi cu o uşoară aromă de usturoi te îmbia musai să îmbuci o felie după păhărelul de ţuică de prună.
Printre feliile de muşchi afumat îşi făceau lor cele de muşchi fiert în apă cu sare, foi de dafin, boabe de piper iar după ce era scos, urma tăvăleala printr-un amestec de piper pisat şi boia iute de ardei. Dacă miezul feliei era uşor sărat, marginile încărcare cu piper şi boia îţi lua gura foc. Ca totul să se termine cu bine luai repede o feliuţă de slănină afumată, aşezată strategic sub „porcării”, ca temelie. Slăninuţa era urmată de u n căţel de usturoi iar mai târziu, ca semn de boierie, muştarul.
Toate aceste preparate erau aşezate rânduri peste rânduri pe platou iar în mijlocul lor trona un munte de cârnaţ afumat tăiat felii mai groase, ca să-i simţi în gură potriveala de arome şi condimente dar mai ales gustul unsuros dat de slănina tocată alături de carne.
Alături de acest platou, gospodinele cu experienţă în preparatul porcului, mai pregăteau un platou pe care aşezau felii de lebăr, de sângerete şi chişcă mai ales ploştile din prapur cu umplutura numită cighiri. Cighirii sunt un fel de pârjoale făcute din măruntaie de porc: inimă, splină, rinichi, plămân, ficat învelite în prapur şi prăjite în ulei încins. Stătea în priceperea gospodinei să împartă măruntaiele de porc în aşa fel încât să ajungă pentru tobă, lebăr, sângerete şi cighiri. Cine reuşea, era privită cu mult respect dar şi invidie de gospodinele mai tinere şi lipsite de experienţă pentru că n-au avut de la cine învăţa.
În vreme ce bărbatul gazdă şi invitaţii se întreceau în laude aduse gospodinei pentru gustul desăvârşit al preparatelor, aceasta păzea gura cuptorului în care trase oalele de lut înfundate pentru a se răcori sarmalele din fiert, cu nasul mirosind în preajma rolei să simtă dacă plăcintele au dat în copt.
Încălziţi de la pruna nu prea tare ca să-ţi ardă gura de să nu mai simţi gustul bucatelor, cei din jurul mesei începeau discuţii despre cum a fost vara şi cu ce s-au pricopsit pentru iarnă. Era momentul ca gospodina să treacă din nou prin camera cealaltă şi să aducă străchinile cu răcitură.
Cât străchinile zăboveau pe masă ca să se încălzească puţin, pe plită apa din ceaun dădea deja în clocot. În câteva minute era gata şi mămăliga cu care răciturile dacă nu sunt servite, vor fi ca nunta fără lăutari . Răciturile se preparau numai din picioare şi cap de porc. Puse la fiert în zori de zi, zeama şi bucăţile de carne ajungeau abia spre seară în farfurii sau străchini pentru a pune la prins în camera de curat, unde nu se făcea focul peste iarnă.
Gustul răciturilor era examenul de pricepere şi îndemânare a gospodinei de a potrivi totul, de la focul din sobă, fierul din oală, adăugatul usturoiului când zeama nu este nici fierbinte şi nici rece până când în strachină zeama se va lega păstrând limpezimea.
Răciturile ajunse pe masă era semnalul că a trecut vremea prunei şi este momentul ca pe masă să apară cana cu vin. La răcitura potrivit de grasă vinul cel mai nimerit să-i ţină de urât va fi unul galben-auriu de fragă, uşor acruţ. La răcitură mesenii nu mai dau În grabă. „Porcăriile” de pe platou le-a stins din foamea bine programată de cu zi ca să aibă poftă de mâncare peste noapte..
Câtă vreme mesenii s-au ocupat de răcituri şi mămăliga aburindă, gospodina a scos di n prima oală câteva rânduri se sarmale care au răspândit în camera mirosul lor duşmănos de îmbietor. Sarmalele, galbene de la frunza de varză murată cu boabe de porumb, de unde şi gălbeneala, au menirea de a redeschide pofta de mâncare.
Umplutura la sarmale era diferită de la casă la casă. Însă cele mai căputate sarmale erau cele umplute cu tocătură din carne de porc şi risipă de ceapă la care în mijlocul umpluturii se punea şi un cub de slănină puţin sărată şi afumată. O astfel de sarma făcea prăpăd în gura invitaţilor şi făcea repede isprăvită mămăliga rămasă de la răcituri. Iar de punea gospodina pe masă şi ulcica cu smântână, treaba era una de osândă pentru cei care s-au arătat lacomi în faţa platourilor cu „porcării”. La sarmale, vinul de fragă încă făcea casă bună şi uşura din munca stomacului.
La ţară se ştia ora pe când gazdele pun pe masă sarmalele, aşa că după acea oră nu mai apăreau urători la geam şi nici alţi musafiri nu mai erau de aşteptat. Cei prezenţi la sarmale erau oaspeţii gazdei până la borşul din zori de zi. Sarmalele aduceau cu ele o pauză de masă. Bărbaţii reluau discuţiile despre cum a fost anul de bun sau rău şi ce vor face în primăvară. Femeile schimbau reţete de vopsit lâna în culori naturale, discutau despre răşchitor şi nividit , despre ţesutul în mai multe iţe dar şi despre treburi intime femeieşti.
La miezul nopţii se adresau urări reciproce de bogăţie şi sănătate, se închina un ultim pahar de frăguţă, iar gospodina casei începea stă adune farfuriile şi străchinile goale pentru a face loc pe masă la ligheanul cu murătură. Pe plită, pe ochiul cel mare fierbea în ceaun friptura iar pe un ochi mai mic din nou se punea de mămăligă. Friptura se făcea din carne de porc de la ceafă şi spată, musai costiţă şi slănină de pe burtă cu rânduri de carne. Dar toată treaba era înnobilată de bucăţile de cârnaţ crud care primeau în final un gust ce te putea scoate din minţi dacă nu îmbucai măcar câteva bucăţi, fie şi cu riscul de a pierde din dulceaţa cărnii ce o avea costiţa.
Totul se tăia potrivit ca bucăţi, se adăuga în ceaun o cană cu apă, sare ceva mai cu zgârcenie, o foaie de dafin şi piper boabe. Se fierbea îngăduit până ce apa se evapora iar carnea se rumenea în propria grăsime primind o culoare arămie. Spre final, gospodina tăia în felii câţiva căţei de usturoi pentru a da aromă cărnii dar şi a o răspândi în cameră, să facă poftă musafirilor. O linguriţă mică de bulion dădea fripturii un gust acrişor şi făcea grăsimea mai gustoasă când întingeai mămăliga în ea.
Murătura era mai totdeauna asortată. Mândră era gospodina care avea de unde pune în mijlocul ligheanului un harbuz înconjurat cu castraveţi, ardei cornişor, gogonele în pârg încâlcite printr-o ramură de ţelină sau de mărar.
Când pe masă aburea friptura alături de mămăligă, mesenii priveau cu jind la paharele goale. Era semnal pentru gazdă că a sosit vremea vinului cel roşu – sângeriu, fie din poamă tirează, căpşunică sau ţâţa-căprii. Turnat în pahare, acest vin face guler şi răspândeşte în jur o aromă de parcă te-ai fi aflat în mijlocul unei plantaţii de căpşuni.
Trecuţi binişor de miezul nopţii şi de cel ce-al doilea cântat al cocoşului, mesenii, cuprinşii de aburi vinului şi a prunei băută de cu seară, osteniţi de mâncărurile care de care mai gustoase, ieşeau pe prispa casei să tragă cu urechea dacă prin vreun colţ de sat se aude fluierul căiuţilor, toba ursarilor sau vreun urător rătăcit pe la vreo casă unde gazdele s-au culcat. De fapt ei se întreţin la o ţigară şi, feriţi de ochii şi urechile nevestelor, mai spuneau un banc deocheat sau îşi aduceau aminte a cui nevastă este „rea de muscă”
Pătrunşi de frigul nopţii dintre crucea anilor, se vor retrage în casă şi vor mai ciocni un pahar cu vin. Vorbele de duh, glumele pe seama unor defecte personale, satira vor mai supăra pe câte unul care va căuta leac şi tămăduire în ligheanul cu murătură, muşcând cu ciudă dintr-o pătlăgică sau chiar un cornişon iute.
Dacă mesenii trag de timp cu vorba şi se ocupă de câte o plăcintă cu brânză, ruşinată nevoie mare de fierbinţeala rolei, , gospodina casei n-are pic de răgaz. Pe plită a pus oala cea mare în care pregăteşte borşul ce acru ce-l va servi invitaţilor în zori de zi. În oală va pune bucăţi din pieptul de porc cu acel râvnit os moale cunoscut nouă drept cranţ, câteva bucăţi numărate din şira spinării şi ce i s-a mai părut potrivit.
Borşul, umplut cu huşte din tărâţe de grâu, acru de să-ţi strepezească dinţii, va răcori stomacul mesenilor şi le va deschide drum spre un nou pahar cu vin. La cântatul cocoşului din zorii zilei, mesenii se vor despărţi, ciocnind la uşă cu gazda un ultim pahar cu vin şi stabilind, pentru a câta oară în acea noapte, unde vor petrece la anul. Bărbatul se va culca să tragă un pui de somn iar femeia va aţipi preţ de nicio oră pentru că la uşă vor apărea semănătorii cu sorcova. Am rămas din acele vremuri cu o întrebare: Oare bunicii noştri ce vremuri au trăit în timpul bunicilor lor?

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.
[ Comentarii (1)]

Bancul săptămânii
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Felicitare Primaria Ibăneşti
Felicitare deputat PNL Cristian Achiţei
Felicitare CLM şi Primăria Botoşani
Felicitare Primăria Bucecea
Felicitare consilier judeţean Constantin Bursuc - Dorohoi
Felicitare PNŢ - CD Filiala Botoşani
Felicitare Primăria Călăraşi
Felicitare S.C. Transporturi Auto SA Botoşani
Felicitare Primăria Copălău
Felicitare Primăria Coţuşca
Felicitare Primăria Dersca
Felicitare S.C. Microbuzul SRL Botoşani
Felicitare Primăria Păltiniş
Felicitare Primăria Ungureni
Horoscopul săptămânii 31.12.2018 – 6.01.2019
Horoscop 2019 Capricorn
Previziunile astrologice pentru anul 2019
Ungureni - Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou
Călăraşi – Tradiţii şi obiceiuri de sfârşit de an
Ioan Rotundu
Călăraşi - Tradiţii şi obicrriur de iarnă
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă