Propunerile consilierilor locali cu privire la destinaţia locuinţelor din Centrul Vechi au lăsat de dorit, după cum a afirmat primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur.
Ideile aleşilor au fost lansate ca să fie la număr şi ca să se pună la activitate, pentru că au fost total pe lângă lege. Primarul Cătălin Flutur a declarat că nu s-ar fi împotrivit ca acele case să fie date artiştilor sau doctorilor care au nevoie de o casă pentru moment, dar nu se încadra în litera legii.
Pentru persoanele care speră să obţină o locuinţă în Centrul Vechi mai au de aşteptat până la primăvară. Am avut aşteptări mari de la consilieri, dar nu aşa că le dăm la arişti, doctori
Ne trebuie un cadru legal. La locuinţele din Centrul vechi vom face repartiţia odată cu cele trei blocuri de locuinţe sociale de la Cişmea.
Având o bază mai mare de locuinţe care să le atribuim, putem să facem poate o împărţire mai corectă. La Cişmea ne-am terminat treaba, numai cei de la E.ON mai au de făcut nişte branşamente. După ce se vor termina aceste branşamente, vom da şi repartiţiile, a precizat edilul municipiului Botoşani. (Lavinia Preda)