Evaluarea ultimelor trei luni de zile a activităţii Poliţiei Comunitare a fost făcută de şeful Vasile Răileanu, în pofida faptului că acesta conduce această instituţie din subordinea Primăriei municipiului Botoşani doar de o lună de zile. În perioada iulie septembrie 2006 Poliţia Comunitară a constatat şi aplicat 1746 contravenţii în valoare totală de 105.245 RON, din care 1398 amenzi şi 348 avertismente. Din cele 1398 de sancţiuni cu amendă, 462 au fost aplicate pentru încălcarea Legii 61/1991, 528 conform Legii 12, cinci conform Legii 421 şi 32 pentru încălcarea dispoziţiilor date prin hotărâri ale Consiliului Local. Efectivele Poliţiei Comunitare, care au acţionat în patrule mixte, şi-au adus contribuţia la prinderea a doi urmăriţi în temeiul legii şi şase persoane prinse în timpul activităţii infracţionale, toţi fiind predaţi Poliţiei Municipiului Botoşani pentru efectuarea de cercetări şi clarificarea situaţiei. În cazul săvârşirii unor contravenţii, care prevăd sancţiuni complementare, s-a ridicat în vederea confiscării suma de 541,5 RON şi bunuri în valoare de 6029 RON, a declarat şeful Poliţiei Comunitare Vasile Răileanu. În afara acestor constatări, efectivele Poliţiei comunitare au desfăşurat şi activităţi cu o conotaţie preventivă, constând în peste 5000 legitimări de persoane, luarea de măsuri de depistare şi îndepărtare a cerşetorilor din diverse locuri publice, informarea familiei în 326 cazuri privind minorii, asigurarea însoţirii şi protecţiei reprezentanţilor Primăriei în executarea controalelor şi activităţilor specifice în 387 cazuri. În cursul perioadei analizate, cadrele Poliţiei Comunitare au înmânat cetăţenilor din municipiu ce locuiesc de regulă în zonele mărginaşe pliante cu obligaţiile ce le revin în vederea prevenirii îmbolnăvirii la animale şi păsări. (Bianca ALBU)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.