Apoi, Popăuţiul este situat în vecinătatea Unţenilor, cea mai renumită localitate de crescătorti de oi de rasă din România, pielicelele brumării de aici făcând cândva furori nu numai la nivel de ţară ci şi în străinătate. Să mai adăugăm faptul că rasa de oi karakul a devenit un brand pentru judeţul Botoşani, la Staţiunea Popăuţi fiind singurul loc de ţară unde se pot găsi pielicele comore, roze şi albe.
Aşa privite lucrurile, nici că se putea organiza o expoziţie zoo dedicată crescătorilor de oi şi capre în alt loc din judeţ decât la Popăuţi.
Iar crescătorii de animale au spus prezent. Două şiruri de staule cu oi karakul şi ţurcane, având afişate datele proprietarului şi rasa, au atras atenţia vizitatorilor, care, deşi afară ploua mocăneşte, au venit să vadă cu ochii lor animalele care încă mai constituie crema zootehniei botoşănene.
Caprele, aceste animale extrem de drăguţe şi neastâmpărate, au fost şi ele reprezentate într-un număr suficient de mare ca să ne convingă că şi în judeţul Botoşani

Liberalul Florin Ţurcanu, deşi crescător de oi, a preferat să expună câteva scrofiţe şi purcei reprezentând două rase. Porumbeii din rase diferite au fost admiraţi, mai ales de copii, prepeliţe ouătoare şi într-un colţ, stinghere, două păsări negre, supravieţuitoare a celebrei, cândva, rase de Botoşani, gustoase la carne şi harnice la ouat.
Bineînţeles că au fost admirate şi standurile cu pielicele şi căciuli gata confecţionate. S-a putut observa şi o schimbare de modă la căciuli. Căciulile cu bordură sunt tot mai mult înkocuite de către căciulile tip şapcă.
Bine plasat, adică ocupând un loc în calea vizitatorilor, Titel Arhip, cel care a fondat la Frumuşica prima şi singura Cooperativă de producţie legume şi fructe din judeţ, avea organizată o micro-expoziţie cu borcane de dulceaţă de casă şi mâncăruri din legume. Dar ţuica de Rădeni s-a dovedit a fi mai de succes, fiind gustată cu lăcomie, mai ales de bărbaţi.
O curiozitate aparte a stârnit-o existenţa unui tractor masiv ce avea un plug cu 16 brăzdare. Vizitatorii îl admirau şi-şi dădeau cu părerea asupra performanţelor sale. Fiecare, după cât îi era imaginaţia de bogată, vedeau arate într-o noapte zeci de hectare de teren, în timp ce alţii mai fantezişti susţineau că o sută hectare pe noapte ar fi o jucărie pentru

Iniţiativa în sine de a organiza o astfel de expoziţie a fost binevenită şi merită apreciată cum se cuvine. Desigur, am auzit şi voci contestatare la adresa iniţiativei liberale, dar n-au decât cei din PSD şi PDL să organizeze şi ei astfel de expoziţii, mult mai atractive, că în judeţul nostru mai sunt şi producători de soi şi cu pretenţie de firmă serioasă şi capabili să concureze cu succes produsele europene pline de E-uri sau modificate genetic.
Practic, zeci de fermieri şi mii de vizitatori au participat, sâmbătă şi duminică, la Expo Agro 2010. „Sunt din toate judeţele Botoşani. Sunt fermieri care doresc să vadă noutăţile prezentate la acest târg, iar viziatorii doresc să mai vadă şi altceva decât calculatoare. Una peste alta, spunem că avem nevoie de un astfel de târg, în primul rând pentru fermieri, ca să-si poată promova produsele, iar pe de alta parte pentru consumatori, care pot astfel aprecia adevărata calitate a produselor”, a declarat preşedintele Moldoovis, Ioan Nechifor.
Din păcate, întreaga acţiune a fost umbrită de lipsa preşedintelui Crin Antonescu care n-a mai venit la Botoşani dar şi de beţia cruntă cu care s-a încheiat ziua de sâmbătă. Dar despre acest aspect publicăm un articol separat, ca să nu mai umbrim şi noi încă odată evenimentul.
Ioan Rotundu