După doi ani de mandat ai lui Bârliga, oamenii au constatat că în comuna lor lucrurile au îngheţat la nivelul lui iunie 2012. Am stat de vorbă cu câţiva dintre ei şi mi-au spus că nu au dialog cu primarul. Acesta vine la birou, se aşează pe scaun şi râde ca proasta-n târg, nerezolvând problemele cu care se confruntă cetăţenii.
I-am întrebat de ce l-au votat primar dacă ştiau că omul are probleme la etaj. Toţi cei cu care am dialogat susţin că l-au votat de frica neveste-si, Rodica Bârliga (foto 1), care este medic de familie în comună şi care are o gură cât o şură şi de intri în conflict cu ea nu te mei speli de mizeria verbală cu care te împroaşcă.
Dealtfel, la una din prezenţele lui Victor Ponta la Botoşani, dacă nu mă înşel la cea din primăvara lui 2012, Rodica s-a urcat pe scenă şi i-a

Asfaltarea drumului Roma Dimăcheni este un proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării. În doi ani de când acest minister este condus de liderul PSD Liviu Dragnea, primarul n-a mai primit bani să finalizeze lucrarea.
În Roma II era o grădiniţă la care se amenajase un teren de joacă pentru copii dotat cu mobilierul necesar. Fără vreo explicaţie, primarul a ridicat mobilierul şi l-a depozitat sub cerul liber pe terenul de sport.
În schimb, dacă vreun localnic are o problemă de rezolvat, el se va adresa

Achiziţşionarea s-a făcut fără aprobarea consilierilor locali, doamna doctor considerând că nu-i de nasul consilierilor să aprobe aşa ceva.
Progresul în comuna Roma a rămas îngheţat la nivelul lui iunie 23012 iar localnicii se plâng că primarul nu le rezolvă problemele. Să nu se mai plângă pentru că ei l-au votat, deşi ştiau că este fiul unei mari relicve comuniste, Mihai Bârliga, fost deputat MAN şi preşedinte de CAP, Erou al Muncii Socialiste şi care a stăpânit cu mână de fier comuna în vremurile lui Ceauşescu.
La cei 90 de ani, bătrânul comunist este mândru că la cârma comunei este vlăstarul său care-i calcă cu demnitate pe urme, cu mica observaţie că odrasla sa are probleme la etaj, aşa cum rezultă din certificatele medicale decontat la primărie.
Adrian Marcu