Într-o conferinţă de presă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Cristian Roman, a anunţat că semnat o dispoziţie prin care a blocat retrocedarea a 120 hectare de pădure în comuna Mihai Eminescu. Motivul îl reprezintă un aspect nelegal sesizat de comisia din cadrul Instituţiei Prefectului, care a analizat actele înaintate de solicitanţi.
Am primit hotărârea comisiei locale de fond funciar prin care unui cetăţean din afara Botoşaniului i se accepta revendicarea suprafeţei amintite de fond forestier. Oamenii mei din Prefectură, nu eu, au observat însă că solicitarea de acordare a pământului era depusă la Primăria Tunari şi nu la cea a comunei Mihai Eminescu.
Acest lucru era permis de lege, însă au efectuat o verificare şi au observat că în documentele Primăriei Tunari, la numărul şi data indicate că ar exista amintita cerere, era trecut cu totul altceva şi nicidecum cererea de retrocedare în cauză a spus Cristian Roman.
În consecinţă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, în calitatea sa de preşedinte al comisiei judeţene de fond funciar, a amânat evaluarea cererii la o şedinţă ulterioară a comisiei, după clarificarea situaţiei. Primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă (foto), preşedintele comisiei locale de fond funciar, neagă orice implicare. Nu ştiu nimic despre vreo ilegalitate, a declarat primarul Gireadă. (Lavinia Preda)