Preşedintele liberalilor botoşăneni a semănat lehamite şi iritare când a abordat ieri în conferinţa de presă subiectul votului USL-iştilor privind comasarea spitalelor. Acesta a făcut apel la închiderea subiectului legat de spitalele care şi-au pierdut personalitatea juridică.
Florin Ţurcanu nu a reuşit să explice credibil întorsătura pe care a luat-o decizia în ce priveşte comasarea, în condiţiile în care cu numai două zile înainte liberalii au anunţat că nu vor vota pentru nici dacă ar fi ultimul lucru pe care l-ar putea face. USL-iştii, la unison, au făcut şi un proiect bazat pe legile în vigoare, ca alternativă la proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean, însă nu a fost agreat de Ministerul Sănătăţii pentru ca Spitalul Judeţean să fie unul de categoria III-a.
Nu putem vorbi de consilieri judeţeni care au fost momiţi sau care au greşit. Punctul nostru de vedere a fost clar de la început.
Am venit cu altă alternativă. Atâta timp cât Podriga, prin hârtia venită de la Ministerul Sănătăţii nu îndeplinea condiţiile pentru a asigura gradul III de competenţă la Spitalul Judeţean, atunci nu ai cum să nu găseşti o soluţie ca să asigure Spitalului Judeţean gradul III de competenţă.
Putea să fie votul şi la vedere, dar a fost secret, însă eu cred că votul era acelaşi. Decizia nu s-a luat la partid, a declarat Florin Ţurcanu.
Lipsa unei explicaţii coerente ar putea justifica faptul că social-democraţii botoşăneni au trimis la conferinţa de presă de ieri doar doi reprezentanţi: Gheorghe Vâzdoagă şi Ovidiu Portariuc, care s-au pierdut prin mănunchiul consistent de liberali. (Lavinia Preda)