Drumul n-a fost nicidecum uşor. Mai ales de la ieşirea din localitatea ieşeană Pârcovaci, când o cârneşti la dreapta, în adâncimea codrilor seculari ce străjuiesc izvoarele Bahluiului.
Deşi drumul a fost pietruit cu ceva ani în urmă, maşinile forestiere l-au desfundat în unele locuri, greu de trecut chiar şi cu Dacia, darămite cu o maşină mai joasă, destinată asfaltului. Cu numai o zi înainte codrii abia făcuseră faţă unei furtuni. Arbori seculari n-au rezistat furiei vântului şi s-au prăbuşit cu coroana în mijlocul drumului. Muncitorii forestieri abia apucaseră să-i îndepărteze, făcând loc cât să treacă o maşină.
La schit am ajuns ca în jurul orei zece dimineaţa. Curtea schitului era pustie. Toată suflarea se afla în biserică, la slujba de dimineaţă. Părintele Isidor era plecat de dimineaţă în Botoşani, pentru a aduce nişte peşte, că râmnicul schitului nu poate face faţă nevoilor.
Când slujba s-a terminat, curtea s-a umplut de copii. Vreo 17, toţi din clasele I IV. Cum au văzut maşina Jurnalului, au înconjurat-o curioşi, spre bucuria
bucuria căţeluşei Fulga, care a ţinut să mă însoţească.
În timp ce vorbeam cu copii, a apărut şi părintele Isidor. Toţi copii l-au înconjurat la maşină, de cum s-a dat jos. Apoi, părintele a început să le împartă dulciuri, aduse din oraş. Bucuros de revedere, părintele m-a informat că are în cantonament o serie de 17 copii din comuna ieşeană Bivolari. Sunt copii de inclusiv clasa a IV-a, care s-au distins din rezultate meritorii la orele de religie. Cu ei se afla şi părintele parohiei din Bivolari, împreună cu preoteasa, care ajuta la pregătitul mâncării. Nu-i uşor să dai de mâncare, de trei ori pe zi, la cei şapte călugări ce alcătuiesc obştea schitului, la copii şi la cei care poposesc la schit, la vreme de prânz. Căci orice se află la schit, la vremea prânzului, este obligatoriu este invitat la masă. Mai ales că borşul călugăresc este o bunătate, este sănătos şi imposibil de pregătit aşa gustos într-o bucătărie de mirean.
După ce m-a lămurit cine-s copiii, înconjurat de aceştia, am pătruns în dormitorul comun. O sală încăpătoare, în care s-au aşezat cele 20 de paturi militare, pe care le-a donat schitului Jandarmeria Botoşani.
Pentru că părintele avea de predat la bucătărie peştele adus din Botoşani, a dat copiilor două pâini vechi să meargă la râmnic şi să hrănească peştii. Bucuria lor! Au pornit cu toţii pentru a se înşirui pe malul apei, rupând şi aruncând bucăţele de pâine. Chiar dacă afară începuse a bureza, peştii tot au apărut la suprafaţă, furând din bucăţelele de pâine aruncate.
Copiii s-au arătat încântaţi de viaţa dusă la schit. Aer curat, câmp de bătut mingea, loc de drumeţii. Veniţi de pe malul Prutului, obişnuiţi cu luncile pline de sălcii plângătoare şi scăldate de lumina soarelui , copiii s-au arătat încântaţi, dar şi înfioraţi să vadă codrii întunecoşi, ameninţători la vreme întunecată şi pe timp de ploaie. Pentru că microbuzul care i-a adus n-a putut răzbate până la schit, vreo patru kilometri au mers pe jos, privind cu frică în adâncul întunecos al pădurii, un amestec de brad cu foioase. Le-a plăcut traseul, şi vor povesti colegilor de clasă aventurile lor de la schitul Balş. După masa de prânz, din care n-a lipsit peştele, mujdeiul de usturoi şi mămăliga, ne-am luat rămas bun de la părintele stareţ, de la copii, şi am plecat spre Botoşani, privind cu frică cerul care ameninţa a ploaie. Ploaie ce dacă ne-ar fi prins, ne-ar fi creat mari greutăţi în a face cale întoarsă.
Ce face pentru copii părintele Isidor, la schitul Balş, este o lucrare închinată credinţei sincere, menită să ţină aprinsă flacăra ortodoxiei româneşti în inima generaţiilor viitoare. Poate că şi autorităţile judeţului Botoşani se vor gândi să completeze această lucrare cu una mireană, aceea de a amenaja o cale de acces spre acest lăcaş de credinţă încărcat de istorie. Este păcat ca schitul şi mirifica zonă ce-l înconjoară să nu poată face parte din cartea de onoare a judeţului, pentru că nu există cale de acces. Este păcat, dar şi o mare ruşine pentru conducătorii laici ai judeţului Botoşani.
(Ioan Rotundu)
Constantin Conţac
