Fosta Şcoală nr. 4 Botoşani (foto 3) situată pe strada Ştefan Luchian este o clădire monument istoric. Clădirea a fost construită pe cheltuiala comunităţii evreieşti din Botoşani la începutul secolului al XX-lea. Era o şcoală a evreilor bogaţi, pentru că numai copii aristocraţilor acelor vremuri o puteau frecventa, taxele şcolare fiind foarte mari.
Clădirea are un hol spaţios în care atât elevii evrei, cât şi mai târziu pionierii lui Ceauşescu, organizau serbările şcolare. În suprafaţă de peste 1.000 mp, cu ziduri groase din cărămidă şi geamuri luminoase, clădirea a adăpostit de-a lungul vremii zeci de generaţii de elevi.
Până în septembrie 2012 în clădire a funcţionat Şcoala nr. 4. Din acel an, clădirea fiind retrocedată Fundaţiei evreieşti Caritatea Bucureşti iar Primăria Botoşani neacceptând plata unei chirii exorbitante solicitată de directorul Fundaţiei, clădirea a rămas părăsită.
Despre Fundaţia Caritatea Bucureşti trebuie spus că se ocupă de retrocedările imobililor care au aparţinut comunităţii evreieşti de pe întreg teritoriul ţării. Fundaţia reprezintă i8nteresele statului Israel şi se bucura de un statut special de vreme ce nicio autoritate românească n-a îndrăznit să i se opună. Nici măcar atunci când a revendicat imobile care n-au aparţinut niciodată evreilor.
Fundaţia are ca preşedinte pe ambasadorul Israelului la Bucureşti, Colette Avital iar ca vicepreşedinte pe dr. Aurel Vainer (foto 1), cel care decide practic ce imobile sunt solicitate retrocedării şi se întâmplă cu ele mai departe. De precizat că acest Vainer este născut la Ştefăneştii noştri şi este deputat din partea comunităţii evreieşti din România.
Revenind la clădirea fostei Şcoli nr. 4 Botoşani, din momentul închiderii sale în vara lui 2012, clădirea a rămas pradă jafului şi degradării. Pentru că nimeni nu s-a arătat interesat de clădire, recent Fundaţia a scos la vânzare imobilul şi terenul pentru suma de 290 mii euro. Pot pune pariu că nu va cumpăta cumpăta nimeni clădirea sau terenul pentru că singura utilitate care i se poate acorda este cea de şcoală.
Dar eu cred că altceva se ascunde în spatele acestei vânzări care nu este de fapt decât o înscenare. Clădirea fiind monument istoric nu poate fi demolată. Dar lăsată să fie părăduită, ea va dispărea în numai câţiva ani. Aşa se va elibera terenul care, fiind amplasat în inima oraşului, are un preţ ridicat.
Că asta urmăreşte conducerea Fundaţiei am şi o dovadă. Clădirea unei alte şcoli evreieşti ridicată pe la 1900, situată în spatele bisericii Sf. Ilie, în care a funcţionat Atelierul şcolar al Liceului Agroindustrial Botoşani, a fost revendicată de Fundaţie şi obţinută. Imediat s-a anunţat vânzarea clădirii care, deşi nu era declarată monument istoric, avea o semnificaţie deosebită pentru istoria comunităţii evreieşti din Botoşani. Am filmat această clădirea în mai 2012 şi arăta cum se poate vedea şi din fotografie (foto 2).
Nu s-au găsit cumpărători iar clădirea a dispărut fiind furată cărămida bucată cu bucată. Acum este teren viran şi Fundaţia aşteaptă un preţ bun să-l vândă. N-a cheltuit nici un leu pentru a degaja terenul de resturile clădirii pentru că au făcut totul cei din împrejurimi care au recuperat toate materialele. Aşa se va întâmpla şi cu Şcoala nr. 4.
Această Fundaţie Caritatea a solicitat şi retrocedarea clădirii actualului Teatru de Păpuşi Vasilache. N-au reuşit pentru că actorul Florin Aioniţoaie, pe atunci directorul instituţiei, a scormonit prin arhive şi a demonstrat că imobilul n-a aparţinut niciodată comunităţii evreieşti din Botoşani. Am filmat istoria acestui imobil şi am intervievat-o la acea vreme pe o profesoară armeancă ajunsă la vârsta de 104 de ani care mi-a explicat că imobilul teatrului era un fel de cămin unde tineretul oraşului format din români, evrei, armeni organiza baluri şi acţiuni culturale iar clădirea a fost construită pe banii întregii comunităţi botoşănene prin colectă publică.
Mai avem pe str. Independenţei o clădire în care a funcţionat sinagoga evreiască. Şi această clădire se ruinează de la o zi la alta fără ca vreun factor uman din conducerea Fundaţiei să fie îngrijorat. Se urmăreşte şi aici eliberarea terenului fără a se cheltui vreun ban.
La Săveni, în apropiere de liceu, iarăşi se află clădirea unei sinagogi care stă ruină şi urâţeşte zona. Nimeni nu se poate atinge de ea că ţipă evreii că şi se încalcă dreptul de proprietate. În plin centrul Dorohoiului stau ruină şi în prag de prăbuşire alte imobile evreieşti care ţin în loc modernizarea tonei.
Firesc ar fi ca statul român să fi instituit prevederi legale prin care să oblige proprietarii, fie Fundaţia, fie persoane fizice să întreţină sau să demoleze aceste imobile devenite ruină. Nicio instituţie a statului nu îndrăzneşte să se atingă de evrei pentru că imediat ţipă că au fost supuşi Holocaustului odată şi nu mai vor să fire supuşi din nou.
Suntem umiliţi acasă la noi pentru că autorităţile noastre n-au capacitatea şi autoritatea necesară de a face ordine. Dacă ce fac evreii în România ar fi făcut în Germania, Franţa sau mai ales în Ungaria, plăteau despăgubiri substanţiale sau erau traşi la răspundere. În România îşi permit pentru că au simţit slăbiciunea autorităţilor noastre, starea de timorare, şi profită trecând la intimidare pe motiv de Holocaust.
De când a devenit proprietară pe imobilul fostului Atelier şcolar, Şcolii nr. 4, pe aceste sinagogi, Fundaţia n-a plătit impozitul pe clădiri şi teren. De ce tac cei de la primăriile care au în raza lor de competenţă astfel de situaţii? Pe români îi jupoaie dacă nu-şi plătesc impozitele. Să-i jupoaie şi pe evrei că au de unde.