Au onorat cu prezenţa şi au expus ouă încondeiate meşteri populari din zona Bucovinei, mai exact de la Vatra Moldoviţei, Ciocăneşti etc. Din judeţul nostru au fost prezenţi copii care sunt iniţiaţi în încondeierea ouălor în cadrul secţiei Bucecea a Şcolii Populare de Artă Botoşani.
Etnograful Margareta Mihalache din cadrul Centrului Judeţean ne-a fost ghid în a explica importanţa evenimentului, ineditul acestuia şi mai ales semnificaţia pentru punerea în valoare a frumoasei tradiţii în încondeierea ouălor care se păstrează la Rogojeşti.
Surpriza noastră a fost părintele paroh Ioan Flaviu Rus. Ardelean la origine, se sub poalele munţilor Ţibleş, părintele a absolvit cursurile Seminarului Botoşani şi apoi Facultatea de teologie din Iaşi. Părintele s-a integrat repede în comunitatea ucraineană care formează populaţia satului Rogojeşti şi s-a ataşat de cultura acestei etnii contribuind la punerea în valoare a tradiţiilor locale.
Cum de la un astfel de eveniment Lumea lu Rotundu nu putea lipsi, aşa cum i-am promis primarului comunei Laurenţiu Barbacaru, duminică am fost prezenţi la festival şi am realizat un reportaj care

Numai că, aşa cum se întâmplă pe meleagurile noaste, evenimentul a stârnit şi ceva nemulţumiri. Deşi primarul Laurenţiu Barebacaru n-a avut o contribuţie semnificativă la organizarea evenimentului, el, ca mai toţi politicienii, n-a ratat prilejul de a-şi face prezenţa şi a se împăuna cu o parte din laurii succesului.
Etnograful Margareta Mihalache se aştepta ca participarea primarului la eveniment să fie mult mai activă, financiar şi organizatoric, dar, duminică, când am filmat noi, era mult dezamăgită. Dealtfel, primarul, până în jurul orei 14.00, când am finalizat filmările, nu-şi făcuse prezenţa. Probabil a fost mulţumit de modul în care s-a implicat, pentru imaginea proprie, în ziua de sâmbătă.
Trecând peste inabilităţile primarului, medic uman de profesie, evenimentul de la Rogojeşti are meritul de a fi pus în valoare o frumoasă tradiţie locală. Semnificaţia evenimentului este cu atât mai importantă cu cât el s-a consumat ăn apropierea sărbătorii Paştelui, încondeierea ouălor dând un plus de nobleţe acestei importante sărbători creştin-ortodoxă.
La nivelul satului Rogijeşti încondeierea ouălor nu este singura tradiţie a etnicilor ucraineni motiv pentru care vom reveni în vară pentru a realiza un reportaj mai amplu despre trecutul şi prezentul modului de viaţă al ucrainenilor aşezaţi de vreo două secole între apa Molniţei şi a cea râului Siret.